EDIȚIA cu numărul 55… Ne bucurăm să aflăm că sunt tot mai mulți cititorii revistei noastre de cultură… Dar, cred că n-ați uitat, pământul ar putea experimenta șase zile de întuneric în perioada 16 – 22 decembrie 2014. Acest fenomen se va produce din cauza unei megaexplozii solare, poate cea mai mare din ultimii 250 de ani, care poate dura până la 216 ore, producând mult praf stelar, împiedicând astfel lumina Soarelui în proporție de 90% să mai ajungă pe Pământ. Continuă să citești
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.
35. Sus, deasupra pământului, imaginea mea palidă trăieşte încă, într-un aer rece, doar noaptea mă spionează printre copaci răsuciţi şi gânduri bolnave. Mă întreb, la ce bun ziua de azi, ca şi ziua de mâne… Neantul e haina pe care o îmbrac, şi sunt gata să-i cedez definitiv. Mamă, strig, lasă-mă să mai fiu fericit, dar ca un ochi crăpat lumea se umple de întuneric. Încă mai bântuie liniştea, asemenea unui vânt negru, ea macină lucrurile din jurul meu şi se destramă orice speranţă. Continuă să citești
Dragă MARIA,
N-am mai trimis de multă vreme o scrisoare, așa că o fac aici, la Cultura de sâmbătă, în ediția numărul 54, și o expediez către tine, fata mea cea mică. Duminică, 16 noiembrie, ai stat nouă ore la Bonn, în ploaie și în frig și nu te-ai „lăsat”, ai reușit să votezi. Zic vorbă mare: sunt mândru de tine… Tot așa cum sunt și față de foștii mei elevi ( de altfel, chiar și tu ai fost eleva mea) , s-au adunat foarte mulți în cei peste treizeci și cinci de ani de meserie. I-am regăsit aici, în mediul Continuă să citești
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.
4. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de pungile pline. Am intrat în hol, uşa era deschisă şi l-am văzut pe Radu, aşezat în fotoliu, cu o figură de ceară, fără lacrimi, dar plânsă şi disperată. „Mircea, mi-a zis, Maria şi tatăl ei au murit într-un accident în această dimineaţă.” Mi-au căzut toate din mâini, sticla s-a spart pe cimentul din holul camerei, am rămas nemişcat, privindu-ne amândoi, fără să ne vedem. Continuă să citești
CULTURA DE SÂMBĂTĂ, adică revistă de cultură, ediția cu numărul 53… Ne-am bucurat de o vizitare serioasă. Așadar, „cultura trebuie lăsată libertății principiului spiritual, principiu cu adevărat și integral uman.” ( prof. univ. dr. Florica NEAGOE)
Cum au trecut anii… Acum aproape patruzeci de ani, în amfiteatrul Cantemir al Facultății de Filosofie din București, această mare Doamnă ne-a vorbit într-o dimineață de Continuă să citești
Episodul șaisprezece
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.34. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de Continuă să citești
Mihai Constantin RANIN a făcut istorie teatrală la Târgoviște și, iată, continuă să facă… Minți înguste l-au izgonit în urmă cu câțiva ani din teatrul Tony BULANDRA, pe care l-a construit cu dăruire și pricepere de manager adevărat al unei instituții de elită. Aleşii, din dispreţ faţă de actul artistic, faţă de artă, spunea într-un interviu mai vechi Mc RANIN, au considerat că teatrul poate fi o secţie la primărie… Am rezistat prin proteste, printr-o activitate susţinută nefinanţată, doi ani, Continuă să citești
Apărem, iată, în alt fel… Recunosc că am cam obosit, dar prietenii noștri au dorit să nu ne oprim. Ca și numeroșii cititori, care ne-au trimis mesajele lor. Nici nu pot să vă spun mai bine decât o fac doi dintre prietenii CULTURII DE SÂMBĂTĂ…
Nu ştiu câţi cititori am avut şi nici nu cred că numărul lor are prea mare importanţă, însă faptul că, în paginile unui supliment al unui cotidian judeţean Continuă să citești
de Ionuţ CRISTACHE
Episodul cincisprezece
Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața. Continuă să citești