Rămas bun, nea Valerică!
Am trecut pe lângă capela bisericii de pe strada mea. De poarta mică era sprijinită o cruce amărâtă, vopsită vag într-o culoare incertă. Am văzut numele lui, scris cu litere cam strâmbe, la repezeală, era așezat peste lemnul îngust și plin de noduri decolorate. Și m-am gândit că nu l-am mai întâlnit de câteva luni. Aici este povestea amară a unui om… Am scris despre el cândva… Continuă să citești
Bătrâna Doamnă Arlette Pambuccian a încercat să înțeleagă jocul fremătător al culorilor. Fără speranță… Era prinsă într-o psihologie subterană și privea tulburată și crispată în jur, din sufrageria uriașă, încărcată cu mobilă masivă și prăfuită. Avea chipul decupat dintr-o hârtie colorată și lucioasă. Când razele de soare se izbeau de geamul mare, rotund, cât jumătate din perete, ea tresărea cu mișcări domoale, cu grijă, de parcă n-ar fi dorit să deranjeze lumina așezată peste sticla umedă a ferestrelor.
–A dracului păcătoasa asta de viață, îi spusese în seara trecută nenea Turda, vecinul de peste stradă, fost maistru la Timpuri Noi, drojdier de cartier agitat și unsuros, care o vizita tot mai des în ultima vreme. Continuă să citești
DESPRE OCHI ȘI CREIER
Am mai scris despre specimenul de mai jos. Am crezut că a dispărut, că s-a evaporat pe undeva. Aiurea… L-am văzut de curând, era tot la televizor, se crăcănase sub masa cam mică pentru el, vorbea fără șir, le știa pe toate, strecura cuvinte pe care nu le înțelegea, a dat-o și pe aportul adus, nici cu acuzativul nu a stat prea bine, a folosit și cuvântul fortuit ca un prost… Continuă să citești
Unde să punem singurătatea? (roman în lucru)
Orice asemănare este întâmplătoare. Aș fi putut să fiu acolo… Teribilul accident de avion din Alpii francezi… 15 aprilie 2015… La 10.32, controlorii aerieni francezi încearcă să contacteze aparatul. În zadar… În avion, aproape în același timp, sună o alarmă. Curând după aceea, se aude o „izbitură”, ca și cum cineva încerca să intre în cabina de pilotaj, scrie ziarul Bild. Apoi vocea pilotului: „Pentru numele lui Dumnezeu, deschide ușa”. Lubitz s-a blocat în cockpit, singur la comandă. În avion, pasagerii încep să țipe, notează ziarul. Continuă să citești
Și aceasta este, de fapt, întrebarea: existența înseamnă, pur și simplu, doar trecerea noastră prin viață? Jean-Paul Sartre scria că omul este singura viețuitoare conștientă de existența sa. De treizeci și ceva de ani îi întreb pe elevii mei dacă plantele sau animalele există… Și mi se răspunde că există, dar ce înseamnă asta?
Filosoful francez mai spune și că lucrurile fizice sunt doar „în sine”, în timp ce omul este „pentru sine”. A fi om, așadar, este și altceva decât a fi un lucru. Existența omului precede oricărei semnificații a acestei existențe în general. „Eu sunt” îl precede pe „ce sunt eu”… Este celebra expresie „existența precede esența”. Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Duminică, ultima zi, a zecea…
–E totul gata, i-a spus Matei Constantin Palin încă de la prima oră. Jucăm diseară cu sala plină, va trebui să filmați și în oraș, Dominic e mai mult decât un personaj de poveste. Ne-ar mai fi trebuit de vreo patru ori mai multe bilete.
Dana a ajuns prima la redacție, nenea Ginel, paznicul din parcare, a întâmpinat-o pe scările mari de la intrare. Continuă să citești
În urmă cu mai mulți ani, am văzut, întâmplător, inaugurarea unei construcţii, reabilitată pe bani europeni. Bătrânul meu liceu și-a schimbat înfățișarea…
A venit o doamnă, o femeie, o creştină, o blondă – în fine – pentru a tăia în mii de bucăţi panglica tricoloră. Erau acolo domni de la judeţ, cum se spune, politicieni mai mari şi mai mici, toţi umeziţi din cap până-n vârful picioarelor, emoţionaţi, ploconindu-se fără graţie, pătrunşi de sensurile adânci ale istoriei. Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Emisiunea de seară a fost în direct, a venit doctorul Maxim, iar Dana și Stere i-au pus întrebările primite de la oamenii, mulți, care continuau să aștepte veștile lor despre Dominic. Au avut și un invitat special, cum l-a prezentat Stere, pe Matei Constantin Palin, directorul teatrului, filmat chiar la el acasă, în biroul lui încărcat cu afișe și tablouri din spectacolele regizate de el. Continuă să citești
ARGUMENT
Prietenii mei de la JUNIORII CULTURII DE SÂMBĂTĂ au avut o „temă” comună: despre aroganță… Au vrut ei și „domn profesor” a fost, ca de fiecare dată, alături de adolescenții frumoși pe care îi vede în fiecare săptămână. Tinerii mei prieteni, care scriu aici de fiecare dată, înțeleg și simt, se îndoiesc sau nu, sunt îngândurați sau fericiți și, da, au câte ceva de spus…
Am scris și eu, de curând, o tabletă săptămânală în Gazeta Dâmboviței… Lecția mică despre aroganță o așez aici ca o premisă încrâncenată pentru „dosarul” de toamnă al elevilor mei. Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
A opta zi… Decembrie friguros și înghețat învăluise totul, iar oamenii amețiți de ger se strecurau printre tramvaie și mașini, către slujbele lor prost plătite. Dana s-a trezit aproape de ora zece, i s-a părut că sunase și telefonul, dar își trăsese perna peste cap, într-un gest de apărare delicată. Continuă să citești