O carte despre viața literaturii.
Cenaclul de Luni-40, ediție îngrijită de Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie, editura Cartea Românească, 2017
Cenaclul de Luni este cu siguranță un fenomen care nu (mai) poate fi evitat de nici o monografie sau istorie literară care urmează să apară, nu mai poate fi ignorat pentru că este acel fenomen care a găzduit și care a hrănit mărinimos ultima mare generație literară apărută la noi. Cenaclul de Luni a absorbit și a îmbogățit pe fiecare dintre autorii care i-au fost membri și care au performat de-a lungul existenței lui. Cenaclul de Luni a fost de la început – 3 martie 1977 – convingător literar, a fost de la primele ședințe și de la primele lecturi lipsit de superficialitate și de lipsa de valoare și de talent a celor care l-au făcut să fie viu tot timpul, care i-au dat viață prin lecturile extraordinare de-a lungul întregii perioade cât a supraviețuit.
Cu atâtea decenii de activitate scriitoricească în spate, o serie întreagă de foști „lunediști” au făcut cariere spectaculoase ori măcar meritorii, au publicat multe cărți, au înnoit mentalitățile și retoricile poeziei românești, în special ale poeziei, contribuind și la evoluția prozei, a dramaturgiei, a criticii, grăbind tranziția literaturii autohtone de la (neo)modernism la postmodernitate.(I.B.L.&C.V.)
Scriitorii formați în cadrul Cenaclului de Luni nu au scăzut niciodată valoric, în nici un fel de condiții valoarea textelor pe care le-au citit și pe care le-au publicat nu au făcut rabat de calitate sau de valoare, cărțile lor sunt în continuare citite, sunt în continuare (re)editate, sunt pe bună dreptate, în continuare, repere strălucite ale literaturii române contemporane. Chiar dacă membrii Cenaclului de Luni și ai generației `80 au fost un grup oarecum compact, literatura scrisă și publicată de ei este una puternic individualizată, nici un autor al acestui grup, al acestei generații nu poate fi confundat cu altul și fiecare are un aport serios la literatura acelor(acestor) ani.
Citind Competiția continuă. Generația `80 în texte teoretice, antologia realizată de Gheorghe Crăciun, se pot inventaria conceptele și termenii care definesc programul literar al optzeciștilor: autenticitate, angajare existențială, realism, prozaism, antiliric, biografism, democratizarea discursului, demitizare, polifonie stilistică, intertextualitate, intervertirea genurilor, ironie, sarcasm, umor, vocația ludică, citadinism, poezia cotidianului, eterogenitate, timp al sintezelor,oralitate… (Gabriela Gheorghișor).
Pe 3 martie 2017, Cenaclul de Luni a împlinit 40 de ani de la prima data primei întâlniri a membrilor lui, de la data când inspirata hotărâre a inițiatorilor lui a prins viață reușind ca de-a lungul ședințelor desfășurate în timpul celor aproape șapte ani de existență, o întreagă generație (strălucită!) de scriitori să se poată manifesta, să poată să își facă auzite/ citite textele și să poată să își ia avântul necesar nașterii, creșterii și lansării ca autori. Cenaclul de Luni este matricea în care s-a format cam toată generația anilor `80, generație aflată la vârf din punct de vedere creator și astăzi, prin autorii ei care continuă să se manifeste literar.
Cenaclul a devenit atât de populat și de popular pentru că reprezenta singura alternativă intelectuală și literară a tinerei generații de atunci…(Călin Vlasie)
Cu această ocazie, editura Cartea Românească a lansat un volum/remember, o carte prin care sunt (re)aduse în atenția noastră majoritatea momentelor și a istoriilor care au născut și au desăvârșit viața acestui fenomen. Istoria cenaclului, evocări ale celor care au citit/participat la ședințele lui, trecerea în revistă a membrilor, convorbiri, interviuri, articole ale criticilor de astăzi despre cenaclul de ieri, fotografii, sunt toate de găsit între coperțile acestui inspirat și inspirator volum, volum care se încadrează firesc într-un posibil capitol de istorie literară vie.
Mi se pare extraordinar, trebuie să spun de la început, că acest mit al Cenaclului de Luni nu se stinge odată cu trecerea timpului, dimpotrivă, apare mai puternic și mai aureolat la generațiile foarte tinere…(Mircea Cărtărescu)
Editorii, Ion Bogdan Lefter și Călin Vlasie își lasă mentorul, pe domnul Nicolae Manolescu și colegii/prietenii să își (re)amintească și să își (re)povestească apropierea și/sau rămânerea în siajul, în mrejele Cenaclului de Luni. Toate sunt emoționante, frumoase și încă pline de viață, chiar dacă unii (treisprezece!) dintre membri nu mai sunt fizic printre noi.
Scrisoarea deschisă a domnului Nicolae Manolescu are toate datele să devină ceea ce este de fapt: declarație de dragoste, manifest literar și o invitație pentru toți cei care pot și care vor, să facă posibile aducerea literaturii și a manifestărilor/trăirilor ei, pe aceleași culmi pe care cenaclul pe care l-a coordonat a reușit să o facă. Se simte în scrisoarea deschisă a criticului bucuria de a fi trăit împreună cu/lângă o generație extraordinară de scriitori și că este în continuare mândru de continuitatea care i-a făcut să fie, de atunci și până astăzi prieteni și marcați de o autoritate singulară în peisajul literar.
Ceea ce a fost cazul generației voastre. Literatura o ia întotdeauna înaintea criticii… (Nicolae Manolescu)
Textele, evocările, interviurile cuprinse între coperțile acestei cărți au în continuare prospețimea care i-a evidențiat pe autorii lor de la primele lecturi la cenaclu, au franchețea care le-a menținut prietenia, care i-a legat definitiv și au avantajul de a fi scrise de autori pe care uitarea definitivă nu i-a încercat și experiența literară îndelungată nu i-a lăsat să ignore capitolul de istorie literară pe care l-au trăit.
Cred că totuși acolo, dacă n-o să mă scuzați că sunt îmbătrânit în rele, cred că a fost o chestie hormonală foarte dură…(Doru Mareș)
Nu vreau să zic decât două cuvinte – în primul rând că eu nu-mi mai amintesc nimic din ce s-a întâmplat la Cenaclul de Luni, dar a fost mișto, a fost adevărat, viață de viață!…(Alexandru Mușina)
Cenaclul de Luni-40, este o carte în care este arătată literatura și viața ei întreagă, care face vizibile personajele literare și ale literaturii, făcând în așa fel ca autorii să fie cu adevărat personaje sau invers, ca personajele să se transforme în autori (Simona Popescu!?), în autori care au trăit, care trăiesc și care vor trăi până la capăt literatura cu toată a ei viață.
Amintirile și gândurile de aici produc emoție în continuare, revarsă melancolie și, în același timp, dorință, dorință de a simți această viață care a făcut posibilă aceste toate extraordinare existențe. Nu ne rămâne decât să ne dorim… Să ne vedem la jubileu!… (Nicole Manolescu).
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…