Arhive categorii: Cristina ANGHEL

Cristina ANGHEL – Un pahar cu vin

cristina_anghel

Imaginaţi-vă un pahar de sticlă în care turnaţi vin. Nu îl umpleţi decât pe jumătate. Ce vedeţi? Sunt sigură că toţi o să spuneţi „vinul pe care l-am turnat” şi nimeni nu se gândeşte la aerul care pluteşte deasupra lichidului, umplând jumătatea superioară a paharului. Aşadar, de ce în viaţă tindem să observăm doar jumătatea goală şi nu pe cea plină a „paharelor”? Trăim într-o lume scăldată în grijile materiale, cu o viziune mult prea concentrată pe aparenţe şi suntem gata oricând să atacăm un comportament, o idee, fără a lua în considerare aspectele pozitive. Şi e greşit. La ce bun să criticăm fiecare mişcare din jurul nostru, dacă suntem incapabili de a găsi scopul ei folositor? Cu siguranţă nu ne ajută cu nimic. Si pentru că această critică nu ne ajută cu nimic (doar la scăderea respectului pentru ceilalţi, în consecinţă, la creşterea egoismului), înseamnă că trebuie să fie exclusă din vieţile noastre. Pentru că aşa cum nu luăm în seamă aerul din pahar, aşa e mai bine să ne abatem atenţia de la toate aspectele negative ale lucrurilor. Continuă să citești

Cristina ANGHEL – Undeva între realitate și imaginație

cristina_anghelUneori mă leg atât de mult de amintiri, de parcă le-aş putea pierde. Mă leg şi de realitate, cu sfori strânse, ca să nu îmi scape printre degete. E aşa subţire! În capul meu e un amalgam de nedescris. Realul cotrobăie prin imaginaţie şi o suceşte pe toate părţile. Nici nu mai ştiu ce se întâmplă şi ce visez că se întâmplă. Mi-e teamă că o să pierd legătura cu memoria, dacă privesc mult prea mult cum stă sfoara realităţii în mâinile mele. Parcă mă răneşte. Sau parcă face parte din mâna mea. Mă simt trasă din două părţi, de două forţe invizibile. Uneori încerc să lupt, să nu cad pradă niciuneia dintre ele. Altădată, simt că aş putea să iau o pauză. Dar atunci pare că dorm. Poate chiar dorm; iar ce gândesc atunci sunt vise. Şi când mă trezesc din nou văd sforile care vor să mă înjumătăţească. E o poveste dată pe replay. Şi nu ştiu pe care cale să o aleg… e realitatea atât de bună încât să uit de plăsmuirile minţii mele? Sau nu e? Continuă să citești