BETSY – Întotdeauna şi-a dorit să bea apa ca pe bere. Întotdeauna și-a dorit să fie stângace, să meargă la școală cu spatele, să vorbească alambicat, să-şi facă duș doar cu o mână, să o strige lumea Betsy, să-şi poarte lenjeria pe cap, să se rujeze pe tot corpul, și mai de curând mi-a zis că ar fi vrut să fie înfiată. Stătea ieri pe banca din fața blocului, și când am trecut pe lângă ea, mi-a răspuns la salut printr-o behăială specifică zonei în care locuiesc. Se uita în gol, parcă nici nu ar fi fost acolo. Avea aruncați pe ea o pereche de pantaloni de trening gri cu roz, o bluză lăbărțată, roșie, care îi dădea o alură de menajeră. Purta la gât o cruce mare de tinichea, pe care de obicei o ținea în buzunar pe motiv că nu-i mai place. Cerceii ăia imenși de zlătăreasă îi măreau urechile abia vizibile, care îi atârnau de ambele părți ale capului. Părul ei era de un blond spălăcit, cu șuvițe închise la culoare, care îți dădea senzația că e din vreun trib african. Când a fost o dată bolnavă la pat, a delirat, spunând că și-ar fi dorit să ajungă pictoriță, să viziteze Palatul Schönbrun. Mi-a fost milă de ea. Treaba asta mi-a povestit-o tatăl ei într-o zi când ne-am întâlnit în scara blocului la cutia poștală. Taică-său e un om de vreun metru și un pic, alcoolic, vorbește repede dar clar, duhneşte a țuică și îi place să rezolve integrame (Tot el mi-a spus asta). Când m-am întors de la școală, era tot pe bancă, tot în gol se uita, i se încrețise fața, asta era nou, și din nou mi-a răspuns la salut printr-un behăit… da, ea, capra vecinului de la etajul 4.

CEA MAI ORIGINALĂ COPIE – După ce îi citesc cartea unui scriitor anume, îmi vine să scriu ca el. E ca și cum el m-ar învăța să merg, să vorbesc sau să respir. Îmi dă un manual de instrucțiuni în care sunt scriși toți pașii, iar apoi își ia la revedere de la mine, întorcându-se în ființa cărții sale, unde-i e tipărit numele cu Verdana sau Arial sau cu toate fonturile posibile. Sunt lăsat singur, pe podeaua prăfuită a minții mele, unde deslușesc rapid modul în care el merge, vorbește ori respiră. Sunt hașurat după modul lui de viață. De fapt, după modul tuturor scriitorilor pe care îi citesc. Iau un ochi de-al lui Bukowski, o mână de-a lui Nichita, și tot așa, până când văd în oglindă un hibrid intelectual, gata-gata să se dezmembreze în idei strălucite. Nu-i greu să fi o copie. E foarte simplu să trântești cu metafore la fiecare două propoziții. Eu sunt o copie a primei copii din lume. Sunt o copie a lumii, a telescopului Hubble – puțin mai descentrat, dar merge – sunt o copie a copiilor Stradivarius, cea mai originală copie, eu sunt. Originalitatea mi-e imposibilă. Ar însemna să mă rup de mine, să nu mai fiu copia, să fiu xeroxul. Să nu mai fiu Hubble, să fiu Universul…

ANDREI MIHAIL RADU este elev în clasa a XII-a și unul dintre cei mai talentați violoniști ai generației lui…