1.

J.Z. a luat Marele Premiu

În sfârşit! Julius Zimberlan a primit – în sfârşit! – Marele Premiu. În sfârşit! Felicitările n-au mai contenit, iar leitmotivul a fost „Tu trebuia de multă vreme să iei marele premiu! Dar bine că l-ai primit măcar acum! Felicitări sincere!”. Al doilea leitmotiv a fost: „Câţi bani ai primit?” Continuă să citești →

1. Patruzeci de ani de sacrificii liber consimţite până la victoria finală

În ziua unu a anului unu a Noului Calendar, când s-a făcut bilanţul celor patruzeci de ani ai războiului civil care a înjumătăţit populaţia Insulei, Preşedintele, printr-un comunicat solemn, a justificat în faţa mulţimii cele întâmplate astfel: Continuă să citești →

1. Iar, la sfârşit, liniştea binemeritată – Doctorul Zimberlan, un personaj deosebit de respectat, nu se simţea bine.
– Trebuie să duceţi o viaţă mai ordonată. Adică să nu vă mai pierdeţi nopţile prin localuri, i-a spus medicul doctorului Julius Zimberlan.

-De tot?

-Măcar pentru o vreme. Continuă să citești →

1.Enervanta jovialitate – Oamenii nu erau prea încântaţi de domnul Julius Zimberlan Senior: când toată lumea este atât de gârbovită sub tot felul de probleme, de la stresul zilnic, cronic (cum ar fi cicălelile soacrei, mizeriile şefului, glicemia care nu vrea să scadă etc., etc.) şi până la cele acute (maşina care s-a stricat tocmai acum, vestea că fata mai mare a lipsit două zile de la şcoală, vântul care a smuls ţiglele de pe acoperiş etc., etc.), când toată lumea trece prin aşa ceva (ori prin altele şi mai şi), domnul Julius Zimberlan Senior se prezintă mereu bine dispus, mereu mulţumit cu toate şi cu sine, chiar şi atunci când, în mod normal, ar trebui să se enerveze şi el. Ca tot omul. Continuă să citești →

1. Vremurile trec, dar timpul stă pe loc – Julius Zimberlan, s-a mai arătat aici, a fost întotdeauna socotit un om deosebit de înţelept şi cunoscuţii nu pregetau să-i soarbă spusele. Bineînţeles, nu tot ceea ce spunea era memorabil, însă cel puţin o dată pe săptămână lansa câte o cugetare pe care merita s-o notezi cu grijă şi s-o păstrezi în memorie. (Acum e greu să spui pur şi simplu „Julius Zimberlan”, fiindcă referinţa singură nu poate preciza despre cine este vorba, deoarece primul născut al familiei Zimberlan primea, de când se ştie, numele Julius. Şi, pentru că nimeni nu ar mai fi în stare să precizeze cine a fost primul Julius Zimberlan, urmaşii succesivi nu pot primi un număr. Însă poate că e mai bine aşa: dacă spunem Julius Zimberlan, toţi strămoşii – ştiuţi şi neştiuţi – se iţesc din acea denumire .) Continuă să citești →

1.Lucrurile neimportante pentru supravieţuire (variantă)… Copil fiind, părinţii îl tot muştruluiau pe Julius că-şi pierde timpul cu lucruri inutile, în loc să se pregătească, aşa cum s-ar cuveni, pentru o viaţă unde nimic nu cade din cer. Pe vremea aceea, copilul încă nu era în stare să-i contrazică, spunând că tocmai lucrurile neimportante pentru supravieţuire fac diferenţa dintre om şi animal. Au trebuit să treacă ani până să poată argumenta de ce preferă să stea ore întregi în faţa jocurilor de pe calculator, „în loc să se pregătească, aşa cum s-ar cuveni, pentru o viaţă unde nimic nu cade din cer” ori de ce este pasionat de pescuitul sportiv, unde, după cum se ştie, peştele prins este cântărit, fotografiat şi aruncat înapoi în apă. Continuă să citești →

1. Ce rămâne… Julius Zimberlan a constatat cu uimire că oamenii sunt obsedaţi să afle nu numai ce se va întâmpla în viaţa lor, dar şi de ceea ce se va petrece după ce nu vor mai fi. Un semn de responsabilitate sau de prostie, se întreabă el. Să te intereseze, mai treacă meargă, însă să-ţi faci griji, chiar adevărate obsesii i s-a părut de neconceput. Continuă să citești →

1.Brandul ZIMBERLAN & FIII s-a născut la club – Pentru orice se poate face publicitate, a afirmat Julius Zimberlan într-o seară la club. Ei, nu chiar pentru orice, a ripostat Willy.
De aici a pornit o lungă dispută. Ce să faci la club, dacă nu să baţi într-un mod cât mai plăcut apa în piuă? Uneori, asemenea discuţii îi înflăcărează pe convivi, mai ales când simt că păstrează nefolosită prea multă energie. Într-un asemenea moment, Willy i-a propus lui Julius o prinsoare: el va numi anumite lucruri pentru care Julius va trebui să facă reclamă, iar dacă nu va reuşi, va pierde pariul. Iată, pe scurt, ce obiecte ale reclamei i-a propus Willy: carne stricată, rahat de pasăre, haine mâncate de molii, pantofi stâlciţi, maşini distruse, case în cartierul LOBO, cartierul unde la fiecare ploaie terenul o ia la vale, lame de unică folosinţă utilizate etc. Continuă să citești →

1.Controversata Pirodondus Domestica

Pirodondus Domestica sau „Coada mâţei”, cum i se mai spune în popor, îşi are numele de la ciudata ei proprietate de a creşte doar în vecinătatea aşezărilor umane, având nevoie de dejecţiile oamenilor pentru a se dezvolta. Acest lucru a fost observat încă din antichitate, existând trimiteri în scrierile vechi despre efectele curative, dar şi despre primejdiile pe care le provoacă. De pildă, deja Epifantes din Rodos a menţionat situaţiile când Pirodondus Domestica are efecte miraculoase asupra sângerărilor de tot soiul, însă poate fi letală dacă este administrată unor persoane cu tulburări ale respiraţiei. Continuă să citești →

1. Cine unde ajunge?

În comunicarea sa la Congresul de la Viena, profesorul Rabenberg a prezentat, în Anexe, câteva Studii de caz ilustrative pentru demonstraţia sa. De pildă, paralela Rupert Bjornson şi Julius Zimberlan. Cei doi au fost colegi de şcoală, ba chiar colegi de bancă vreme de şapte ani (după spusele lui Rupert) ori vreme de doar şase ani (după cum a declarat Julius). Umblând în arhiva gimnaziului, Rabenberg a găsit că amândoi au avut note extrem de modeste, abia târându-se dintr-o clasă în alta. (Ba, în clasa a cincia au rămas repetenţi. Amândoi!) Nici la rubrica Purtare n-au stat mult mai bine. Rupert a fost sancţionat pentru furt în magazinul de pielărie, iar Julius pentru scandalul în stare de ebrietate la LOYD, unde, de altfel, elevii nici n-aveau voie să intre.  Rezultatul: Rupert Bjornson a ajuns consilier municipal şi, pe urmă, chiar primarul oraşului natal. În mandatul său, s-a ridicat edificiul Operei, au luat fiinţă Uzinele Robo, cele care au absorbit toţi şomerii din localitate şi din împrejurimi şi a fost făcut navigabil râul. S-a căsătorit şi are trei copii, toţi cu studii superioare. Julius Zimberlan a deschis un magazin de unelte de pescuit, dând faliment după doar câteva luni. Pentru că nu şi-a plătit pensia alimentară, a făcut mai multe luni de puşcărie. Într-un cuvânt, a devenit un homeless, un nenorocit, poate singurul şomer din oraş. Aşadar, deşi au pornit de la premise asemănătoare, cei doi au urmat traiectorii cu totul diferite. De ce? Iată marea întrebare! Profesorul Rabenberg, în spiritul comunicării sale, pretinde că de vină ar fi alimentaţia de care au avut parte cei doi subiecţi în copilărie: fântâna din curtea familiei Bjornson conţine apă cu mult fier, în vreme ce fântâna din curtea casei unde a copilărit Zimberlan nu are decât zinc. Deşi ipoteza aceasta nu este pe deplin dovedită, primarul Bjornson a iniţiat un program de ameliorare a apei din localitate. Cum opoziţia locală n-a văzut în sumele alocate acestui demers o prioritate, ziarul PREZENTUL a criticat dur şi teoria profesorului Rabenberg.  Astăzi, părerile sunt împărţite în domeniu. Continuă să citești →