Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi

Constantin_Vaeni_21. E adevărat? Circulă zvonul prin stațiile de metrou „Universității” – peron pe dreapta, și „Izvor-parc”- peron tot pe dreapta, că toți ăia care semnează pentru Nic’șor, Clocilde și cu ailaltă, mai nouă – Cozzetta pare-mi-se – ca să poată și ei candida, că doar-doar o nimeri vreunul în Parlament și după aia să salveze România – toți care semnează vor intra primii în Schengen!
Acum știți cum e o vorba, arde focu’n paie ude, fiindcă văd că – pe lângă unele voci celebre ale elitei societăți civile – a ieșit la bătaie, mobilizând conștiințele electoratului – întru salvarea României și „îndrăgitul” artist – așa am citit pe net – „cant-autorul” Tudorică Chirilă – cred că unii măcar îl știți, cel cu
hit-ul anti-sistem „nu ne mai trageți pe dreapta”! Ați auzit? Știți ceva?

2. După ce aflați de la televizor, sau de pe net, cum că în cazul cutare sau cutare poliția, ori procurorii au „deschis dosar penal”, după care nici dracu’ nu vă mai zice ce s-a ales de dosarul acela penal, de fapt, ce-ați aflat?

3. Știe cineva în care „circumscripție electorală” e cea mai mare densitate de „alegători” LGBT-isti? Acolo unde să candideze, din nou, nebunaticul de Remus Cernea, fiindcă pe la partide s-au aprins din nou felinare roșii, ceea ce înseamnă că unul ca Cernea nu prea face parte din „clientelă” și încep să fiu îngrijorat de destinul acestui mare om politic român, care, atât el, cât și înaintașii lui, au făcut enorm de multe lucruri pentru „modernizarea” României… De la Traian și Decebal încoace…

4. La americani, ca și la români! Penibil! Doar d’aia ne-am și făcut „aliați”!
Lui Donald Trump i s-a „descoperit”, de către derbedeii adverși, o înregistrare în care el, Trump, a zis nu știu ce „nasoale” despre o muierușcă și pare-mi-se încă o înregistrare „video”, în care tot el, Trump, „pipăia” niște gagici… subalterne, care cică erau măritate, dar cărora al naibii ce plăcere le făcea! Totul, din urmă cu peste 10 ani, cu un deceniu adică! Omul a zis că așa e, dar că în niciun caz nu s-a referit la toate femeile din America, ori de pe planetă, ba a găsit de cuviință și și-a cerut și scuze, în mod public! He, heee! Degeaba! Faptul că s-a „inflamat” Hillara Americii, mai treacă-meargă! Da’, ce să vezi? S-a trezit „demnitatea” masculină și în hodorogul ăla de McCain – altminteri „republican” și el, coleg de partid cu Trump – și care a zis că… pe chestia asta „nu-l mai susține pe Trump” pentru președinția SUA! Măi, să dea dracu’! Da, stați așa! A sărit și actorul neamului, sau mai pe șleau „Roboocap”-ul neamului, Shwartzeneger – tot „republican” și acesta – și care a zis și el că… gata, nici el nu-l mai susține pe Trump! Asta da democrație, frate! Că doar și „Caii Troieni” tot din patria democrației se trag… Cred că Monica Lewinsky se pișă pe ea de râs, când îl vede pe „năbădăiosul” Bill, cum o „susține”, cum o aplaudă și cum o întâmpină el, mândru și afectuos, pe Hillara lui soție, la mitingurile electorale și la „dezbaterile” televizate cu „neseriosul” Trump, urmărite de zeci de milioane de americani și nu numai! Măi Capatos, Măruță, măi Mădălin Ionescu, ce faceți măi, dormiți? Băgați mare… o Levinsky… la rupere!

5. După ce DNA o să-i „termine” pe ăștia din libertate – din parlament, din fostele guverne, din partide, din primării și de prin consiliile județene si locale – pe cei din toată suflarea întreprinzătorilor romani, pe-ăia sau măcar pe „ăla”, amărâtul din BNR (sper..), pe medici, pe polițiști, pe sindicaliștii și pe toți „doctorii” și „doctoranzii”, pe toți ăștia de li s-a năzărit să candideze, pe popi etc. cred ca o să-nceapă să-i ia la mâna și pe cei din clasele pregătitoare. Și-n cele din urma, pe pensionari! Fiindcă nici cu ăștia nu se mai poate! Și de unde atâta „cianură”? Cum se zicea odată! Când Ceaușescu a primit într-un an raportările despre „depășirea planului” la seceriș, cu… 300% în județul Olt, nici Ceaușescu, cât era el de Ceaușescu, nu s-a putut opri să nu le transmită „secerătorilor” din județul său natal: „Vă felicit, dragi tovarăși și pretini, secerători, pentru succesurilii obținute, dar… opriți-vă, fiindcă ați ajuns, demult, cu seceratul în Bulgaria! „

CONSTANTIN VAENI  este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…