DESPĂRȚIRE –  În apartamentul ei minuscul de pe Strada Grădinilor, numărul zece, Dulcineea începuse să se fardeze în faţa oglinzii şi chiar era uşor iritată de tuşul acesta de pleoape prost care se lua la cea mai mică atingere. Plânsese puţin, dintr-un motiv pe care nu şi-l mai amintea, şi trebuia deci să fie foarte atentă cum îşi decorează pleoapele. Adevărul era că săptămâna trecută îşi cumpărase şi un ruj nou pe care acum, dacă tot se ducea la Alicante, merita să îl încerce. S-ar putea să îi stea bine. Se pipăi din nou pe sânul stâng, îngrijorată. Bine că scăpase de individ. E adevărat că nodulii dispăruseră în tot timpul în care se culcase cu el însă, totuşi, ce pacoste pe capul ei atâţia ani de zile. Era liberă. Doamne! Ce senzaţie extraordinară! Era din nou liberă să facă ce vrea. Li-be-ră! Evident, trebuia schimbat cercul. Multe trebuiau schimbate.  Uf, ce tuş prost… Eeeh, na, că mi-a intrat în ochi!

ANOTIMP NOU  –  Primăvara a venit brusc, cu un verde scăpat de sub control care a năpădit oraşul prin parcuri şi pe marginile drumului, şi cu flori de pomi care sclipesc ca nişte ştrasuri aruncate la întâmplare peste oraş. Cerul a rămas curat, descuamat până la un albastru tânăr și arogant. A apărut o specie nouă de oameni, mai agilă, mai descheiată la gât, care vorbeşte mai mult, mai ce le vine la gură, mai de dragul de a vorbi. Au apărut şi muştele normale, de apartament.
Primăvară!

BĂRBAT ȘI FEMEIE (Trigonometria dragostei)  –  Bărbat și femeie, cuplu vertical şi orizontal. Pereche exprimând mai mult decât o dorinţă, exprimând aproape un atom de hidrogen. Unghiul dintre ei este brusc, gradele abia încap îngrămădite între dorință și scâncetul de nou-născut.

INEGAL  –  În realitate dragostea nu ia niciodată forma iubirii pe care o porți în minte.

DIAGNOZĂ  –  Uită-te la alegerile pe care le-ai făcut în viață și vei înțelege exact ce fel de om ești.

THREESOME FĂRĂ VOIE  –  Unele femei îți schimbă viața. Altele îți schimbă literatura. Cu mai mult timp în urmă am primit o scrisoare cu totul neobișnuită. O doamnă, fără îndoială educată și extrem de sensibilă, îmi povestea pe îndelete și nu fără un oarecare talent literar cum, citind una din cărțile mele, fusese atât de vrăjită de text încât intrase în povestea cărții și se alăturase clandestin personajului feminin principal. Trăia adică și simțea alături de ea, trase la indigo, toate emoțiile acesteia. Și făcea toate lucrurile pe care le făcea ea într-atât de identic încât lectura cărții a evoluat pe nesimțite de la text spre fiziologie. Cu alte cuvinte, în una din scenele de sex din carte, s-a introdus și ea alături de personajul feminin și a transformat actul acela intim din unul în doi, în unul în trei. Adică nu mai era o singură femeie care făcea dragoste cu personajul masculin ci două femei care conlucrau și se complementau erotic una pe cealaltă. Ba mai mult decât atât, mi-a descris cu nonșalanță și talent cum participase la scenă cu trup și suflet, real, în sensul că se atinsese în timp ce citea iar orgasmul pe care îl avusese transformase cartea într-un fel de vibrator literar care în loc să îi vibreze între picioare, îi vibra în creier producând în final același efect. Recunosc, m-a impresionat! Era cea mai favorabilă și mai de necrezut recenzie pe care mi-o scrisese cineva vreodată la o carte. Într-atât m-a impresionat încât eu acum, de câte ori mă gândesc la pasajul acela din propria mea carte, nu mai mi-l pot imagina altfel decât cu un bărbat și două femei.

VIZIUNE  –  Mi se umezesc ochii când mă gândesc că oamenii de știință care vor schimba lumea peste vreo două sau trei decenii, sunt acum doar niște prichindei neastâmpărați. Că cei care vor lecui cancerul și vor inventa ceea ce azi nici nu ne imaginăm, se joacă acum anonimi cu mașinuțele pe covor sau fac codițe la păpuși și se îndoapă pe furiș cu caramele. Sunt copleșit de o emoție stranie când știu că savanții sunt deja la grădiniță.

POLITEȚE  –  Zilele astea am mers pe stradă cu o domnișoară apetisantă și deosebit de agreabilă, cu o conversație inteligentă și cu o conștiință de sine acută. Totalmente civilizat. Totalmente în limita bunului simț. De aceea seara, la despărțire, am rămas absolut perplex când mi-a zis: ”Toată ziua numai la curul meu te-ai uitat”!  Rareori mi se întâmplă să rămân fără cuvinte. Zic, pierdut: ”Cum adică? Nu e adevărat, zău!” Și pe onoarea mea că nu era adevărat.  Zice: ”Ei, lasă nu mai face pe inocentul. Tot timpul ai stat numai in spatele meu”. Era adevărat în sensul că o lăsasem pe ea să intre prima în magazine, rămăsesem un pas în urma ei în dreptul vitrinelor, o lăsasem jumătate de pas în față când urcam treptele, etc. Îi dădusem adică mereu întâietate așa cum trebuie să faci cu o femeie. Ladies first! Să aibă oare fetișcana asta dreptate? Să fi inventat englezii ăia perverși politețea doar ca să se uite la curul femeilor?

LIPSĂ  –  Mie de mic mi s-a părut că ceva e în neregulă cu lumea asta. Mereu lipsea ceva. Orice aș fi făcut și orice aș fi avut, ceva lipsea întotdeauna iar lipsa aceasta, deși nu eram decât un copil neastâmpărat, mă făcea să mă culc seara neliniștit și mă trezesc la fel de neliniștit dimineața.

STARE  –  Cu cât se simte mai frumoasă, cu atât femeia este mai frumoasă. Iar atunci când este chiar mai frumoasă decât se simte, femeia devine orbitor de frumoasă.

SFÂRȘITUL LUMII  –  Cel mai de necrezut şi în același timp cel mai de speriat lucru care mi se întâmplă atunci când mă îndrăgostesc este sfârșitul lumii.  Femeia iubită se transformă într-o vietate iremediabil singulară, nedescrisă de niciun tratat de antropologie, zoologie sau patristică și nu seamănă cu nimic altceva de dinaintea ei şi cu nimic de după ea. Ea devine o ființă cosmogenetică aruncată peste cer şi peste clădirile orașului fără de care lumea ar dispărea în secunda următoare şi fără de care eu, nemaiavând niciun rost pe pământ, m-aș scurge ca o apă murdară într-un canal menajer. Brațele ei, surâsul ei, ochii ei, atingerea ei, degetele ei, totul devine altceva. Din organe de simț sau de locomoție, devin obiecte de cult. Ea însăşi devine un cult căruia îi devin un adept fanatic. Dar spre deosebire de alte religii, pentru a supraviețui, eu trebuie să fiu şi să rămân singurul adept şi singurul practicant al acestui cult. Oricine altcineva care ar vrea să o atingă, să îi arunce ocheade cu subînțelesuri, să îi facă avansuri sau să se gândească la ea altfel decât ca la o icoană, devine pentru mine o amenințare imediată cu erezia și extincția. O amenințare reală cu sfârşitul lumii! Pentru că femeia aceasta este însăşi lumea, în totalitatea ei. De aceea, pentru mine, zilnic, sfârşitul lumii este o chestiune reală, practică, o apocalipsă la îndemână, repetabilă, pe care o trăiesc în avans chiar şi la cele mai mici bănuieli sau îndoieli. Însă lucrurile acestea despre mine nu le știe nimeni. Mi-e atât de frică! Mi-e îngrozitor de frică de sfârşitul lumii!

CONSTANTIN  CIUCĂ  este poet, prozator și fost profesor de „Carabella”; ultima carte apărută este „Frica domnului Al Kuppi”…