STILISTICĂ – Să urmărim puţin stilistica unuia ca Proudhon: „A fi guvernat înseamnă a fi urmărit, inspectat, spionat, dirijat, mânat de lege, numărat, înregimentat, înrolat, îndoctrinat, moralizat, controlat, verificat, apreciat, evaluat, cenzurat, comandat de către creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea, nici virtutea să facă asta.” Este totul de aruncat aici? Este, totuşi, măcar un singur adevăr prezent? Oricum, ştia să scrie…
DACĂ… – Dacă ţi se spune că eşti talentat, îndoieşte-te atât de zicere, cât şi de cel care spune.
Dacă, în general, eşti lăudat, îndoieşte-te atât de laudă, cât şi de sinceritatea celui care o face.
Dacă ţi se spune că eşti genial, nici nu mai sta la vorbă – îndoieşte-te. Aruncă tot ce vine din afara ta peste bordul încrederii tale. Abia atunci ai creat premisele de a rămâne curat, egal cu tine, singur cu ceea ce eşti de fapt – şi nu te vei minţi, cu bună ştiinţă sau fără.
UN FORMATOR DE OPINIE – Pentru inimitabilul Hoandră, numai o emoţie naţională ne formează ca naţiune. Or, noi, românii neisprăviţi actuali, ne emoţionăm în grupuri. Iar asta e disoluţie naţională, vezi – Doamne… Deci aşa, emoţia chinezească ne trebuie! Mai mult, cea nord-coreeană! Am înţeles acum: să nu mai formăm grupuri, să fim strâns uniţi..
Aşa arată un adevărat formator de opinie foarte român! Bravos!
PRIMĂVARĂ – Ploaie şi vânt. Bine. Puţin rece. Bine. Totul e udat şi zvântat. Aşa că-n viitorul foarte apropiat iarba verde-verde va străluci, florile zarzărilor vor îmbălsăma aerul. Mirosul de proaspăt, de crud te va reîntineri. Frumuseţea va exploda peste lume. Primăvara…
SOFISTUL PERFECT – Elevul care a scris o scrisoare deschisă despre cum, învăţând el la bacalaureat, se simte spălat pe creier… De ce să memoreze el ani, la istorie – când a avut loc Unirea Mică, etc. Îl ajută asta la ceva? De ce să se streseze cu teorii ştiinţifice, cu legi ale ştiinţei? Îl ajută? De ce să înveţe, în fond? Îl ajută? Aşadar, de ce să sufere, de ce să nu facă exact ce-i place – divertisment… Şi să gândească „critic”, adică să nege orice, nu-i mai bine aşa pentru el? Şi cine contează în lumea asta – nu doar el? Ei bine, el are aliaţi: reformiştii cu orice preţ.
TALENTUL – Imaginea scriitorului este dată tocmai de natura lui de scriitor. În măsura în care el este un artist autentic, nu poate „afecta” imaginea scriitorului ca atare. Într-un singur caz scriitorul nostru diminuează status-ul de creator: atunci când nu are talent..
GRILĂ DE SALARIZARE – Vreau să văd grila de salarizare făcută de guvern, în cel mai deplin secret, pentru a vă preciza ce tip de societate se croieşte. Dar deja cred că ştiu: una oligarhică, poliţienească, de forţă – deşi, de ochii lumii, se spune că-i democrată, deschisă…
SPORTIVĂ – Fotbalul englezesc – infantil, haotic, depăşit tactic. Nu vezi nicio constantă, cât de cât. E un fotbal în care se poate orice, oricând. Se vede, în el, ingenuitatea romantică, neprofesională a începuturilor… Dar, pentru că se fuge mult,se mişcă mult – şi la întâmplare -, poate da aparenţa unui fotbal „frumos”.
O AMINTIRE – Cine a fost cel mai respectat om public de dinainte de Război?
-( fără să ezite) Regele!
– Care rege?
– ( mirat de întrebare) Regele Mihai!
– De ce?
– Nu ştiu… avea el un fel aşa… Era mai apropiat de noi…
Da’ nici ta-su’ nu fusese rău, doar că erau vremuri grele… Discuţie de-acum 30 de ani, între mine şi tatăl meu, el mândru de răspunsul pe care mi-l dăduse… Prima lecţie de istorie adevărată.
PĂGÂNĂ – Diavolul e procedural. Pe el nu-l preocupă substanţa, ci accidentul, nu fondul, ci forma, nu adevărul, ci articolul, alineatul… Când se plimbă pe pământ, el străbate câmpul minat al corectitudinii politice, în expresia ei absolută.
RETORICA – Să ne ferim de toţi cei care declamă frumos, convingător pentru cei mulţi, mai ales în politică. Să ne ferim de toţi cei care vor cu orice preţ puterea şi promit marea cu sarea, fără să clipească, fără să aibă o minimă rezervă.
DESPRE VOINȚĂ – Cea mai bună calitate a omului este voinţa. Cea mai rea calitate este voinţa. Depinde ce faci cu ea, ce face ea din tine.
DIDACTICĂ – Păi de ce, dom’ profesor de religie ai prezentat copiilor un film despre avort?
Asta nu-i o temă pe care s-o poţi controla dumneata. E mult mai rafinată decât crezi!
Devine din ce în ce mai clar un lucru: profesorii de religie nu prea au obiectul muncii. N-ar fi bine să le dăm o vacanţă paradisiacă, pe termen nelimitat?
NUMELE TRANDAFIRULUI – A fost omul universal al secolului al XX-lea. A revoluţionat romanul modern, a scris filosofie de primul raft. Când a luat Nobelul, Pamuk l-a mărturisit ca maestru ( recognoscibil, pentru cunoscători, în structura lui Mă numesc roşu), dar lui nu i s-a acordat acest premiu din ce în ce mai..postmodern, mai relativist. Se scrie altfel roman, după Numele trandafirului… Avea doar 84 de ani. Da, nu ne vine să credem, resimt şocul ca pe o nedreptate fatală, însă de azi încolo UMBERTO ECO nu mai este printre noi.
Mă resemnez cu stoicele cuvinte ale lui Nietzsche: fiinţele vii sunt un alt fel de fiinţe moarte.
ÎNDEMNURI – „Nu te înspăimânta!Da, lumea-i o peşteră de tâlhari care au ochi şi nu văd, au urechi şi n-aud. Ei te vor arunca în rug şi-n sabie, te vor chinui în ape îngheţate, te vor trage pe roata nedreptăţii. Dar nu te înfricoşa. Ascultă! Arsură pentru arsură, Constantine, vânătaie pentru vânătaie…” (Agonia lui Constantin)
NICOLAE STAN este un cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de filosofie la Universitatea București…