CULTURĂ ȘI ISTORIE: Radu STATE – Expoziţia zootehnică din anul 1932

 

Radu_StatePerioada interbelică este pentru economia dâmboviţeană, la fel ca pentru economia românească în general, una a dezvoltării fără precedent. Zona cu relief mai ales de deal şi munte a permis îmbrăţişarea de către locuitorii ei, a unor activităţi în domeniul agricol, preponderent în cel al creşterii animalelor. Preocupată de continuul progres al acestei activităţi, Prefectura judeţului Dâmboviţa decide să organizeze la Târgovişte, o expoziţie zootehnică, în scopul premierii celor mai pricepuţi crescători de animale.

Evenimentul ce urma a avea loc în luna octombrie a anului 1932 a fost pus sub patronajul de onoare al deputatului de Dâmboviţa, dl. Cezar Spineanu; preşedintele Comitetului Central de Organizare era prefectul judeţului, Constantin Săndulescu, iar coordonatorul proiectului („preşedintele Comitetului de Acţiune”) – Achil Grigorescu-preşedintele Camerei Agricole a judeţului Dâmboviţa.

Expoziţia se deschidea pe terenul Camerei Agricole, aflat în apropiere de gara din Târgovişte, de amenajarea spaţiului ocupându-se dl. Gall, inginerul oraşului; participanţii puteau să opteze pentru un loc într-un pavilion acoperit sau unul afară şi puteau de asemenea să-şi construiască propriul pavilion.

În dimineaţa zilei de 26 octombrie, în prezenţa d-lui M. Ghelmegeanu – subsecretar de stat la Ministerul Domeniilor şi anunţată în ziarul “Universul” avea loc deschiderea oficială a expoziţiei planificate. Produsele expuse au fost împărţite în cinci grupe şi secţiuni: zootehnie, agricultură, apicultură, sericicultură, industrie. Printre expozanţi se aflau: Ferma de păsări a colonelului E.Şendrea din Valea Voievozilor, Ferma model-Stamatache, din comuna Corneşti, Şcoala de Agricultură Nucet, Ştefan Albu –„pepinierist” din localitatea Costeşti Vale, crescătorul reputat Bauberger şi alţii. Suma totală acordată ca premii însuma 41.900 lei, la aceasta adăugându-se medaliile de aur, argint şi bronz. Premiul I consta în 1000 de lei şi era acordat pentru fiecare dintre secţiunile cabaline, bovine, oi şi porci, păsări.

Regulamentul expoziţiei cu vânzare, păstrat la Serviciul Judeţean Dâmboviţa al Arhivelor Naţionale cuprinde şi un Buletin de Adeziune(pentru cei care doreau să se înscrie cu o suprafaţă ocupată, dar şi cu spaţiu destinat a-şi face reclamă); se preciza în mod expres că nu sunt admişi în spaţiul expoziţiei, vânzătorii ambulanţi. Nu s-au păstrat din păcate, documente scrise, care să cuprindă numele câştigătorilor. Ne este cunoscut însă faptul că a fost realizat cu această ocazie, de către Casa de Producţie „Soremar”, un film sonor în lungime de 300 de metri şi acesta pierdut.

 

Data publicării: 06 aprilie 2013