Dorin TUDORAN – Certocraţia

 

1.România captivă

Numirea lui George Cristian Maior în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Statele Unite este un semn că România continuă să rămână captiva serviciilor secrete. Dl Maior a devenit Director al SRI în urma unui târg între președintele Traian Băsescu și PSD:  vi-l accept pe Maior la SRI, mi-l acceptați pe Săftoiu la SIE. Ce a urmat, știm cu toții.

România captivăPrezidențialele din 2014 au adus la lumină ce se nega din întuneric: Meleșcanu juca o carte; Coldea juca și el o carte; George Cristian Maior juca o altă carte. Servicii secrete “politic imparțiale”, cum le lăuda cel mai recent ambasador al Statelor Unite la București! Disperarea lui Traian Băsescu, datorată imposibilității de a-și impune urmașa, a declanșat punerea pe tapet a multor detalii grăitoare despre starea statului de drept în România.

Cartea pe care a mers nașul de cununie a fost finul de cununie. Finul a pierdut, nașul și-a dat demisia. Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Nu și puterea. Pachetul de cărți a fost reamestecat. Când cărțile au început să fie scoase din pachet și puse pe masă, România s-a trezit în punctul de unde nu plecase decât în visul unor alegători.

În decembrie 1989, grupuri aparținând fostelor servicii secrete au ocupat, rapid, spațiul apărut prin căderea lui Nicolae Ceaușescu. Nicăieri un asemenea gol nu are viață lungă. Partide, sistem bancar, justiție, lumea afacerilor (vizibile și mai ales invizibile), media, asigurări, investiții, biserica etc. au reintrat sub controlul unui pupitru de comandă atins de nemurire.

Prin plasarea lui George Cristian Maior la Washington, polul diplomatic românesc în SUA redevine citadela fortificată a PSD-ului și a tot ce s-a “despărțit” de el – de la oameni la grupuscule așa-zis politice. Dl Maior va avea foarte mult de câștigat din șederea la Washington. România – nu. Parteneriatul româno-american nu va consolida respectul reciproc. Va adânci raportul șef – subordonat.

În istoriografia româno-americană va continua să fie încurajat și sprijinit, nu tocmai discret, curentul de gândire Ion Talpeș – Larry Watts. Umbra unui Ceaușescu merituos și cea a unei Securități virtuoase, chiar și în decembrie 1989, ne vor vizita tot mai des, până vor fi invitate să ia loc într-un capăt și celălalt al mesei.

Poftă bună!

Potrivit Elenei Udrea (necontrazisă până acum), pe când era director al unui serviciu de informații, George Cristian Maior îi șoptea pupilei prezidențiale că este filată chiar de serviciul pe care îl conducea el – SRI.

Deontologia dlui George Cristian Maior pute. Încă mai cred într-o Românie a “lucrului bine făcut”, dar nu cred că “lucrul bine făcut” poate să înceapă în felul acesta. În ultimul sfert de veac, România a mai trăit asemenea începuturi. “Lucrul bine făcut” cu care s-a ales arată al dracului de prost făcut.

Cândva, realizând că a nimerit într-un anturaj cu totul străin speranțelor sale, un poet celebru a exclamat: “Scuzați, bag sama că a fost vorba de o confuzie…”

 Dorin Tudoran

 2.Traian Băsescu, Gerard Piqué și Crucea lui Azarian

Legătura dintre fostul președinte al României și cvasipensionarul fundaș central al Barcelonei este că amândurora nu le mai ies nici măcar lufturile – totul e pe jumătate. Gerard Piqué – în brațe cu cei doi pruncuți și în cârcă cu Shakira – sare la cap cam cât Ion Cristoiu în brațe cu Adrian Copilu’ Minune și trece pe sub minge cam ca România pe lângă Spațiul Schengen.

Traian BăsescuTraian Băsescu – în brațe cu Elena Udrea și Alina Bica – sare cu o declarație de azi pe lângă una de ieri, cu viteza cu care foști înalți activiști PCR își fac azi semnul crucii și jură cu mâna pe Biblie. Fostul președinte ba nu o cunoaște pe fosta șefă a DIICOT, ba o cunoaște atât de bine încât a modernizat împreună cu dânsa România, pe melodia “De la moară pân’ la gară,/ toate plugurile ară.”

Ba recunoaște că a dat-o în bară cu numirea dânsei, ba ne informează că dânsa este “un profesionist desăvârșit”. Semiluftruile fostului președinte au darul de a o zăpăci cu totul pe Alina Bica. De la nedumeritul “Ce am făcut, am tras pe nas?” la izbăvitorul ”Sunt o femeie de succes în continuare.”, declarat unui ziarist la ieșirea din arestul preventiv, dna Bica este din ce în ce mai des-orientată. Unul dintre ghizi – chiar dl Băsescu.

Dar să-l încolonăm pe fostul președinte pe două rânduri (Ieri și Azi) și să defilăm cu declarațiile sale foarte ferme, în clasicul format Șpagatul Udrea – echivalentul Crucii lui Azarian în politichie.

Ieri:

“Alina Bica intră în lunga listă a oamenilor cu care am dat-o în bară. E deja cunoscut că nu-s cel mai inspirat om când vine vorba de numiri. Eşecuri cu oameni cred că pot face o carte. Aveam treaba asta cu femeile sa fie promovate. Au fost sugestii care s-au dovedit reuşite, dar e arhicunoscut că nu sunt cel mai inspirat om atunci când fac numiri”.

Ce criterii a avut atunci când a numit-o şi dacă a ştiut de activitatea sa la ANRP? (aici)

”Nu am ştiut. Am numit-o cu multă încredere pentru că a răspuns în MJ de codul penal şi cel de procedură penală. Dacă vă uitaţi pe actele normative ale guvernului erau avizate de doamna Bica. Nu am ştiut măcar că este în CA.”

Azi:

“Eu o cunosc pe femeia asta de când era secretar de stat, am avut câteva discuții cu dânsa, inclusiv marea problemă Rompetrol am discutat-o cu dânsa, și, în opinia mea, este un profesionist desăvârșit, și un om care are o anume statură morală “

“Dacă aș avea acum o dorință uriașă, ar fi să discut cu doamna Bica, și, dacă n-are restricții să se întâlnească cu mine, o voi vizita acasă, în măsura în care este de acord dânsa, și soțul.”

Dacă doamna Bica și soțul dânsei vor fi de acord, și vor trece peste vremelnicul “Nimeni nu e mai presus de lege, nimeni. Nici eu”, aruncat de președintele Traian Băsescu la arestarea doamnei Bica, lucrurile sunt ca și rezolvate.

Poate că, după această întâlnire, domnul Băsescu ne va explica cum s-a produs tristul miracol că trei dintre cele șase cariatide pe umerii cărora a proptit statul de drept, spre a-l moderniza, (Kövesi, Stanciu și Coldea) le-au arestat pe celelalte trei – Bica, Udrea și Georgescu. Nu m-aș mira să aflăm de la fostul președinte că rapida prăbușire a puternicului stat de drept se datorează ”trădătoarei” Monica Macovei, care a furat ciment și oțel pentru construirea unui stat de drept paralel – M 10.

P.S. Dacă dna Bica și soțul dânsei nu vor fi de acord să se întâlnească cu dl Băsescu, eliberarea dnei Udrea din arest preventiv ar putea rezolva toate misterele. Clarificările îi vor fi comunicate dlui Băsescu, după ce cele două doamne vor avea o discuție la Paris, “ca pe vremuri”, în timpul unui Breakfast Epicure de € 109 per capita. 

Dorin Tudoran

DORIN TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și disident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în CULTURA DE SÂMBĂTĂ, texte din CERTOCRAȚIA (aici postăm și ne umplem de blogdaproste )…