1.
câteodată mi se face dor de tine
dar numai câteodată
când îmi bag mâna-n buzunar şi acolo
e prea mult spaţiu pentru o singură mână
şi-mi zic că ar trebui să fie interzise buzunarele
sau poate mâinile
naiba mai ştie Continuă să citești
Cristina Monica MOLDOVEANU – Omul cu buzele lipite
Sunt încă în viață și, arar, încă mai scriu poezii. Întotdeauna am preferat să scriu pe scurt adevărul despre mine… Fiindcă oamenii mă evită și m-au lăsat complet singură de mulți ani… Am 46 de ani și aproape 33 de ani de suferință (calvar, nu martiriu și nici sacrificiu desigur). Absolut sigur nu am greșit nimic și nu am păcătuit nimic. Am fost doar foarte săracă de mică și de aceea toți m-au lovit și respins… Am fost peste tot ani și ani, cerând drepturi, mi s-a răspuns că nu am dreptul să muncesc cu diagnosticul meu psihiatric, dar nici să am pensie, nici copil (singurul meu vis o viață), etc… Acum vă împărtășesc bucuria mea că în sfârșit îmi vor da poate o pensie de vreo 500 de lei și ceva poate… puțin dar tot e ceva… Prin urmare, vă doresc o lectură plăcută, eu mereu am fost o persoană cu mare drag de oameni, nu am făcut nici cel mai mic rău, dar acum nu mai sunt deloc naivă să mai cred că pot crea ceva frumos, să îi luminez pe alții cu versurile… Sau cine știe! Continuă să citești
Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 11)
BĂTRÂNA DOAMNĂ ȘI AUROLACUL
Episodul 11 (ultimul)
Bumbi a înțeles că se va întâmpla ceva. Goanga era tăcută, abia scotea o vorbă sau două și părea preocupată de fiecare mică întâmplare. Prin experiențele lui din ultimii douăzeci de ani, Bumbi tânjea după ostilitate și după dispreț, oricât ar părea de curios. Au apărut valuri întregi în viața lui, cu un singur scop, pentru a se lăsa purtat de ele. Tremura ca și când ar fi avut febră, dar era mulțumit că nu-l vedea nimeni. Îl durea capul și avea gura uscată, chema la el fantome cunoscute.
–Trebuie să-ți spun ceva, a zis Goanga, la începutul lui februarie.
–Spune, a răspuns Bumbi, morocănos.
–Eu o să plec în Anglia, la fratele meu… Ăla de la emisiune, știi tu…
–Drum bun, i-a răspuns, apoi s-a întors pe partea cealaltă, cu fața spre zidul pivniței. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul
Am un strat de ghiocei. Acum au apărut viorelele. Într-un an m-am certat cu mama, fiindcă băgase pămînt peste ele. Aș fi avut mult mai multe. Am toporași lîngă cușca cîinelui, o cușcă pe care a făcut-o Vlad și nefolosită, nu mai bag nici un cîine în cușcă, mi-am promis, spre ciuda tuturor poștașilor. Toporașii îi am sub o tufă de liliac. Mă uit mereu acolo. N-ați ieșit, măi, prostuților! Of, știu că Andreea iarăși o să mă invidieze! Continuă să citești
Gheorghe SCHWARTZ – Proza de sâmbătă
1.
J.Z. a luat Marele Premiu
În sfârşit! Julius Zimberlan a primit – în sfârşit! – Marele Premiu. În sfârşit! Felicitările n-au mai contenit, iar leitmotivul a fost „Tu trebuia de multă vreme să iei marele premiu! Dar bine că l-ai primit măcar acum! Felicitări sincere!”. Al doilea leitmotiv a fost: „Câţi bani ai primit?” Continuă să citești
Pușa ROTH – Proză scurtă
Stăpânul rezervaţiei
Într-o duminică, zi călduţă de primăvară – una dintre puţinele de anul acesta – m-am urcat într-un autobuz şi m-am aşezat pe unul dintre scaunele care are pereche în faţa lui. Nu era aglomerat, nici în maşină, nici pe stradă, aşa că mi-am văzut liniştită de gândurile mele, bucurându-mă de soare. Aproape că nu am observat când în faţa mea s-a aşezat un bărbat de vârstă medie îmbrăcat în ţinută militară, cu ghete noi, curate, cu raniţă în spate, ochelari de vedere prinşi cu un fir bleu, contrastând uşor cu verdele uniformei dar şi cu statura acestui om înalt şi cu o privire pătrunzătoare. Continuă să citești
Cristina Monica MOLDOVEANU – Proză scurtă; trei secunde…
Trei secunde
1.X și Y
De ce l-or fi poreclit Lenin nu se poate spune cu precizie. Un vlăstar dintre fiii satului care a ajuns pe căi mai ocolite la oraş. Fiecare om cu istoria lui. Ori fiindcă era o asemănare între barba lui poate prea îngrijită şi cea a sus-numitului personaj istoric, ori fiindcă amintirea omului politic bântuia prea puternic în vremea de odinioară în cătunul mic şi paşnic. Eu nu l-am cunoscut decât din poveşti, răsturnate la vremea mesei, când ne adunam cu toţii, obosiţi după o zi de muncă. Şi timpul a cernut uitarea peste ele. Continuă să citești
Teodor Constantin BÂRSAN – Fragmente
Şobolanii
Ziua 1.
S-a umplut oraşul cu şobolani. Şobolani mici, murdari, mari, blănoşi, scârboşi au început să apară pe străzile şi piaţetele oraşului. Poate am exagerat când am zis că s-a umplut. Dar au început să apară destui. Mie personal nu-mi plac, dar momentan sunt o curiozitate a oraşului nostru. Turiştii sunt impresionaţi de numărul lor. Câtorva le-am făcut câteva poze. Să am o amintire. Turiştii se uită de parcă nu ar mai fi văzut şobolani în viaţa lor. Unii se apropie, îi mângâie. Sunt inofensivi. Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Dumas – Dulapul de acaju…
DULAPUL DE ACAJU
O povestire poliţistă a lui Dumas
Am auzit în tinereţe, de la un aghiotant al prinţului Eugéne, care servise sub comanda tatălui meu şi se numea Bataille, povestirea care urmează şi pe care ar trebui s-o trimit confratelui Gaboriau, ce, cu talentul său special pentru acest gen de istorii, ar putea face din ea un pandant la Crima din Orcifal sau la Afacerea Lerouge. Continuă să citești
Șerban FOARȚĂ – Tălmăciri
1.
LE CERF-VOLLARD
Un tableau s’envolant
vers le haut ciel de l’art
comme un beau cerf-volant,
s’appelle un cerf-vollard. Continuă să citești