ROMÂNII  ŞI  SUPRAREALISMUL  – Am avut plăcerea de a participa la conferinţa pe care Basarab Nicolescu a ţinut-o în cadrul colocviului „Les Rebelles du surréalisme”, desfăşurat în Sala Vasari a Institutului Naţional de Istoria Artei (INHA) din Paris, unde savantul franco-român a vorbit despre „René Daumal, de la révolte à l’accomplissement”. Erudiţia şi farmecul conferenţiarului au impresionat, iarăşi. Cu ocazia recentului Salon du livre de la Paris, Basarab Nicolescu a fost una dintre personalităţile care au animat dezbaterile de la standul românesc – care a fost, mă bucur să o spun, unul dintre cele mai atractive, inclusiv graţie temei „dadaiste” pe care a propus-o, sub genericul „Nous sommes tous un peu dada”. Cu această ocazie, artistul fotograf Louis Monier (prieten cu B.N. şi autor, printre altele, al unei mult mai celebre fotografii cu „trei români la Paris” – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu) ne-a făcut cadou un instantaneu cu un BN flancat, în care mai apărem eu şi ambasadorul Luca Niculescu, abia intraţi în uriaşa hală a Salonului.

DESPRE MĂRCILE PUTERII  –  În linii mari, (şi) eu sînt produsul unei epoci în care Ceauşescu era chintesenţa răului. Nu de mult, am citit o anecdotă franceză pe această temă, legată de Revoluţia din 1789: la cîteva luni după faimosul 14 iulie, un nobil francez este adus în faţa ghilotinei, pe ale cărei scări omul se împiedică, se zbate, terifiat, nedorind să urce. În faţa protestelor condamnatului, călăul care ţinea frînghia ghilotinei îi strigă de sus: „Hei, ce faceţi? Nu vă mai agravaţi cazul…“ Cam aşa şi cu Ceauşescu în primii ani ’90, în România. Orice era de spus despre el era de rău. Chiar şi post-mortem, orice referire la el nu făcea decît să-i agraveze culpele. Pe la cumpăna mileniului (anul 2000), am fost surprins cînd una dintre cele mai celebre edituri ştiinţifice din lume (MIT Press) mi-a cerut un text despre maniera în care vedea Nicolae Ceauşescu… zona Balcanilor.

CONTEXT  GEOPOLITIC  –  Oraşul Bruxelles este inima politică a Europei. Poate plăcea sau nu acest oraş, unora sau altora (da, e mai puţin strălucitor decât Parisul, nu e la fel de cald precum Roma, nu e la fel de dinamic precum Londra şi nici la fel de curat precum Berlinul etc.), dar el este centrul Europei Unite (şi, în opinia mea, el este mult mai interesant decât pare la prima vedere, în ochii celor care mănâncă şi se fotografiază în Grand Place şi apoi au impresia că nu mai au nimic de văzut). Bruxelles nu este numai oraşul benzii desenate (personajul Tintin, creat de Hergé, vezi mai jos), al cartofilor prăjiţi, al berii şi al ciocolatei ‒ el este, înainte de toate, un oraş deschis, tolerant, multinaţional şi pluricultural a cărui siguranţă înseamnă, de fapt, siguranţa noastră, a lumii occidentale care a decis să şteargă graniţele dintre membrii familiei europene. Din acest motiv, ceea ce se întâmplă la Bruxelles este important şi pentru români, germani, portughezi sau bulgari ‒ şi lista continuă. Cine loveşte Bruxelles-ul, ne atinge pe toţi. Faptul că tocmai în inima politică a Europei s-a dezvoltat, de ani de zile, o certă reţea teroristă purtătoare a salafismului islamic este, în acest moment, un fapt istoric. Cum s-a ajuns aici, dacă este întâmplare sau premeditare, ce greşeli am făcut noi şi ce greşeli au făcut alţii – iată subiecte de dezbatere legitime. Poate, într-una dintre săptămânile următoare, o să revin mai pe larg asupra acestui paradox (?): cum poate un oraş, acelaşi oraş, să fie şi inima Europei, dar şi nodul de reţea – prin cartierul Molenbeek, din Vestul oraşului ‒ al reţelei teroriste care ţine în şah toată lumea occidentală europeană (şi nu numai)…

ADRIAN  CIOROIANU  este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…