Constanţa POPESCU – Trei

Constanţa_Popescu

1.Se prăbușesc anotimpuri peste noi

Noapte, pictezi cu picuri de neagră catifea
urmele pașilor abandonați,
pe alte cărări de culoare.
Nu m-ai întrebat ce culoare am ales,
ca să-mi găsești cărarea,
nu ai știut că noapte și zi,
sunt una și aceeași, în calendarul dorului
și doar așteptarea se rostogolește
prăbușind anotimpurile peste noi…
când devenim în ce în ce mai albi
și transparenți,
iar eu cenușăreasa cu rochia de stele
și conduri de noapte,
sunt tot acolo de la începutul iernii,
așteptând zăpada să ne albească de păcate
și așteptări…

 

2.Operație pe iubire

Ferestre, bilete de zbor spre visare
nu au niciodată perdele
ca să nu se împiedice gândul în ele
ca să nu omor dorul restant
din alt ciclu de zbor.
Cum să spun, că era un bulgăre de soare
care s-a spart în capul meu
și milioane de imagini mi-au invadat trăirea,
compuse din doruri și mirări..
toate erau culoare pură,
lumină filtrată de iris,
bulgăre spart în vitralii
ca să-mi încălzească atriile secate
de la ultima operație pe iubire…
și mă mai întreb, de ce nu pot face poezie,
când toate culorile sunt arestate
la marginea toamnei…

3. Se întâmplă

În dimineața plânsă, am un dialog cu toamna,
prințesa eternelor poveri…
îi număr frunzele și-i dau anii de-o parte,
ea îmi decolorează părul, mai soare, mai fără culoare
și-mi caută amprenta pe chip.
O voi vinde la talcioc la vremea
când mustul tremură în doagă,
nucile pocnesc în haina verde tocită de dor
și covorul de iarbă trebuie dat la curățat,
de pete maronii care rănesc decorul…
Stai cu mine la masă,
sărută-mi privirea pătrunsă-n depărtare,
strânge picurii ploii între gene
și spală-mi gândurile de singurătate.
Știi, se mai poate întâmpla să ne întâmplăm
și e minunat…