Sora ei, Odette, a rămas în casa Doamnei până după Sfântul Ion, au făcut împreună toate sărbătorile și Crăciunul și Anul Nou. Severin le-a adus de toate, șoferul lui a cărat fructe și carne și tot felul de pachete colorate, frigiderul înalt din bucătărie a fost burdușit cu provizii diferite. Nenea Turda le-a vizitat în fiecare zi, îi umpleau paharul și-l îndopau cu prăjiturile coapte de tanti Filica, adunate prin platouri mici, cu mânere din argint.
Continuă să citești →

Odette, sora mijlocie a Doamnei, s-a pregătit la azil toată dimineața.  Și-a întins părul aspru cu placa vecinei de cameră, și-a frecat obrajii cu o cremă lipicioasă și parfumată. Simțea că morții nu sunt niciodată tineri, dar avea încă poftă de viață.

–Ai auzit? a întrebat-o colega de cameră, o doamnă mică, de vreo cincizeci de kilograme, înmuiată de căldura caloriferelor. A murit aia grasă, de la parter. Continuă să citești →

Era început de noiembrie, a nins peste noapte, în pivniță se făcuse cald, de la țevile centralei care încălzea casa mare a Doamnei, dar și de la cele pentru apa caldă. Goanga a pregătit tigaia, aranjase pe o cutie groasă din carton ouăle și căuta un castron  pentru omleta comandată de Bumbi. Când s-a deschis ușa de sus, pe care ei n-o mișcaseră niciodată din balamale, pentru că ducea spre holul din spate al casei, hârjâitul prafului adunat peste gresia veche li s-a părut că dărâmă pereții peste ei. Continuă să citești →

Bumbi și-a întins leneș brațele, oasele i-au trosnit peste tot, se făcuse frig în pivniță, iar sacul lui de dormit nu-i mai era de ajuns. Goanga a aprins aragazul mic, de voiaj, din colțul încăperii, apa fierbea în ibricul afumat și ea a căutat bucățile de zahăr, prin cutiile înșirate peste pervazul înfundat al ferestrei.

–E frig, frate, a mormăit Bumbi.

–Te-ai ramolit tu, nu e… i-a zis Goanga, scuturându-și pletele care-i atârnau peste umerii lați, de halterofilă în acțiune. Continuă să citești →

S-a pregătit toată dimineața, a sunat-o cineva chiar de la prima oră, de la cabinetul  președintelui Academiei, a spus vocea de femeie tânără din telefon.

–Va veni o mașină să vă aducă la noi, la ora 14, așa cum ați vorbit cu domnul președinte.

–Bine, am înțeles… a răspuns și a rămas cu ceașca plină cu cafea suspendată la jumătatea drumului obișnuit.

Își pregătise textul, erau adunate în ele noutăți despre geriatria medicală, așezase paginile într-o mapă veche, lăsată de Acti în biroul său de la mansardă. Cartonul acela mirosea a tutun aromat, din pipa decolorată a soțului ei. Dulceagă bucurie, îi venea să recunoască, își amintea cum striga el din baie uneori: caută răspunsul, Doamnă, nu clăbucii! Continuă să citești →