Chiar așa… cu toate urările de bine care se rostesc la început de calendar, anul începe întotdeauna cu vreme rea.  De obicei ianuarie este luna în care românii au cei mai puțin bani în portofel, luna în care elevii se întorc pe frontul școlar și studenții dau piept cu sesiunea, luna cu drumuri înzăpezite și mașini aterizate în copaci și o readucere succesivă în amintirea noastră a incompetenței autorităților și a corupției înalților nobili și notabili ai Patriei România. Însă, din nefericire, acestea sunt cele mai mici probleme cu care se confruntă societatea.

Da, se anunță vremuri grele, cu toată apartenența noastră la UE și cu principiile noastre de oameni moderni. După finalul tragic al anului trecut se mai așteaptă cineva la un trai euforic în viitorul apropiat? Eu nu. Și asta nu e o poziție negativistă, ci una realistă, că nu-i totul în viață flower-power. Să privim puțin la 2015: am început cu un Charlie Hebdo și am sfârșit ermetic, ca în nuvela lui Slavici, tot la Paris, un Paris aflat în doliu național. Parisul n-a mai fost anul trecut capitala dragostei, ci mai degrabă capitala terorismului. Între simetria dintre incipit și final amintim doar câteva fragmente mai impozante: exodul refugiaților sirieni, acțiunile ISIS, uciderea a sute sau chiar mii de creștini, legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex în SUA, un cutremur  cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter în Nepal, un Colectiv.

Situația nu este deloc optimistă pentru că 2016 a început cu câteva evenimente ce nu pot fi trecute cu vederea. După ce a afirmat în mod repetat  că multiculturalismul a eșuat, Angela Merkel se confruntă cu situația în care musulmanii transformă numeroase suburbii ale Germaniei în zone prohibite. În același timp, statul norvegian răpește unei familii române cinci copii fără a avea vreo justificare întemeiată, părinții fiind de vină că și-au învățat copiii ,,Tatăl nostru”. Cică e îndoctrinare religioasă… cum poate fi oare îndoctrinat un bebeluș de numai 3 luni? După ce românii din întreaga lume duc un lanț de proteste în marile orașe, tot mai multe familii au prins curaj și au început să facă publice ororile pe care statul norvegian le pune în practică. Să mai spună cineva că  statele nordice sunt raiul pe pământ… Cireașa de pe tort: zilele trecute Coreea de Nord a lansat prima bombă cu hidrogen-splendid. Tipa de la știri care făcea publică această declarație era toată un zâmbet, mândră de decizia dictatorului ei.

Sunt sigură că 2016 ne va  mai lua prin surprindere, dar nu în cel mai plăcut mod. Lumea parcă se află pe un butoi cu  pulbere și e trist că foarte mulți dintre noi nu conștientizează sau  nu vor să conștientizeze că mai ales în aceste vremuri viața e cel mai valoros lucru pe care îl avem. Am rămas șocată de poveștile refugiaților, refugiați cu care Europa s-a comport așa cum o făcea Hitler cu evreii. Au plătit sirienii sume enorme pentru a obține de la noi o pâine ca să nu moară de foame.  În regimul comunist,câte zeci de mii de oamenii au renunțat la orice valoare pentru a-și păstra viața? Toată istoria arată cât de mult poate valora viața. Citiți multă istorie…Iorga ne îndemna să învățăm din greșelile trecutului… în fața acestui sfat ne facem că suntem surzi. Iar dacă viața este cel mai de valoare bun al tău, cum ți-o trăiești? Mulți spunem că suntem tineri și că doar moșii se gândesc la moarte. Oare? Oare nu ne-a demonstrat 2015 că moartea nu ține cont de vârstă, de bani, de poziție? Ce valori ai? Ești fidel valorilor tale sau trăiești în bătaia vântului? Te-ai gândit vreodată că există mai mult decât distracție, mâncare și băutură? Că în viața ta trebuie să îți alegi un scop pentru care să lupți cu înflăcărare? Realizezi că nu adevărul este cel care se învârte în jurul fiecăruia dintre noi, după poftele și dorințele proprii, ci că noi ne învârtim în jurul lui, fie că ne convine sau nu? Aș vrea să închei aici, citându-l pe Eminescu:

„Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rău și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val că valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.”

LAURA  ANDREEA  STOICA  este o domnișoară de CARABELLA ( clasa a XII-a ), energică, hotărâtă și totuși visătoare…