Prelegerea 1

Orfeu se plimbă agitat prin camera lui de lucru ticsită de statui de ceară de toate mărimile. Se aude violoncelul.

ORFEU: Sganarel, nu mai cânta la violoncel! Cânţi ca un diletant. Mai bine ţi-ai vedea de figurinele tale de ceară.
( Violoncelul încetează. Intră Sganarel. )
SGANAREL: Totuşi, cânt destul de bine pentru un simplu valet.
ORFEU: Rostul unui valet e să-şi servească stăpânul, nu să facă muzică de doi bani. (Pauză.) Ce mai face Dona Elvira?
SGANAREL: Ne asediază amazoanele si tu mă baţi la cap cu Dona Elvira.
(După un timp. ) Ce sa facă? E voinică şi sănătoasă. Astăzi i-a apărut în jurul capului un fel de aureolă trandafirie.
ORFEU: I-ai făcut şoldurile prea late şi sânii prea mici. E nevoie de nişte retuşuri.
SGANAREL: N-am timp, Orfeu. Astăzi lucrez la gambele Donei Ines.
ORFEU (Nemulţumit.): Spui asta de două săptămâni.
SGANAREL: Ai putea să-mi dai o mână de ajutor. Mă tem să nu-ti pierzi minţile din pricina lipsei tale de activitate. De muzică te-ai lăsat, la modelaj nu te pricepi, iar, în loc să lucrezi, stai toată ziua de vorbă cu răposata.
ORFEU: Ţi-am explicat ca nu-i răposată. A trecut într-o altă stare de agregare.
SGANAREL: Ba a muşcat-o un şarpe, pentru că, în loc să ai grijă de dânsa, tu cântai ca un apucat la violoncel.
ORFEU: E internată într-un sanatoriu. Uite, mi-a trimis cartea asta poştală.
SGANAREL: Ţi-ai pierdut în totalitate simţul realităţii. Parcă o carte poştală dovedeşte ceva. Fii mai pragmatic, Orfeu, până nu ne fac praf şi pulbere amazoanele. Comandanta lor seamănă ca o picătură de apă cu răposata. (După o vreme.) De ce nu te întorci la Dona Elvira?
ORFEU: Când eram cu Dona Elvira, nu eram în stare să compun decât valsuri.
SGANAREL: Cu valsurile astea le-ai dat gata pe toate femeile. De asta vin acum peste noi amazoanele. Iar tu n-ai tactică, n-ai strategie, n-ai nici măcar aruncătoare de pietre. Bine că cel puţin sunt sensibile la muzica de violoncel.
ORFEU: Ţi-am explicat că doar muzica poate să exprime misterul feminităţii.
SGANAREL: Femeile n-au niciun mister. Când le cânt la violoncel, le creşte secreţia de foliculină.
ORFEU: Vorbeşti ca un misogin înrăit.
SGANAREL: Iar tu ca un schizofrenic. Dacă nu-ţi plac metodele mele, n-ai decât să porţi de unul singur războiul cu amazoanele. Sau să te întorci la Dona Elvira.
ORFEU: Ce-ar fi să cerem un armistiţiu?
SGANAREL: Armistiţiu cu nimfomanele astea? Sunt atât de turbate că ar fi în stare să te mănânce de viu.
(Se aud acorduri de clavecin.)

ORFEU: Nu mai cânta la clavecin, Sganarel! Cânţi ca un diletant.
SGANAREL: N-am cântat eu. Muzica asta vine din tabăra inamicului. Dacă se adaptează şi ele la războiul acustic, s-a isprăvit cu noi pentru totdeauna.
ORFEU (Ascultând cu atenţie.): Melodia asta mi-e cunoscută.
SGANAREL: Fireşte. Doar e unul din valsurile tale, Orfeu.
ORFEU: Cântă cu pasiune, dar destul de stângaci.
SGANAREL: Vezi să nu-ţi vină din nou criza aia erotică. Ai început să tremuri ca un motan în călduri.
ORFEU: Totuşi muzica asta e prea lascivă, prea senzuală…
SGANAREL: Aşa compuneai tu înainte să faci cunoştinţă cu răposata.
ORFEU (Foarte tulburat.): Tu ce părere ai, Sganarel? Eu sunt Orfeu sau Don Juan?
SGANAREL: Ziua Orfeu, iar noaptea Don Juan. E un caz tipic de dedublare.
(După o vreme.) Eu zic să te întorci totuşi la Dona Elvira.

Prelegerea 2

Din rândul statuilor de ceară se desprind Musea şi Liusea.
Costume de camuflaj. Au nişte uriaşe cornete acustice.

MUSEA: Nicio mişcare.
LIUSEA: De treizeci de zile, nicio mişcare. Ăsta nu mai este război, este bătaie de joc.
MUSEA: La Troia cel puţin ni se plătea solda la timp. Şi ne puteam distra cu infanteriştii lui Hector.
LIUSEA: Ai aflat că de mâine ni se taie şi raţia de pesmeţi? Raţia de tutun ne-au tăiat-o de săptămâna trecută. După campania asta, voi cere să fiu lăsată la vatra. Conserve ioc, rachiu ioc, numai scrumbie sărată şi surogat de cafea. (Profund revoltată) Ce să mai vorbim de medicamente.
MUSEA (Cu cornetul acustic la ureche.): Stai puţin, parcă se aude ceva
LIUSEA (Acelaşi joc.): Ba nu se aude nimic.
MUSEA: A fost un si bemol, stimată Liusea Ivanovna. Inamicul îşi acordează violoncelul.
LIUSEA: Căcat! Spune şi dumneata ce război e şi ăsta, în care nu se trage nici măcar un foc sănătos de mitralieră?
MUSEA: Odată cineva a tras în mine cu praştia de sus de pe mirador. Era pe la începutul războiului, când ne primeam încă zilnic raţia de rachiu.
LIUSEA: Aş, a fost o iluzie, inamicul n-are aruncătoare de pietre. Foloseşte doar arma acustică.
MUSEA: Asupra căreia catapultele şi balistele noastre n-au nicio putere. Nici măcar tunurile pe care le-am capturat de la soldaţii lui Gustav Vasa.
LIUSEA: S-ar zice că războiul viitorului o să fie unul acustic. De asta ia mareşala lecţii de clavecin cu Igor Mihailovici.
MUSEA: În loc de salve de tun, duşmanul ne expediază concerte pentru pian si orchestră. E insuportabil! Aş prefera să fiu violată de soldaţii lui Gustav Vasa.
LIUSEA: Sau să mă muşte leul de la Nemeea, pe onoarea mea de spioană.
MUSEA: Cu o rachetă sol-aer am rezolva totul cât ai bate din palme, dar mareşala îl vrea pe inamic viu şi nevătămat. Zău dacă nu mi-a venit de câteva ori ideea să dezertez.
LIUSEA: Unde să dezertăm în pustietăţile astea? Nici măcar nu putem să trecem la inamic, că prin reţeaua de sârmă ghimpată circulă curent de înaltă tensiune.
(Deodată de aud foarte limpede câteva acorduri de violoncel.)
MUSEA: Ai auzit, Liusea Ivanovna, că nu mi s-a năzărit? Cred că inamicul a început să compună o simfonie.
LIUSEA: Asta ne mai lipsea.
MUSEA: Do-ul ăsta de sus mi se înfige ca o ţepuşă în creier. Nu era mai bine la Maraton sau la Salamina, sub bătaia şrapnelelor? Degeaba, am îmbătrânit amândouă, măicuţă Liusea Ivanovna, nu ne mai putem adapta la războiul modern.
LIUSEA: Mie mi s-au făcut timpanele zob după atâtea bombardamente, nu mai am pic de ureche muzicală, Musea Antonovna.
(Iarăşi acorduri prelungite de violoncel.)
MUSEA: Uită-te dacă nu cumva îmi curge sânge din urechi, măicuţă Liusea Ivanovna.
LIUSEA: Hai să ne îngropăm în nisip până nu ne ies creierii pe urechi, Musea Antonovna.
(Intră mareşala, foarte tânără, foarte rasată. Poartă o uniformă rusească de mareşal, plină de decoraţii.)
MAREŞALA: Aţi auzit? Orfeu a reînceput să compună. (Ascultând cu atenţie.) Ce andante magnific!
LIUSEA: Mare atenţie, excelenţă. Violoncelul este mai primejdios decât o rachetă sol-aer.
MUSEA: Aveţi grijă să nu va iasă creierul pe urechi, excelenţă.
MAREŞALA: Daţi-mi repede o hârtie si un creion!
LIUSEA: Uitaţi o foaie din jurnalul meu de campanie, excelenţă. Puteţi să luaţi notiţe pe verso. (Lui Musea.) Musea Antonovna, parcă aveai dumneata un creion chimic.
MUSEA: Scrieţi cu dermatograful meu, excelenţă.
(Muzica încetează brusc.)
MAREŞALA: Poftim, n-am reuşit sa notez nici măcar o măsură. Şi v-am ordonat să nu mai plecaţi în misiune fără creion şi hârtie de scris. Aveti şapte zile de carceră, ramolitelor.
MUSEA: Da, excelenţă!
LUSEA: Am înţeles, excelenţă! De la carceră nu se aude cel puţin blestemata asta de muzică, Musea Antonovna.
(Musea şi Liusea ies.)
MAREŞALA (Strigând spre culise.) : Hai, Katiuşa, aici cred că suntem în siguranţă.
(Intră Katiuşa, aducând o rochie superbă de seară.)
KATIUŞA: Gata, am venit. Numai să nu ne prindă statul major, excelenţă.
MAREŞALA (Dezbrăcându-se de uniformă.): Ai adus şi trusa de farduri, Katiuşa?
KATIUŞA: Adus, excelenţă. (O ajută pe mareşală să probeze rochia. După o vreme.) Vă stă mult mai bine în rochia asta decât în uniforma de mareşală. Uniforma vă ascunde formele, rochia le pune în evidenţă.
MAREŞALA: Am purtat pantaloni toată viata, asta e prima mea rochie. Mi-am cusut-o după schiţele lui Igor Mihailovici.
KATIUSA: Mare nenorocire să umbli toată viaţa în uniformă. Parcă nici n-am fi femei, excelenţă. Şi să nu ne putem mărita decât cu un bărbat pe care îl învingem în luptă…
MAREŞALA: Din păcate, ne călăuzim după nişte legi vechi de sute de ani. Cred că ar fi nevoie de un suflu nou în politică. Aşa crede şi Igor Mihailovici.
KATIUŞA: Femeile să umble în rochii, bărbaţii în pantaloni. Mor de poftă să fac dragoste cu un bărbat, excelenţă.
MAREŞALA: Ştii că nu e voie decât dacă-l faci mai înainte knock-out cu un upercut în ficat. (Fardându-se. ) Ce crezi, Katiuşa, as putea să-l seduc pe Orfeu în rochia asta?
KATIUŞA: Se zice ca a avut 6000 de femei. (După un timp.) Ba nu, Don Juan a avut 6000 de femei, Orfeu e ăla cu muzica de violoncel.
MARESALA: Igor Mihailovici mi-a recomandat fondul ăsta de ten. Miroase-mă si spune-mi dacă mai miros a praf de puşcă şi a iarbă de tun.
KATIUSA: Mirosurile astea nu se şterg cu una cu două după atâtea campanii victorioase. (Pe gânduri.) Dacă am câştigat toate războaiele, cum se face că niciuna din noi nu s-a pricopsit c-un bărbat? Zău că m-aş mulţumi şi cu un mare mutilat de război, excelenţă.
MARESALA: Nu te lua după cărţile de istorie. Istoria o scriu babetele din statul major. (După o pauză.) Crezi că l-aş putea face knock-out cu un upercut în ficat pe Orfeu?
(Visătoare.) Tocmai a început să compună o simfonie.
(Intră Sganarel .)
SGANAREL: Ce bine vă stă în rochia asta, Pentesileea Sergheevna.
MAREŞALA: Oare noi, amazoanele, suntem bărbaţi sau femei, Igor Mihailovici?
KATIUŞA: Ziua bărbaţi, iar noaptea femei. E un caz tipic de dedublare.
SGANAREL: Ca teoretician al feminismului pot să afirm cu certitudine că amazoană e o femeie care se crede bărbat. Sau un bărbat care se crede femeie.
MAREŞALA (Tulburată.): Când ai făcut ultima dată dragoste cu o femeie, Igor Mihailovici?
KATIUŞA: E bine să faci dragoste, Igor Mihailovici? ( Pauză.) Iertaţi-mă, am uitat că dumneavoastră sunteţi castrat.
MARESALA: Îmi pare nespus de rău că a trebuit să te jugănim, Igor Mihailovici, dar aşa cere tradiţia. În tabăra noastră nu sunt admişi decât bărbaţii scopiţi.
SGANAREL: Nicio problemă. Am început să mă obişnuiesc.(Pauză.) Fondul ăsta de ten vă dă un aer de femeie fatală, Pentesileea Sergheevna.
MAREŞALA: Chiar? Ştiţi, eu nu sunt obişnuită cu complimentele. (După o vreme. ) Când o sa-mi arăţi paşii de vals, Igor Mihailovici? Mă amăgeşti de două săptămâni.
(După încă o vreme.) Iţi dai seama, Katiuşa, ce minunat ar fi să valsăm după muzica lui Orfeu?
SGANAREL: Paşii de vals nu se învaţă cu una, cu două. Picioarele dumneavoastră sunt obişnuite mai mult cu marşurile şi cu atacurile la baionetă.
MAREŞALA: Crezi că bocancii de infanterist mi-au deformat gleznele? (Ridicându-şi puţin poala rochiei.) Ce părere ai de gleznele mele, Igor Mihailovici?
SGANAREL: Sunt adorabile, Pentesileea Sergheevna.
KATIUŞA: Eu zic să vă scoateţi rochia, excelenţă. (Îngrijorată.) Să nu vă prindă baborniţele din statul major şi să păţiţi ca Igor Mihailovici.
MAREŞALA: Jos statul major! Războiul modern nu se poate purta cu nişte generălese la menopauză.
KATIUŞA: Menopauza e starea lor naturală, de asta trebuie să rămânem noi virgine până la moarte.
( Se aude o muzică marţială. )
MAREŞALA: Auziţi? Orfeu ne trimite un marş militar. La arme, Katiuşa!
KATIUŞA: La arme! Moarte baborniţelor!
SGANAREL: Trăiască revoluţia sexuală!
MAREŞALA:Trăiască Orfeu!
(Intră Evlampia Teodorovna.Costum de călugăr ortodox.Barbă falsă.)
EVLAMPIA TEODOROVNA ( Foarte indignată. ): Ce se petrece aici, excelenţă? Unde v-aţi pus uniforma?
MAREŞALA (Pe tonul unui copil care tocmai a făcut o năzbâtie.): Vă rog să mă iertaţi, Evlampia Teodorovna. Tocmai discutam cu Igor Mihailovici o chestiune de strategie.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Îmbracată în zdrenţele astea? Când vă văd îmbracată aşa, încep să-mi sângereze rănile din războiul de treizeci de ani.
KATIUŞA: Femeile să umble în rochii, bărbaţii în pantaloni.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Gura, obraznico! De unde ai învăţat lozincile astea anarhiste? (Privire teribilă spre Sganarel.)
SGANAREL: Eu sunt feminist, excelenţă.
MAREŞALA: Îmi pare rău, Katiuşa, ai şapte zile de carceră.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Iar la următoarea abatere – plutonul de execuţie. Excelenţa voastră e prea tolerantă. De asta mişună tabăra noastră de anarhişti şi spioni.
(Privire teribilă spre Igor Mihailovici.)
MAREŞALA: Igor Mihailovici nu-i spion, e profesor de clavecin. Trebuie să ne adaptăm şi noi la războiul acustic, Evlampia Teodorovna.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Un atac cu arma bacteriologică ar rezolva totul cât ai bate din palme.
MAREŞALA: Trebuie sa-l capturăm viu pe Orfeu. Avem nevoie de formula armei acustice.
EVLAMPIA TEODOROVNA: La naiba cu toate rahaturile astea moderne.
MAREŞALA: Ai vrea să rămânem la baliste şi catapulte, când Orfeu ne bombardează cu un andante magnific?
EVLAMPIA TEODOROVNA: Să nu pierdeţi încrederea combatantelor, excelenţă. Comandantele cu experienţă au început să murmure pe la colţuri.
MAREŞALA: Fiindcă nu înţeleg nimic din tactica şi strategia modernă. N-am dreptate, Igor Mihailovici?
KATIUŞA: Şi sunt toate la menopauză.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Gura, obraznico! De te-ar impuşca odată plutonul ăla de execuţie!
KATIUŞA: Mai bine împuşcată în inimă decât virgină la 80 de ani. N-am dreptate, Igor Mihailovici?
EVLAMPIA TEODOROVNA: Destul! Asta-i crimă de înaltă trădare!
MAREŞALA: Katiuşa, şterge-o iute la carceră, nu mă sili la măsuri excepţionale.
KATIUŞA: Am înţeles, excelenţă. (După o vreme.) Să ştiţi că vă stă mult mai bine în rochie decât în uniformă de mareşală.
EVLAMPIA TEODOROVNA: Şi pe anarhistul ăsta îl lăsaţi liber?
MAREŞALA: Vă daţi seama la ce ne expunem, Evlampia Teororovna, dacă începem să arestăm consilierii sovietici?
EVLAMPIA TEODOROVNA: E piaza rea a taberei noastre. Din pricina lui se alege praful şi pulberea din toate tradiţiile. (După o vreme.) Dacă nu luaţi măsuri energice, riscaţi o lovitură de stat, excelenţă. V-am spus: comandantele cu experienţă încep să cârtească.
MAREŞALA: Şi cine o să-mi dea de acum înainte lecţii de clavecin? Dumneata, Evlampia Teodorovna?
EVLAMPIA TEODOROVNA: Blestemate să fie toate clavecinele de pe faţa pământului. La Stalingrad am biruit doar cu praştia şi cu arbaleta.
(Acum dinspre tabăra inamică vine o muzică foarte vioaie de dans, să zicem un charleston.)
KATIUŞA: Tii ce mai muzică, excelenţă! (Începe să danseze)
SGANAREL: Haideţi să vă arăt paşii charlestonului, Pentesileea Sergheevna. (Dansează şi el.)
MAREŞALA: Nemaipomenit! Mă simt uşoară ca o pană de lebădă, Evlampia Teodorovna. (Dansează. După un timp începe să danseze, cu mişcări ţepene şi neîndemânatice, şi Evlampia Teodorovna. Dansul durează parcă la nesfârşit. Când muzica se opreşte în cele din urmă, personajele se uită cu stupefacţie unele la altele.)
EVLAMPIA TEODOROVNA (După o lungă tăcere, scuipându-şi în sân.): Ptiu, drace! Iată-mă dezonorată la bătrâneţe.
MAREŞALA: Acum aţi văzut de ce trebuie sa iau lecţii de clavecin? De ce trebuie să descoperim formula armei acustice?