Două întrebări…

1.Fără rost?

Astăzi mă gândesc, deși cam fără rost, să le reamintesc dregătorilor vremelnici ai țării mele câteva sfaturi din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Să le reamintesc? Continuă să citești →

Falsa iertare

Isus, atunci când îi invită pe discipolii lui să se roage: iartă-ne păcatele, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator… Și mai apoi: nu te grăbi să te mânii în spiritul tău, căci mânia se odihnește în sânul celui fără minte… Continuă să citești →

Fratele IOSIF

Mi-a fost elev… Un adolescent îngândurat, trist, prea matur pentru vârsta lui și mereu preocupat de lucrurile mărunte, acelea peste care noi trecem, de regulă, mult prea ușor… Ai grijă pe unde mergi, spuneau privirile lui lipite doar de pereții cojiți din jur, drumul e fragil și se înfundă într-o stâncă roasă de vânt. Aveam senzația, în apropierea lui că niște degete imense străpungeau un perete de granit răscopt. Continuă să citești →

Ciori și maidanezi

Spre seară, cerul plumburiu al orașului meu e întunecat brusc de stolurile uriașe. Zgomotul pe care-l fac este asemănător celui din campaniile electorale, iese amestecat din mii de difuzoare dezacordate. Sunt personaje importante, așa că vreau să vă trimit câteva gânduri despre ciori! Păsările, despre ele vorbim, ca să nu apară vreo confuzie! Continuă să citești →

Despre prostănac

Nu, nu este cel la care vă gândiți, exemplarul arătat cu degetul de părintele democrației noastre postdecembriste. Deși ar putea să fie… Apare peste tot, e invitat la dezbateri diferite, se pricepe la toate, de la religie la creșterea oilor, de la folosirea fondurilor europene la problemele grave ale Academiei Române, de la principiile logicii la folosirea toaletelor ecologice. Poartă nume diferite, de la grevista foamei la mama oriflamelor, de la luceafărul huilei terminate la ciuvicimea sa. Îl recunoști într-o clipă, i se umflă gușa groasă, are ochii căscați peste patria-mamă, mâinile i se lipesc de paharul din față, plin cu lichidul călâi și dulceag. Și nu-i place să fie întrerupt, el (prostănacul) tocmai avea ceva foarte important să ne spună, își pierde coerența și consistența argumentelor, toată strădania sa intelectuală este subminată, e lovit în demnitatea și mândria sa de analist. Ce să zic, o pocitanie cu ifose… Continuă să citești →

Temeiul dreptății

Căldură mare și aglomerație… Depășesc o căruță și trec pe linia continuă. Un tânăr domn polițist îmi face, amabil, semn să opresc. Știți ce-ați greșit? mă întreabă. Nu prea, zic, și-l privesc cu atenție, parcă figura lui îmi este cunoscută. Linia continuă… Mă cam enervez, domnule, spun, ce caută o căruță pe aici? Zâmbește și ridică din umeri… Și-apoi, mă sufoc eu de indignare, doar nu trebuia să stau două sute de metri, cât ține linia continuă, în spatele căruței? Tânărul polițist încă zâmbește… Eu mai țin minte, domnule profesor, o lecție de filosofie, făcută cu dumneavoastră, despre dreptate… Aha, acum știu, mi-a fost elev! Continuă să citești →

Uitare…

Am terminat un roman nou, e o poveste despre uitare și bătrânețe, despre neputință și însingurare… Ce se întâmplă atunci când se sfârșește amintirea?  se întreabă unul dintre personajele mele.  Ca și scrisul, de altfel… Cuvintele care au alergat prin paginile poveștii s-au oprit fericite, la locurile lor. Și au apărut visele sumbre, toate au    luat-o razna, tot așa cum se petrec lucrurile cu oamenii ajunși la bătrânețe. Ceva continuă să se mai învârtă prin căldura lor rătăcită. Să stai de pază… Măcar cinci minute… Să pășești prin beznă ca prin propria ta libertate… Să faci un pas și apoi să dispari… Continuă să citești →