Așa cum materia are o antimaterie, plusul un minus, binele un rău, frumosul un urât, calmul o agitație, centrul o periferie, tot astfel stau lucrurile și cu valorile politice. Ceea ce le distinge pe acestea de alte valori și de alte antitetice din lumea aceasta ar fi perversiunea lor. Adică se pervertesc unele într-altele. Mai exact, se confundă mult prea des unele cu altele. Adică libertatea cu sclavia, egalitatea cu inegalitatea, fraternitatea cu înstrăinarea și xenofobia. Gravitatea crește și mai mult în momentul în care opusele acestea ne sunt servite cu o forță extraordinară de convingere ca fiind valorile pozitive care poartă nume frumoase, eventual și franțuzite… liberté, égalité, fraternité! Și credem că acestea chiar există, că mai există, chiar în Franța zilelor noastre. Nu pricep nici în ruptul capului cum de acest principiu al identității este încălcat cu atâta forță! Mi se servește sclavia drept libertate, inegalitatea ca egalitate și xenofobia, scârba de aproape ca fiind fraternitatea pură. Cuvintele chiar au o forță a lor și este uimitor cum faptele nu reușesc să ne determine să reevaluăm sensurile. Văd aproape zilnic în spațiul public cum economiști destoinici îmi explică teoretic cum munca mea nu este plătită – sau că termenul „plătit” este doar o formulă amuzantă pentru acei bani primiți pe fiecare lună. Asta o fac printre picături și rar, pentru a nu face cumva vreo asociere cu cei care sunt plătiți enorm pentru cât mai puțină muncă. Oricine are o gândire matematică-fizică minimă va extrage o nouă formulă pentru fizica socială: cu cât muncești mai mult și nu te revolți, cu atât câștigi mai puțin. Cu cât muncești mai puțin, dar strigi în gura mare că te spetești muncind, cu atât vei câștiga mai mult! Oare nu pregătește gândirea aceasta terenul pentru o nouă revenire la valorile marxiste puse în practică de comunism? Cum să nu redevină interesante ideile care ne vor trimite din nou în bezna istoriei? Este normal să fie așa. Vine un cutare politician și ne spune că vom primi bani exact după cât muncim. Apoi că ne garantează și salarii, și pensii și în plus ne dă din când în când câte o pomană de o sută de lei în momentele critice. Și „boborul” va crede și va merge cu limba scoasă și trepanat spre culmile albastre ale dezvoltării multilaterale și multilongitudinale ale existenței sale mizere. Toate acestea pe fondul unui dialog concertat al disimulării. Ni se spune că am fi egali! Egali în ce sau la ce anume? Egali ca specie? Suntem egali în fața biologiei care ne-a băgat în specia Homo sapiens! Iar în virtutea acestei egalități ni se extinde nepermis această caracteristică la cam tot. Adică am fi egali și sexual. Dovada? Bărbatul poate fi femeie în același timp, iar femeia poate fi bărbat la rândul ei în același timp. Ne putem căsători bărbați cu bărbați și femei cu femei, căci logica aceasta este puternică. Apoi, sclavul despre care vorbeam este egal cu bogatul. Unde? La vot, cel puțin. Nu contează că votezi la Brebu sau la Paris, că ești bogat sau sărac, ideea este că suntem egali. Și căscăm ochii mari când nu ne vine să credem că faptele ne contrazic. Noroc că ținem prea mult la cuvinte pentru a le schimba când vedem aceste lucruri! De dragul cuvântului frumos „egalitate”, mai bine negăm realitatea! Iar cu a treia dimensiune, fraternitatea-xenofobie am trasat complet coordonatele existenței politice universale. Să nu uităm variantele pe care istoria le tace: „Liberté, Égalité, Fraternité ou la Mort”, sau „Amitié, Charité, Sincérité, Union”. Dar cei care au trasat aceste axe ale acțiunilor politice ori ignoră, ori în mod deliberat ascund faptul că în ceea ce privește gândirea politică, pusă în practică, aceasta se prezintă pe sine mai mult în forma opusă discursului. Există un cadran al negativului complet în ciuda bunei intenții expuse discursiv. Așadar, această fraternitate devine extrem de ușor o scârbă de aproape și o xenofobie. Dorim să fraternizăm într-o Europă unică, fiind o singură „familie”, dar uităm că această familie este plină de oi negre și de indezirabili. Extindem „fraternitatea” și în sânul aceleiași națiuni și nu vedem decât o poftă ucigașă de a elimina dușmani care sunt peste tot, precum muștele și acarienii! Calea este lungă așadar de la teorie la practică, de la frumos la util!

 POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și la Sorbona, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…