Mai urc cu greu

Încerc să șterg privirea
năucă, orfană de visare
cu timpul scurs pe care-l beau
în gând încă o dată.
Nu știu de-i dulce sau amar
când sorb dintr-un izvor abandonat,
pe drumul tocit mai urc
cu greu încă o treaptă
când importantă e călătoria
și faptul că mai sunt pe drum.

 

Condeiul rupt mai scrie vorbe de iubire

Cuvinte, aripi întinse în rugăciune
pod de la mine la cer,
sau pumnale care hotărăsc tăcerea,
le unesc și le fac poezie, cântec
niciodată blestem.
Curge iarăși dimineața peste mine
și mă spală de neputințe și regrete
că nu am rămas ieri
să pot clădi castelul sufletului
din vorbe așezate zid peste vreme și vremuri.
Condeiul rupt mai scrie
în josul foii vorbe de iubire,
le știu, le aștept să le rostesc
când diminețile se sparg și curg pe mine
rupând începuturi dintr-o  altă zi
care se hrănește cu soarele tău.
Deschid o nouă foaie așternută peste tăcere
care urlă, se apleacă și-mi sărută
în taină iubirea cu care mă îmbrac
și mă curăț de păcate și de dor.

 

Mai urc cu greu

Încerc să șterg privirea
năucă, orfană de visare
cu timpul scurs pe care-l beau
în gând încă o dată.
Nu știu de-i dulce sau amar
când sorb dintr-un izvor abandonat,
pe drumul tocit mai urc
cu greu încă o treaptă,
când importantă e călătoria
și faptul că mai sunt pe drum

Salut, o vacantă caldă, caldă… să ai!