ÎNGÂNDURARE – N-am să mă împac niciodată cu această minciună de-a dreptul nerușinată și revoltătoare și n-o voi putea accepta niciodată, aceea că un tânăr, un băiat de 20 – 21 de ani, originar dintr-un sat, dintr-o comună, dintr-un oraș sau dintr-un orășel al țării mele, aflat „sub arme” – din motive evident economice și nicidecum din motive ce țin de dragostea față de țara lui, ori de nevoia de a se pregăti militar pentru a o apăra le nevoie – trimis fiind pe unul dintre „teatrele de luptă” la dracu în praznic, pentru cauze și pentru scopuri care n-au nicio legătură cu țara lui, cu familia lui, cu viața lui, se va putea întoarce acasă, la un moment dat, într-un sicriu de patru scânduri și, culmea, acoperit și cu tricolorul românesc, sau se va întoarce acasă mutilat pe viață, adică pentru toate zilele pe care Dumnezeu i le-a dăruit. Iar unii vin să ne și spună toate acestea, cu un cinism demagogic inadmisibil, chiar la „ceremonia” de pe aeroportul românesc pe care a aterizat avionul cu care victima a fost adusă acasă, „ceremonie” transmisă de cele mai multe ori „live” la televizor ( păi cum astfel? ) cu reluările și cu publicitatea aferentă. Apar și felul de analiști și de comentatori ipocriți, tot felul de lichele-media, dintre acelea „de serviciu” întotdeauna la astfel de ocazii, care pun sare pe rană, fără nicio rușine, cu tot felul de lozinci și de clisee de-a dreptul dezgustătoare în situația dată, cu care își colorează patetic comentariile, nesfiindu-se să rostească inclusiv cuvântul „patriotism” și sintagma „căzut la datorie”, ori explicându-ne doct faptul că tânărul militar român s-a întors acasă fără o mâna, sau fără picioare pentru că „și-a făcut datoria față de țară „… Care datorie? Care țară ? Demagogilor! De unde ați scos-o? De ce mințiți lumea fără să vă crape obrazul de rușine? De ce deturnați sensul și de ce murdăriți, prin ipocrizie și prin minciună, aceste idealuri sfinte, fundamentale, pe care orice tânăr trebuie să le nutrească față de țara și de poporul în care a fost zămislit?

NICOLAE BREBAN – Ce noroc pe mine! Am urmărit în reluare, o excelentă emisiune cu academicianul Nicolae Breban, despre multe, despre foarte multe lucruri, din lumea de „ieri” și cea „de azi”… O mare bucurie să urmărești discursul unui astfel de om, un discurs mustind de eleganță intelectuală, de cultură și de sens… Eu, cârcotaș cum sunt și având și privilegiul de a-l fi cunoscut destul de bine pe Nicolae Breban ( cu niște ani în urmă, prin `70 – `71, când eu încă nu debutasem în filmul artistic de lung-metraj, m-a solicitat, iar eu am primit cu mare bucurie și respect să-i fiu regizor secund la filmul „Printre colinele verzi”, ecranizare a excelentului roman al domniei sale, „Animale Bolnave”, cu care domnia sa debuta în cea de-a șaptea artă ) îmi iau inima-n dinți să spun că nu mi s-a părut tocmai… tocmai să zici că Nichita a fost un „versificator de geniu”. Cum versificator? Cred că nu asta ci cu siguranță altceva a vrut sa spună domnul Breban, nu de alta dar admirația și prețuirea domniei sale pentru marele poet Nichita Stănescu este de necomentat… Lasă ca au fost și foarte, foarte buni prieteni… Cred ca l-a furat „condeiul”… Apoi, domnul .Breban a fost întrebat – asta ca să se „dea mare” și moderatorul, altminteri un băiat tânăr foarte decent și surprinzător de bine pregătit: „Ce-ați fi fost, domnule Breban, daca ați fi trăit în perioada interbelică, vreau să spun de cine ați fi fost atras, ce opțiune politică ați fi avut?” Nu, dragă domnule Nicolae Breban, așa cum v-am cunoscut eu, și insist să afirm că v-am cunoscut foarte bine, în plină vârstă biologică și creatoare, dumneavoastră nu v-ați fi înregimentat niciodată în mișcarea legionară, nici măcar în „prima ei parte”, așa cum ați spus, cea cu Zelea Codreanu la cârmă, în care,  ce-i drept, au fost și Eliade, și Cioran, de care ați amintit, și alți intelectuali de valoare. După părerea mea, cealaltă opțiune despre care ați și vorbit de fapt, cea pentru „Partidul Conservator” din acele vremuri, legat de numele unuia dintre fondatorii săi, Titu Maiorescu – cel care a fost și președinte al acestui Partid în perioada 1913 – 1914 – vi s-ar fi potrivit. Și cu toate că l-ați amintit și pe Nae Ionescu – „mentorul și demiurgul Căpitanului” – nu vă cred că ați fi aderat vreo clipa măcar la „mișcare”. Chiar dacă e frumos – asta pentru că v-ați născut, ați trăit și ați creat cărți minunate în alte timpuri – chiar dacă e frumos, zic, să te alături, fie și într-un exercițiu de imaginație, unui Eliade, unui Cioran și altor nume ilustre de scriitori, sau de artiști, mai mult sau mai puțin celebri, dar asta nu în vecinătatea lui Zelea Codreanu și chiar a lui Nae Ionescu! Pentru că eu unul nu vă cred, dragă prietene, din niște tinereți atât de frumoase și atât de intens trăite!

CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…