Arhive etichetă: Calendarul cu patimi

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi ( ediția a doua)

 

Episodul 19 – ultimul

 

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

 

Ionuţ_Cristache3. Am scris odată că părerile noastre despre lumea în care trăim şi despre rostul fiecăruia în această lume nu pot fi căutate decât în sensul pe care noi îl găsim vieţii şi pe care îl dăm propriei noastre vieţi. Acum însă ştiu prea bine că moartea e de preferat unei vieţi lipsite de speranţă. Moarte şi iubire, o misiune pentru doi oameni… Ar trebui să mă uit pe mine în întregime şi să mă dăruiesc Ei, pentru că noi doi am existat doar împreună. Cineva spunea că moartea poate fi un prag absolut, confundat cu neantul sau o existenţă continuă şi Continuă să citești

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi (ediția a doua)

 

Episodul 18

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

Ionuţ_Cristache35. Sus, deasupra pământului, imaginea mea palidă trăieşte încă, într-un aer rece, doar noaptea mă spionează printre copaci răsuciţi şi gânduri bolnave. Mă întreb, la ce bun ziua de azi, ca şi ziua de mâne… Neantul e haina pe care o îmbrac, şi sunt gata să-i cedez definitiv. Mamă, strig, lasă-mă să mai fiu fericit, dar ca un ochi crăpat lumea se umple de întuneric. Încă mai bântuie liniştea, asemenea unui vânt negru, ea macină lucrurile din jurul meu şi se destramă orice speranţă. Continuă să citești

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi, episodul șaptesprezece (ediţia a II-a)

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

 

Ionuţ_Cristache4. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de pungile pline. Am intrat în hol, uşa era deschisă şi l-am văzut pe Radu, aşezat în fotoliu, cu o figură de ceară, fără lacrimi, dar plânsă şi disperată. „Mircea, mi-a zis, Maria şi tatăl ei au murit într-un accident în această dimineaţă.” Mi-au căzut toate din mâini, sticla s-a spart pe cimentul din holul camerei, am rămas nemişcat, privindu-ne amândoi, fără să ne vedem. Continuă să citești

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi (ediția a doua)

Episodul șaisprezece

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

Ionuţ_Cristache34. Aici caietul pe care l-am primit de la Radu se termină brusc… Am mai găsit, mult mai târziu, câteva pagini scrise foarte aproape de ultimele lui zile de viaţă, pe care le voi aşeza la sfârşit. A venit 13 aprilie, scrie el şi se opreşte definitiv. Cum aş putea să uit? Plecasem de dimineaţă, singur, să vizitez o mătuşă a Irinei, găsisem greu locuinţa pe o stradă mică, la marginea Parisului. La întoarcere cumpărasem o sticlă cu vin, ceva de mâncare şi-mi amintesc fiecare clipă şi fiecare gest, chiar şi respiraţia mea obosită de scările pe care le-am urcat, cu mâinile încărcate de Continuă să citești