Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_PărpăuţăDESPRE RAZE COSMICE, SEMNE ȘI ALTE CHESTII MISTERIOASE  –  Ca să vă povestesc despre moș Mitriță Signeanu din Velești, trebuie să vă vorbesc mai întâi de inginerul electrician britanic Oliver Heaviside. Acesta din urmă era un matematician și fizician autodidact, un fel de „savantul distrat”, dacă vreți. Oliver a trăit puțin mai înainte de Mitriță, în epoca în care încrederea în științele exacte era nelimitată (așa de nelimitată, că a dus la descoperirea bombei atomice, de o pildă), iar Oliver s-a dovedit a fi copilul neastâmpărat, deloc tocilar, al acelei epoci pline de avânt științific. Nonconformismul lui l-a ajutat, probabil, să apropie visul de științele exacte sau invers. El a formulat, pe bază de calcule, ipoteza existenței ionosferei. Desigur că știți: Pământul nostru (dacă îi putem spune „al nostru”, poate că mai degrabă suntem un fel de musafiri, de venetici) este înconjurat cu mai multe straturi atmosferice, savanții descoperind că „cele nouă ceruri” biblice nu-s chiar… metafore. În fine, să lăsăm! Oliver al nostru a descoperit un strat atmosferic, care astăzi se numește după numele lui – Heaviside. Zona se întinde între 50-80 km deasupra nivelului mării și este o păturică (căci este o păturică, dacă ne raportăm la imensitatea cosmică) a Pământului, un înveliș atmosferic, care apără Pământul de radiațiile electromagnetice ionizante. Nu mă complic cu tot felul de explicații științifice, pe care, oricum, nu le stăpânesc, și le numesc raze cosmice. Aceste raze sunt, de fapt, benefice pentru om, cam așa cum razele Roentgen sunt folositoare, dacă sunt utilizate în cantitate infimă. Ei, bine, razele cosmice de care vorbesc sunt și ele benefice pentru om, ba chiar vitale, ele ne revitalizează, ne încarcă zilnic cu „combustibil”. Ce se întâmplă. La un moment dat acest strat Heaviside, care-i, cum spuneam, undeva sus-sus deasupra noastră, se dă la o parte și dă voie razelor cosmice să pătrundă pe Pământ și să ne revitalizeze. Nu pentru mult timp însă! Stratul „havisid” (am românizat eu) se închide la loc. Dacă emisia de raze cosmice ar continua, ceva rău s-ar petrece cu organismul nostru. Toate reacțiile noastre, toate trăirile noastre s-ar accelera. Am deveni criminal de neastâmpărați, ahtiați nebunește după toate cele. Am deveni mai pofticioși după sex decât sultanii, mai ariviști decât Julien Sorel și Ion al Glanetașului, mai nimfomane decât… dați dumneavoastră un exemplu, mai superficiali decât Hlestakov sau vreo domnișoară interesată numai de dressing. Mințile noastre ar dudui genial, dar ar arde iute, ca un băț de chibrit. Iar dacă razele cosmice ar continua să năvălească, ne-am pârjoli cu totul, ca niște gâzulițe pierdute, nimerite întâmplător în mormanul de frunze scuturate, căruia îi dăm foc toamna.
Din fericire, har Domnului, există acest strat havisid. Să reflectăm la chestiunea aceasta…
Bunînțeles, moș Mitriță Signeanu nu știa nici cu spatele de savantul distrat în cauză, dar într-un anume fel moartea lui moș Mitriță este legată de Heaviside și de stratul care-i poartă numele.
…Îl țin minte vag din copilăria mea: c-o barbă mare, alb-gălbuie și cu o chică asemenea: imensă și moale, răsfirându-se molatic, cum se unduiește mohorul pe dealuri în bătaia vântului. Așa îmi închipui că trebuie să fi arătat proorocii din vechime. Era tare credincios moș Mitriță! Duminica dimineața îl auzeai boc-boc! cu bastonul – venea la biserică negreșit. Chiar când începeau să bată clopotele, el intra în biserică. Întotdeauna. Că tata și zicea: „Cum dracu’ nimerește moșneagu’ ista când bat clopotele? Doar n-are ceas și, oricum, Petrică nu trage clopotele la oră fixă”. Serile moș Signeanu citea din Biblie. Numai la lumânare. Nu citea niciodată la lampă, iar să citească sub lumina becului electric (chiar pe atunci satul nostru fusese racordat la rețeaua de curent electric), ar fi fost o adevărată blasfemie. Din Cartea Sfântă nu se citește decât la lumânare! Așa credea moș Signeanu și așa credea toată generația lui de oameni, care acum au trecut sub brazdă. Ei, și într-un târziu de noapte, să fi fost prin ’64 sau ’65, moșul a adormit cu ochelarii pe nas și cu nasul în Cartea Sfântă. Lumânarea a ars până ce s-a topit cu totul, iar flăcăruia a trecut la fața de masă. Mai întâi vor fi ars mocnit lucrurile de prin casă, iar în acest timp trebuie să fi murit moșul din cauza fumului. Pe urmă au pornit vâlvătăile, însă din cauza unor nuci deși, care înconjurau casa, nici un vecin nu le-a observat.
În afară de asta, era o noapte liniștită și călduță de vară, oamenii erau rupți de oboseală de la muncile câmpului și dormeau duși, cum se zice. Unde sunt „duși” oamenii și ce este cu acest somn dinspre dimineață resimțit ca „dulce”? Căci așa spune toată lumea, că spre dimineață somnul e mai dulce. Ați ghicit? Da, este vorba de acel strat havisid, care s-a dat la o parte sub sulițele ascuțite ale razelor cosmice, raze care se fac „vinovate” de somnul dus și dulce al veleștenilor mei, care nu s-au putut trezi să vadă nenorocirea. Pe urmă stratul havisid s-a închis la loc, dar între timp se făcuse scrum și casa, și moș Mitriță și cartea lui. Dimineață oamenii n-au mai găsit decât ochelarii moșului, fără ața cu care-i lega ca să nu-i cadă de pe nas. Nici el nu văzuse nimic cu ei. L-a pedepsit Dumnezeu pentru cine știe ce păcate strămoșești, au zis unii. Ba, Acesta l-a strâns la El, fiindcă a fost plăcut lui Dumnezeu, au spus alții. Nu putem noi cunoaște care-s Planurile Lui, au spus cei mai bătrâni. Iar alții,care apucaseră să treacă prin școala nouă și atee: Eh, lăsați balivernele! N-a fost atent și gata: De aceea a murit! Părerea mea este că cei din urmă văduvesc lumea de mistere, de semne. „Signum” (latină), „signe”(franceză) înseamnă semn. Nu se poate ca moș Signeanu, care are în însuși numele lui semnul, să nu fie un semn. Nu se poate ca noi toți să nu în(semn)ăm semne tainice în univers. Ar fi groaznic să nu reprezentăm nici o semnificație dincolo de sine, să fim doar niște bărzăuni bezmetici, care se rotesc năuc în jurul unui bec încins.
Pentru ei, care fac trecutul tăciune, totul are explicație teribil de plicticoasă, sosirile la fix ale moșului nu înseamnă decât coincidență, iar stratul havisid e doar un strat atmosferic. Dar în fapt îi mănâncă groaza lipsei de semnificație. Signeanu însă trebuie să fie acum în alte lumi, spre alte deschideri. Altminteri de ce a mai trăit atât de demn, atât de curat? Pentru mine deschiderea acestei pături ocrotitoare este asemeni unduitorului vers al Poetului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă”.

CĂȚELUL  NOSTRU  –  Dacă aveți răbdare să citiți asta. Cățelul nostru…  De fapt e un câinoi, dar îmi amintesc de el mic. Era cât o mână și a dat să intre în casă. Maria, soția, i-a zis. Nu ai voie. El ce a făcut. S-a retras și a dispărut, mititel, un ghemotoc, un boț, cum spune Creangă. Apare la cealaltă ușă, în partea cealaltă a casei. Întră, îi spunem că nu are voie, iese, și azi îi recunosc aceeași supușenie. Era cred că a două zi de când Maria îl adusese de pe stradă pentru că celălalt câine murise într-un accident. E un câine maidanez luat de o cățea care avea doi pui. Celălalt pui l-a luat altcineva. Acum are, cred, 5 ani și e cât juma de masă, dar nu a mușcat în viața lui decât câini. Pe oameni nu-i latră decât aiurea, așa lela, Pe prietenii mei, aș zice că și pe oamenii buni, îi respectă. Simte că eu, soția, mama, nu vrem să-i latre. Să vă mai spun ceva cu riscul de a fi socotit sărit. Când vine doamna Eugenia, poștărița, o femei care se teme grozav de câini, dar în fine și-a găsit unul care s-o iubească, că el așa face îți iese drept înainte și așteaptă să-l mângâi, toți copiii din mahala sunt prietenii lui. Bun, când vine doamna Eugenia are câteodată pachete mai mari pentru mine (vreo revistă sau o carte) și scrisori mai mici pentru mama. Ei bine cățelul vine și latră la ușă la mine, când doamna are pachetul mare. Și-a dat seama chiar ea că el a înțeles că pachetul mai mare e pentru mine.. Eu, oricum, o văd pe doamna, am calculatorul îndreptat înspre poartă, înțelegeți ce vreau să spun, dar el vine la ușă, hămăie anunțător de două-trei ori.. Pot să mai spun și alte lucruri despre inteligența și blândețea lui, dar nu mai spun, că și așa o să ziceți că-s sisi la cap…