Mircea Alexandru Cotârță și dezmeticirea fluidă a prozei onirice

Mircea Alexandru Cotârță scrie o proză lichidă, scrie o proză pe care de fapt o toarnă în forme mai mult sau mai puțin fixe, forme care pe parcurs o cristalizează și îi dau, într-un final, consistență. Proza acestui autor are o autonomie mascată în imagini puternic metaforizate și ascunse în hainele cuvintelor pe care le folosește. Nuanțele folosite sunt la început vizibile, după care ușor, ușor se transparentizează și te lasă să privești și să vezi înăuntru. Artisticitatea este una dintre marile caracteristici a acestui imperiu fantastic impus, un fantastic propus pentru a evidenția alunecarea, balansarea autorului și a poveștilor lui în lumile construite. Mircea Alexandru Cotârță are veleități de explorator nocturn și de trăitor diurn, are abilitatea de a-și împărți orele de zi și pe cele de noapte pentru a face să încapă, bine proporționate, stările lui, exorcismele finale care îl eliberează și îi golesc mintea fecundă.

Dacă la un pictor celebru ceasurile sunt moi, la Mircea Alexandru Cotârță timpul dispare, fuge, se ascunde și își anihilează prezența lăsând să își facă loc și vizibilitate tot felul de stări, stări care asigură necesarul catatonic al prozei care le construiește și impune. Filtrate intens ca stări, șlefuite și desigur trăite, cuvintele se amestecă, se combină, se rotesc într-un vârtej permanent și perseverent și se revarsă într-o liniște halucinantă, în privirea și în creierul cititorului care intră în contact cu ele, făcând ca toate să reverbereze la un moment dat și să își conducă cititorul spre stări și viziuni halucinante intense. Armonia care completează toate acestea este una fragilă, este un fel de aranjament instabil bine gândit, o construcție mare a cărei fundație lipsește creând starea de nesiguranță, de excitație a senzorialului și de trăire a lecturii cu intensitate.

Momentele sunt dilatate, devin paranteze deschise și au tendința să se infinitizeze, să își (con)ducă cititorul într-un fel de labirint fără să propună ieșiri, căutând ca cel care intră să rămână prizonier definitiv. Nu se pot evita imaginile create de Mircea Alexandru Cotârță, nu se pot depăși ușor sau în fugă, fiecare element, stare, descrise îți impun o parcurgere ușoară, într-un ralanti lipsit de zgomotele care pot disturba sau impune. Toate acestea sunt (de)scrise special într-un fel de transă, o transă care te ține captiv și care nu te părăsește ușor.

Mircea Alexandru Cotârță scrie o proză prin care încearcă să caute drumurile care îl conduc și îl introduc în lumi mai mult sau mai puțin necuprinse, care îi facilitează observarea acelei căi de acces spre locurile în care poate cu adevărat să trăiască și să își lase gândurile să își savureze libertatea și să se facă văzute cu adevărat. Proza pe care o scrie și pe care ne-o propune Mircea Alexandru Cotârță, este una personalizată intens și transfigurată în exces, tocmai pentru a ușura (ne)accesarea ei de către cititorii neinițiați.

Mircea Alexandru Cotârță scrie pentru el, cu o intensitate puțin întâlnită, scrie pentru desăvârșirea lumii gândită și parcursă într-o intimitate puternic luminată de limitele unor stări impuse, de acele stări pe care autorul le trăiește cu voluptate și pe care, ulterior, le propune(impune) devorarea lui.

Proza lui Mircea Alexandru Cotârță este una dintre puținele scrieri ale literaturii contemporane în care, cu atenție, cu pași mici și siguri poți să vezi și poți să găsești peisaj, erotism, forță, oniric…

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…