PETRE GHEORGHE BÂRLEA ŞI SOCIETATEA „ASTRONAUTICA”
Cu o jumătate de secol în urmă, la poalele Turnului Chindia lua fiinţă, cu elanul specific oricărui început, Societatea „Astronautica”, prima cu acest profil din ţara noastră. Îndemnul iniţial a aparţinut Academicianului Elie Carafoli, fost elev la Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” din Târgovişte, selectă unitate de învăţământ care, după un timp, a avut şi o clasă de elită special alcătuită pentru elevul Mihai de Hohenzollern, viitorul rege al României. Venerabilul om de ştiinţă[1] a remarcat activitatea unui mic grup de pasionaţi în domeniu, conduşi de către cel care semnează aceste rânduri de evocare. Primii membri ai Societăţii au fost mai ales elevii care se avântau cu mult curaj pe noul drum al răspândirii astronauticii în România, educaţi în spirit civic şi profesional de o echipă de profesori entuziaşti ai fostului Liceu Nr. 2 din Târgovişte, de la alte licee, precum şi tineri ingineri, tehnicieni din oraş etc. Pentru înfiinţarea Societăţii „Astronautica”, pentru formarea şi dezvoltarea acesteia ca o activitate didactică de educare a tinerei generaţii în spiritul cunoaşterii şi cuceririi Spaţiului Cosmic, cadrele didactice de diferite specialităţi s-au implicat cu entuziasm în acest nou domeniu, în cadrul căruia, la activitatea tehnico-aplicativă, se practica, cu rezultate deosebite, lansarea de minirachete, dar şi rachetomodelismul, ca ramură sportivă.
Profesorul de limba română şi de limbi străine Petre Gheorghe Bârlea – în acea vreme, încadrat în învăţământ la Casa Corpului Didactic, precum şi la o altă unitate şcolară şi care avea să obţină ulterior un strălucit doctorat în filologie şi apoi să parcurgă toate treptele didactice universitare – s-a implicat în viaţa Societăţii „Astronautica” prin activităţi specifice pregătirii sale. Tânărul filolog de atunci acoperea partea umanistă a activităţilor noastre, care consta în editarea şi menţinerea Revistei Astronautica, a manifestărilor anuale din cadrul complexului de acţiuni Şcoala şi Cosmosul (tabără de vară, sesiuni de comunicări ştiinţifice, întâlniri cu personalităţi ale ştiinţei şi tehnicii româneşti şi internaţionale, lansări de carte etc.), de publicaţiile elevilor şi profesorilor privind cercetarea istoriei astronauticii naţionale. Experienţa de viaţă şi solida pregătire profesională, puterea de muncă şi diplomaţia sa, marea bogăţie sufletească reprezentau puternice atuuri pentru punerea în practică a principiilor etico-profesionale ce stau la baza oricărei activităţi, principii menite să asigure alinierea activităţilor Societăţii „Astronautica” la realizări de vârf – la nivel local, naţional şi, deseori, internaţional. A desfăşurat, cu întreruperi, timp de peste patru decenii, o intensă activitate în cadrul Societăţii noastre, care, în unele situaţii a fost cunoscută şi recunoscută pe plan naţional şi mondial, iar alteori a rămas oarecum în umbră, răsplătită „numai” prin satisfacţia ajutorului dat promoţiilor de tineri ce se formau aici. Mulţi dintre acei tineri au ajuns ei înşişi personalităţi marcante pe plan socio-profesional, în ţară şi în străinătate, iar unii dintre ei şi-au exprimat recunoştinţa faţă de lecţiile de rigurozitate, disciplină, ataşament pentru munca depusă – care au contribuit la succesul lor în viaţa este motivul pentru care am pus între ghilimele cuvântul „numai”. Nu este deloc puţin lucru ca un om să-şi exprime recunoştinţa faţă de cei ce au contribuit la formarea lui! Acestea demonstrează spiritul tânăr şi deschiderea echipei din care făcea parte P. Gh. Bârlea pentru ceea ce înseamnă nou şi competitiv în educarea tinerei generaţii în spiritul cuceririi cosmosului, ceea ce, în ultimă instanţă, se traducea prin progres, printr-o evoluţie calitativă a învăţământului din ţara noastră din acei ani[2].
În deceniile de implicare voluntară la activităţile Societăţii „Astronautica”, ideile sale, cercetările şi munca sa au fost în mod constant oglindite prin activitatea desfăşurată în cadrul Comitetului de consultanţă al revistei „Astronautica” şi în articole ştiinţifice publicate în paginile acesteia, singura publicaţie de astronautică şi rachetomodelism din ţară şi printre puţinele de acest fel din lume. Unele contribuţii sunt lucrări de mare amploare şi complexitate. În calitate de colaborator voluntar, a promovat cu stăruinţă principiile eticii profesiunii noastre, imprimând, în virtutea acestei nobile meserii, o ţinută sobră, de fair-play, şi un spirit constructiv, de colaborare, cu toţi pasionaţii domeniului.
Aş putea să spun că, în pofida diferenţelor de vârstă şi de profil profesional (matematică vs. filologie), între noi s-a legat o prietenie de lungă durată. Am lucrat împreună ani mulţi, eu – ca inspector de matematică, el – ca documentarist CCD, apoi, după 1989, eu – ca inspector şcolar general, el – ca inspector de română sau ca director CCD, ca lector universitar. Apăruse în clădirea de pe Bulevardul Castanilor prin august 1976, fiind singura persoană din întreaga încadrare a celor două instituţii care a dat concurs pe postul liber existent. Avea doar 25 de ani. Într-o zi, aflând că este filolog, i-am dat spre lectură un manuscris al unei lucrări pe care o pregăteam în acea perioadă. Ca orice autor care se respectă, voiam ca materialul să fie văzut de încă o persoană, înainte de a fi trimis în procesul editorial. Cei care publică în mod curent ştiu că, de la un moment dat, autorii nu-şi mai văd propriile greşeli de text, citind corect ceea ce este scris greşit. De aceea, materialul trebuie dat unui „cap limpede”, care să corecteze „din afară” respectivul text şi, dacă este posibil, să facă şi observaţii de conţinut, de structură etc. Lucrasem deja cu alţi filologi, care erau în măsură să îndrepte eventuale probleme de frazare, de lexic, de punctuaţie etc. De fiecare dată, materialul era ţinut foarte mult, iar corecturile şi observaţiile notate pe marginea textului erau sumare. Aşa încât, nu mică mi-a fost mirarea când tânărul slăbuţ şi tăcut, practic un necunoscut, la care făcusem apel într-o doară, mi-a returnat manuscrisul după doar câteva zile, cu propuneri de corecturi şi cu observaţii care dovedeau că nici o pagină, nici un rând, nici un cuvânt, nici o virgulă nu au fost omise din lectura sa. Puţin mai târziu, seriozitatea şi profesionalismul său au fost confirmate prin tot ceea ce făcea – la serviciu sau în particular. De altfel, în timp ce tuturor din aria instituţională li se spunea pe numele mic – Lucian, Cornel, Bibi, Geta etc., lui aproape toată lumea îi spunea „Domnul Bârlea”, deşi era cu mulţi ani mai tânăr decât toţi cei din instituţie. Aerul său grav era întărit de o anumită încruntare – cauzată, cum avea să ne explice mai târziu, nu de vreo supărare (căci ştia să se bucure de viaţă), ci de miopia înnăscută şi accentuată de lecturile sale fără sfârşit. În 1976-1977, pregătisem pentru tipar ediţia a doua a cărţii Rachetomodele. Ca de obicei, am dat spre lectură forma rezultată după revizuirile şi completările pe care le operasem, înainte de a trimite manuscrisul la editură. De data aceasta, am ştiut cui să mă adresez, cu toată încrederea – lui P. Gh. Bârlea. Cartea a apărut în foarte bune condiţii, după câteva luni[3], după ce a fost serios revăzută şi de redactorul de carte – o femeie foarte pricepută în meseria ei. Între timp, P. Gh. Bârlea a fost încorporat în armată, la Şcoala Militară de Ofițeri de Rezervă de la Lipova-Radna, jud. Arad. Pe vremea aceea, editurile erau puţine, exclusiv de stat, dar dacă acceptau un manuscris spre publicare, însemna că autorul va fi şi plătit pentru munca sa. Nu foarte mult, dar orice câştig cinstit era binevenit, pe lângă bucuria „numelui tipărit pe o carte”. Am considerat corect să-i trimit o mică parte din drepturile mele de autor şi lui P. Gh. Bârlea. A fost singura dată când a primit vreo răsplată materială pentru colaborările de acest fel[4]. Am aflat apoi că s-a bucurat imens de acel mandat poştal. A fost o surpriză pe cât de plăcută, pe atât de utilă. Primise o permisie de 4 zile de la unitatea militară, iar drumul până la Târgovişte şi înapoi (deci, de două ori câte 500 de kilometri!) a putut fi parcurs mai repede cu trenul, cu autobuzul, dar şi cu avionul, pe ruta Timişoara-Bucureşti. Dacă nu ar fi picat acei bani tocmai la timp, nu şi-ar fi putut permite un asemenea lux. A avut răgazul să se bucure de familia sa, de revederea soţiei, Dana, şi a Roxanei-Magdalena, fiica sa de nici un an, atunci – astăzi conferenţiar universitar la ASE Bucureşti şi la Universitatea din Geneva.
După apariţia primului Dicţionar de Astronautică din ţara noastră[5], se implică în analizarea şi popularizarea acestei lucrări. Printre altele, a apelat la Prof. univ. dr. Florica Dimitrescu, care avea să publice în revista Astronautica articolul „Câteva gânduri despre Dicţionarul de Astronautică”. În preambul, Prof. P. Gh. Bârlea a publicat o prezentare a distinsei profesoare de la Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, cf. Revista Astronautica, 1-2, 1983, p. 7)[6].
Sunt de consemnat câteva dintre articolele publicate de Profesorul P. Gh. Bârlea în primii ani de implicare:„Tentaţia înălţimilor în balada Meşterul Manole”, nr. 2, 1979, pp. 16-17;„Anticipări ale ideii de zbor reactiv în folclorul românesc”, nr. 1, 1983, pp. 8-9 ş.a. Din articolele publicate în ultima perioadă amintim:„Centrul Spaţial NASA – o şcoală pentru copii şi adulţi”[7], nr. 2, 2013, pp. 8-9; „Istoria vie a unui istoric al astronauticii”, nr. 1, 2015, pp. 4-5 ş.a.
Prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea a prefaţat multe din lucrările ce prezentau cercetările ultimelor decenii din domeniul astronauticii româneşti, apărute în cadrul Societăţii „Astronautica”, unele dintre ele primind din partea sa sugestii şi îndrumări ce au dus la îmbunătăţirea lucrărilor. O astfel de prefaţă găsim la cartea Evoluţia rachetei în România. Manuscrisul Conachi, scrisă de prof. Ioan N. Radu, Bucureşti: Editura Coresi. În Cuvântul înainte al autorului lucrării sunt consemnate următoarele:
„Autorul aduce pe această cale mulţumirile sale prof. univ. dr. Gheorghe Bârlea pentru observaţiile şi intervenţiile filologice făcute în diferite momente ale elaborării lucrării”.
O altă lucrare prefaţată de Prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea a fost cartea Alexandru C. Vissarion – un cercetător puţin cunoscut în domeniul astronauticii naţionale, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2014. În Cuvântul introductiv al autorului Ioan N. Radu se menţionează: „Autorul acestei lucrări nu va uita niciodată ajutorul pe care l-a acordat Prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, de la Universitatea „Ovidius” Constanţa, pentru atitudinea, îndemnurile, sfaturile şi spiritul camaraderesc în care s-a manifestat. Autorul îi rămâne profund îndatorat sufleteşte”.
În cuvântul de deschidere a expoziţiei Evoluţia astronauticii în Ţările Române din sec. XVI – XX, a felicitat colectivul de lucru de la Societatea „Astronautica” pentru modul cum a organizat această primă manifestare de acest gen din ţara noastră. Prin lucrarea Istoria astronauticii în România, apărută la Editura Bibliotheca, Târgovişte, în 2006, se realiza prima lucrare de acest gen din ţara noastră, cu mult efort individual şi de grup, dar şi cu multă dăruire. În Cuvântul introductiv semnat de autor, se arată: „În elaborarea acestei lucrări am beneficiat de preţioase păreri şi indicaţii constructive din partea d-lui general de flotilă dr. ing. Dumitru D. Prunariu, prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, de o largă înţelegere în efortul informaţional-documentar a colectivelor Bibliotecii Academiei Române şi a Muzeului Aviaţiei din Bucureşti”. De altfel, prezenţa Prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea, implicat în elaborarea acestei lucrări, se simte în toate materialele cu conţinut filologic ce au avut tangenţă cu astronautica naţională (legende, basme, scrieri literare culte, probleme de etimologie etc.). Consider că merită să menţionăm şi lucrarea Rachetomodelismul în România, în care au fost prezentate, pentru prima dată în ţara noastră, momente semnificative din trecutul modelelor zburătoare reactive româneşti. Reluăm şi de data acesta un fragment din Prefaţa noastră: „În elaborarea acestei lucrări, am beneficiat de păreri şi indicaţii constructive din partea doamnei Christine Rousson – secretară la CIAM – FAI şi de ajutorul prof. univ. Petre Gheorghe Bârlea, al prof. Ionuţ Cristache, prof. Anişoara Burlea, prof. Mihaela Marin şi al elevilor Denisa Georgescu, Sorin Ilie, Beatrice Stoica, Andreea Stănescu, Ioana Alexandra Tache, Loredana Ungureanu”[8].
Cel mai recent exemplu de lucrare al cărei referent ştiinţific a fost prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea – de data aceasta, menţionat ca atare pe pagina de gardă a cărţii, care a fost şi prefaţată de profesorul evocat aici, se intitulează Oameni de ieri şi de azi din spaţiul târgovişteano-dâmboviţean, apărută în anul 2015, la Editura „Bibliotheca” din Târgovişte. În Argumentul cărţii, din partea celor patru autori, am inclus următorul text: „Pentru indicaţiile, părerile şi preţioasele observaţii constructive mulţumim Profesorului universitar doctor Petre Gheorghe Bârlea. Prin personalitatea, competenţa şi verticalitatea profesională, prin acurateţea şi eleganţa cu care şi-a exprimat întotdeauna înfăptuirile şi dezideratele, profesorul doctor Petre Gheorghe Bârlea constituie o pildă demnă de urmat pentru generaţiile ce-i urmează, generaţii ce-şi pun existenţa sub semnul chemării lăuntrice pentru cunoaşterea spaţiului cosmic”.
Nu am enumerat din simplă complezenţă citatele de mai sus. Ele reflectă o lungă relaţie de colaborare profesională şi prietenească, mult mai profundă decât o pot arăta nişte simple semne de gratitudine convenţională. Adevărul este că, de la un timp, am devenit aproape dependent de dubla consultare cu P. Gh. Bârlea: o dată înaintea redactării lucrărilor şi încă o dată la final, în faza de pregătire pentru editare. Fără să fie specialist în domeniu, ba chiar clamându-şi deseori antitehnicismul, el este omul cu care simţi nevoia să te sfătuieşti, atunci când pui la cale o lucrare pentru care ai început să dezvolţi o oarecare pasiune, dar care încă nu ţi se arată bine conturată, în ansamblul ei. Discuţia prealabilă cu Prof. Bârlea devine aproape o superstiţie, o magie, căci te încarcă de energia pozitivă de care ai nevoie ca să-ţi continui un drum lung şi anevoios pe care te-ai angajat. Când îl sun la telefon, ştiu totdeauna că este extrem de ocupat. Va ofta şi mă va întreba – jumătate în glumă, jumătate în serios: „Nu ai de gând să te opreşti odată din aventura aceasta interastrală?”. Apoi ne vom întâlni în biroul său de lucru, tapetat cu cărţi aşezate în rafturi din lemn de nuc, depăşind cu mult jumătatea de oră stabilită iniţial. Mă va asculta atent, puţin amuzat de entuziasmul juvenil al pasionatului cu părul alb, instalat comod în fotoliul pentru musafiri din faţa sa. Eventual, mă va întreba, în treacăt, dacă mă manifest la fel de pasionat în toate cele[9]… Ştiu că va înţelege rapid ce anume mă frământă și că îmi va sugera soluţii fertile de lucru, surse bibliografice utile, metode de analiză potrivite cu obiectivele mele. Mai ştiu şi că paginile pe care i le voi lăsa vor fi citite cu acribie şi că le voi primi înapoi foarte repede, în ciuda volumului său de lucru extrem de mare. Revin să-mi recuperez schiţa de manuscris (planul lucrării, primele pagini etc.), încărcată cu tăieturi, reformulări şi cu observaţii, unele dintre acestea din urmă prietenesc-ironice. Când am ajuns la final cu lucrarea, mă simt din nou copleşit de ceea ce am de făcut în continuare, de confruntarea cu editorii, cu specialiştii, cu eventualul public cititor. Îmi caut din nou limanul la P. Gh. Bârlea, deşi parcă îi promisesem că nu-l voi mai deranja. Citeşte din nou manuscrisul – integral, de data aceasta, se supără că nu am fost atent la unele detalii, formulează fără menajamente noile observaţii, dar eu ştiu că asta mă pune la adăpost de cei care nu mă cunosc şi îmi dă din nou puteri să duc până la capăt demersul.
Cred că aşa trebuie să arate o relaţie corect-prietenească între doi oameni cu pretenţii de intelectuali. Oricum, eu consider că şi această prietenie a fost o şansă a vieţii mele, după şansele mai mari pe care mi le-a oferit Destinul – o soţie model, nişte copii reuşiţi, o profesie şi locuri de muncă pe care le-am iubit şi încă multe destule alte relaţii social-profesionale confortabile, tonice. Cred că P. Gh. Bârlea a avut parte cam de aceleaşi şanse în viaţă – de aceea ne-am înţeles atât de bine. De fapt, se pare că acestea sunt nişte idealuri şi, eventual, reuşite comune, în viaţa unui om obişnuit. Dacă nu ceri prea mult de la viaţă şi dacă ştii să dăruieşti tu însuţi ajutor şi bucurii celor din jur, vei avea parte de aceste împliniri – simple, dar necesare pentru o fiinţă umană.
Membrii Societăţii „Astronautica”, Colectivul de redacţie al Revistei „Astronautica” și colaboratorii revistei lunare „Cultura de Sâmbătă” urează Profesorului universitar doctor Petre Gheorghe Bârlea: La mulţi ani !
Prof. Ioan N. Radu,
Preşedinte-fondator al Societăţii „Astronautica”
Director fondator al revistei „Astronautica”
Colaborator permanent al revistei „Cultura de Sâmbătă”
Fondatorul rachetomodelismului în România
Maestru emerit al sportului
Campion mondial, european şi multiplu recordman mondial la rachetomodelism
Vicepreşedinte al Federaţiei Române de Modelism
Istoric al astronauticii naţionale
Membru al CRIFST – DIT, Academia Română
Distins cu Diplomele Paul Tissandier şi
50 th anniversary of FAI space modelling, 1962 – 2012,
ale Federaţiei Aeronautice Internaţionale
[1]) Pe când era doctorand la Sorbona, Elie Carafoli a participat la construirea primului tunel aerodinamic din lume, utilizat pentru studiul mişcării fluidelor. În 1928 s-a titularizat la Şcoala Politehnică din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de aeronautică din România, prefigurând înfiinţarea Facultății de Aeronautică. Despre acad. Elie Carafoli am scris în mai multe dintre cărţile şi articolele mele.
[2]Alături de multe alte nume pe care am putea să le menționăm aici, amintesc că un elev brașovean, care nu a participat direct la activitățile săptămânale ale Societății „Astronautica”, dar a fost prezent la competițiile naționale pe care le organizam, a devenit primul astronaut român participant la un zbor în Cosmos. Este vorba, evident, despre Ing. Gen. Dumitru Prunariu, care avea să menționeze ulterior influența publicațiilor și activităților noastre asupra formației sale profesionale și care a fost prezent și la maturitate, fizic sau prin scrieri, în mijlocul târgoviștenilor.
[3]Cf. Ioan N. Radu, Rachetomodele, 1977, Ediția a 2-a, Bucureşti: Editura „Ion Creangă” (Ediția I: 1972).
[4]De fapt, îmi amintesc că i-am mai făcut cinste, odată, cu un pahar de coniac, iar altădatăcu o bere, la o terasă frumoasă din apropierea vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești. El îmi dăruiește, în schimb, la fiecare început de vară, un coș mare cu vișine din recolta proprie, spre bucuria soției mele…
[5]Cf. Ioan N. Radu (coord.), 1974, Dicționar de Astronautică (A-L), Tip. Târgoviște; Ioan N. Radu (coord.), 1975, Dicționar de Astronautică (M-Z), Tip. Târgoviște.
[6]Faptul că P. Gh. Bârlea a păstrat relații cordiale cu foarte mulți dintre profesorii săi de la Universitatea din București dovedește buna apreciere de care s-a bucurat din partea acestora în timpul studiilor. În chiar primul său an de actvitate la CCD a organizat un amplu colocviu național pe tema latinității limbii române. Autoritățile locale au fost impresionate de numărul mare de personalități academice care au răspuns apelului său la participare. Au fost prezenți Al. Graur, D. Berciu, Al. Niculescu, Lucia Wald, Valeria Guțu Romalo, Fl. Dimitrescu, Gabriela Creția, Mariana Băluță, Roxana Iordache și mulți alții. Organizatorul avea, cum spuneam, numai 25-26 de ani și toată lumea a fost uimită de rigurozitatea organizării acestei ample manifestări științifice, într-o epocă deloc favorabilă unor astfel de inițiative.
[7]În calitatea sa de profesor-invitat la mai multe centre universitare din SUA și Canada, Prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea a avut ocazia să viziteze și Centrul Spațial NASA, din Huston – clădirea veche, transformată în muzeu și școală ad hoc pentru tinerele generații. În articolul scris pentru revista Astronautica, P. Gh. Bârlea relevă tocmai această valoare educativă pe care organizatorii locali au imprimat-o, cu profesionalism, vechii locații și obiectelor dezafectate conservate acolo și completate cu material didactic extrem de util instruirii nonformale a tinerilor.
[8]Cf. Ion N. Radu, 2012, Rachetomodelismul în România, Târgoviște: Editura Bibliotheca, p. 8.
[9] Discutăm ca între doi cardiaci: eu – unul cu state vechi, de circa şase decenii, el – mai recent intrat în uriaşa familie din ţara cu cei mai mulți cardiaci din lume.