Deseori le spun studenţilor mei că pietrele fundamentale de la baza Istoriei nu sunt eroii, războaiele sau marile tratate din istoria lumii. Cărămida fundamentală din care este construită Istoria este Timpul. Prin absurd, dacă timpul s-ar opri în loc, e limpede că nu am mai avea istorie şi nici istorici. Din fericire pentru colegii mei profesori de istorie, timpul curge mai departe.

Dar timpul nu are valoare decât în măsură în care oamenii îl măsoară. Drept care aici voi vorbi despre aventurile contemporane ale măsurării timpului. Imaginaţi-vă că în secolul trecut, în România, a existat un an care nu a avut 365 de zile, ci numai 352 de zile. Probabil credeţi că e o glumă. Cum a fost posibil acel an mai scurt cu 13 zile şi ce legătură există între armata franceză şi ruşii care vin astăzi să-şi petreacă Crăciunul în munţii României o să vedem în rândurile următoare.

Povestea noastră începe în februarie 1582, când Papa Grigore al XIII-lea a decretat trecerea lumii catolice de la calendarul iulian la calendarul care-i va purta numele – gregorian. Motivele acestei ajustări erau religioase: era vorba de sărbătoarea Paştelui, şi de o diferenţă de 10 zile care se crease între calendarul solar şi calendarul fazelor lunii. Astfel, în anul 1582, în lumea catolică ziua de 4 octombrie a fost urmată de ziua de 15 octombrie. În acel an, decretul papei Grigore al XIII-lea a fost adoptat de câteva state, printre care principatele italiene, Polonia, Spania şi Portugalia. Imperiul Britanic a adoptat calendarul gregorian în 1752, iar unele ţări nordice abia în 1776. Ţările ortodoxe au refuzat atunci această schimbare. Va fi şi cazul României, care a păstrat calendarul iulian până la Primul Război Mondial.

În anii Primului Război Mondial, diferenţa dintre cele două calendare ajunsese deja la 13 zile. Cum se ştie, armata română a intrat în luptă, în anul 1916, alături de Franţa şi Anglia împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei. Numai că, din cauza calendarelor diferite, data de la Bucureşti nu corespundea cu data de la Paris sau Londra. Astfel, ziua în care armata română a trecut Carpaţii în Transilvania putea fi 15 august 1916 la Bucureşti, dar era ziua de 28 august 1916 la Paris. Cum în România a mai venit și o misiune aliată a armatei franceze, condusă de generalul Berthelot, această diferenţă de 13 zile părea bizară.

Una dintre primele priorităţi ale guvernului român, imediat după sfârşitul Primului Război Mondial, a fost renunţarea la calendarul iulian şi trecerea la calendarul gregorian, propriu lumii occidental-europene spre care România tindea. Astfel, printr-un decret-lege al guvernului Brătianu, ziua de 1 aprilie 1919 (pe stil vechi, iulian) a devenit ziua de 14 aprilie (pe stil nou, după calendarul gregorian). Mai multe state ortodoxe au făcut aceeaşi schimbare: Grecia a trecut la calendarul gregorian în anul 1924; Rusia bolşevică a adoptat şi ea noul calendar în ianuarie 1918 – şi aşa se face că ceea ce se numea Marea Revoluţie din Octombrie (din 1917) era sărbătorită, de fapt, pe 7 noiembrie.

Trecerea României la calendarul gregorian a făcut ca anul 1919 să fie mai scurt cu 13 zile. Schimbarea calendarului nu a fost primită bine de toată lumea – unii capi ai bisericii ortodoxe din Estul Europei au considerat-o o trădare a tradiţiei şi nu au aplicat-o niciodată. Aşa se face că ortodocşii de stil vechi din Rusia sau Serbia serbează Crăciunul în ziua de 7 ianuarie a calendarului gregorian – când este 25 decembrie în calendarul iulian, pe stil vechi.

Această diferenţă de calendar face ca, la fiecare început de ianuarie, în staţiunile montane româneşti să vină ruşi, ucrainieni sau cetăţeni ai Republicii Moldova care sărbătoresc Crăciunul după stil vechi. Morala poveştii noastre este că Isus Christos s-a născut sigur, acum 2000 şi ceva de ani – dar, încă, data naşterii lui nu este aceea pentru toţi creştinii.

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic…