1967 a rămas cunoscut drept anul de început al fenomenului apariţiei în sânul familiilor românilor, a „decreţeilor”- copiii care s-au născut mai mult sau mai puţin doriţi, ca urmare a Decretului de interzicere a avorturilor, promulgat în octombrie 1966. Fac parte, la rândul meu, din categoria copiilor născuţi atunci, aşa încât curiozitatea m-a împins spre evenimentele întâmplate în oraşul nostru, chiar în acel formidabil an.
România trecuse într-o fază mai umană şi mai puţin austeră a comunismului, fiind evidente chiar unele semne de bunăstare materială a populaţiei. Dispunând de resurse financiare considerabile, Primăria finanţa ample lucrări pentru construirea de locuinţe noi (pentru care aloca 20.393 lei), pentru dezvoltarea reţelei de distribuţie a apei (care creştea cu încă 3 km) şi de canalizare (ce sporea cu 2 km), sau pentru modernizarea Căii Câmpulung.
Anul 1967 fiind decretat an turistic internaţional, se manifesta, de asemenea, preocuparea pentru „cosmetizarea”traseelor turistice din oraş.
Printre neajunsurile semnalate cu ocazia diverselor controale din partea Primăriei, se numărau starea neîngrijită a cabinelor din staţiile CFR, lipsa bunei educaţii a unora dintre locuitori, care aruncau resturile menajere pe şanţul cetăţii, ca şi aspectul dezolant al împrejmuirilor din mărăcini şi nuiele a proprietăţilor aflate pe Aleea Mănăstirea Dealu.
Ceea ce conta însă cel mai mult era aspectul pozitiv, scos în evidenţă de amintita instituţie şi conturat prin cifre promiţătoare: realizarea producţiei industriale în procent de 101,9%, iar a producţiei marfă, în procent de 104,2%.
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…