Arhive etichetă: Ovidiu Ivancu

Ovidiu IVANCU – Jurnal găgăuz

Ovidiu_Ivancu  Ianuarie 2017

Din rațiuni lesne de înțeles, jurnalul va fi publicat pe blog în varianta sa (auto)-cenzurată. Dacă se va transforma vreodată în carte, va putea fi citit în integralitate.

La Comrat, începe să ningă abundent. Temperatura coboară cu câteva grade bune sub zero (cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece) și străzile sunt repede acoperite de un strat destul de gros de zăpadă. Se întunecă devreme. O iarnă obișnuită, la prima vedere. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – Beția de cuvinte reloaded…

Ovidiu_IvancuIntelectuali „preţioşi” în căutare de cuvinte pompoase

1.Românul s-a născut poet şi a devenit blogger – Când în 1873, Titu Maiorescu scria “Beţia de cuvinte în Revista Contimporană”, probabil că nu intuia actualitatea pe care o va avea articolul său peste mai bine de un secol. În epoca în care internetul este cel mai „democratic” mijloc de răspândire a ideilor, oferind tuturor şansa de a-şi vedea cuvintele „publicate”, în fiecare român posesor de internet se naşte un scriitor, un om cu opinii. Românul, deci, după ce „s-a născut poet”, îşi trăieşte maturitatea ca blogger de profesie. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – O plimbare pe facebook

Ovidiu_Ivancu  Facebook-ul are avantajul enorm de a te pune în legătură cu tipologii umane pe care n-ai fi avut şansa să le întâlneşti nici în două vieţi matusalemice. Te pune în contact cu ceea ce fac oamenii aceştia, unii dintre ei complet necunoscuţi, în timpul lor liber, cum gândesc şi ce le place să citească sau să asculte. Nu puţini se trezesc de dimineaţă şi, în timp ce îşi beau cafeaua, postează un text de genul cafeaua de dimineaţă… Şi tu, care niciodată nu i-ai văzut bându-şi cafeaua de dimineaţă, afli că asta fac în momentul acela. Chiar participi cu un like. Eşti parte din existenţa lor, respectându-le, totuşi, intimitatea, de vreme ce e propria lor alegere dacă vor sau nu să împărtăşească cu tine momentul exact în care îşi beau cafeaua dimineaţa. Eşti în mai multe părţi ale planetei în acelaşi timp, prezent, dar nu invaziv, iar pe măsură ce zilele trec, începi să recunoşti numele oamenilor doar văzându-le postările. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

Ovidiu_IvancuAvem, așadar, timpul povestitorului, al scriitorului, timpul poveștii, apoi, timpul fiecărui personaj și, mai presus de toate, căci el este într-adevăr o enigmă încă insuficient cercetată, avem timpul lecturii, momentul precis în care un text este lecturat. Dacă despre timpul poveștii și al autorului ei se pot spune multe, de treaba aceasta ocupându-se criticii și istoricii literari, timpul lecturii e cu desăvârșire volatil. Nu înseamnă, însă, că trebuie ignorat, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, timpul lecturii este cel esențial, el distorsionează definitiv și ultim toate celelalte timpuri, forțându-le să i se supună. Timpul lecturii este și singurul care produce efecte concrete. Societățile umane, prin liderii lor, sunt animate de idei care se nasc în timpul lecturii. Cărțile în sine, cu autorii lor cu tot, n-ar valora mare lucru dacă n-ar fi actualizate perpetuu, odată cu fiecare citire. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

Ovidiu_IvancuAvem, așadar, timpul povestitorului, al scriitorului, timpul poveștii, apoi, timpul fiecărui personaj și, mai presus de toate, căci el este într-adevăr o enigmă încă insuficient cercetată, avem timpul lecturii, momentul precis în care un text este lecturat. Dacă despre timpul poveștii și al autorului ei se pot spune multe, de treaba aceasta ocupându-se criticii și istoricii literari, timpul lecturii e cu desăvârșire volatil. Nu înseamnă, însă, că trebuie ignorat, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, timpul lecturii este cel esențial, el distorsionează definitiv și ultim toate celelalte timpuri, forțându-le să i se supună. Timpul lecturii este și singurul care produce efecte concrete. Societățile umane, prin liderii lor, sunt animate de idei care se nasc în timpul lecturii. Cărțile în sine, cu autorii lor cu tot, n-ar valora mare lucru dacă n-ar fi actualizate perpetuu, odată cu fiecare citire. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

Ovidiu_IvancuAvem, așadar, timpul povestitorului, al scriitorului, timpul poveștii, apoi, timpul fiecărui personaj și, mai presus de toate, căci el este într-adevăr o enigmă încă insuficient cercetată, avem timpul lecturii, momentul precis în care un text este lecturat. Dacă despre timpul poveștii și al autorului ei se pot spune multe, de treaba aceasta ocupându-se criticii și istoricii literari, timpul lecturii e cu desăvârșire volatil. Nu înseamnă, însă, că trebuie ignorat, pentru că, din foarte multe puncte de vedere, timpul lecturii este cel esențial, el distorsionează definitiv și ultim toate celelalte timpuri, forțându-le să i se supună. Timpul lecturii este și singurul care produce efecte concrete. Societățile umane, prin liderii lor, sunt animate de idei care se nasc în timpul lecturii. Cărțile în sine, cu autorii lor cu tot, n-ar valora mare lucru dacă n-ar fi actualizate perpetuu, odată cu fiecare citire. Continuă să citești

Ovidiu IVANCU – Jurnal găgăuz

Ovidiu_Ivancu  Jurnal găgăuz

Din rațiuni lesne de înțeles, jurnalul va fi publicat în varianta sa (auto) – cenzurată. Dacă se va transforma vreodată în carte, va putea fi citit în integralitate.

-Septembrie 2016 –

Pentru începutul noului an universitar, mă întorc de la Alba Iulia cu mașina. Două sunt avantajele imediate: evit drumul îngrozitor cu microbuzul de la Comrat la Chișinău și, mai apoi, de acolo la Cluj, cu autocarul. Apoi, am șansa de a cunoaște mai bine Republica Moldova, sunt mult mai mobil… Evident, rătăcesc drumul de nenumărate ori. În loc să trec granița pe la Leușeni, ajung la Sculeni. De acolo, fac dreapta spre Chișinău, însă drumul se dovedește a fi infernal. Un drum în lucru, unde nu poți merge cu mai mult de 30-40 km/oră, pe porțiuni de câteva zeci de kilometri. Apoi, odată ajuns în Chișinău, îmi ia ceva timp până să găsesc ieșirea spre Cimișlia-Comrat. Firește, Chișinăul putea fi evitat. Următoarele drumuri către Ardeal mă vor obișnui cu ruta aceasta complicată: peste 600 de kilometri. Continuă să citești