Leac anticoşmar
Îşi dorea adesea să se poată pierde… Dar nu aşa, pentru puţin, ci astfel încât lipsa-i să fie una îndeajuns de dureroasă, pentru o vie conştientizare a importanţei prezenţei sale. De ce conta? Nu friza egoismul, acest strigăt surd? Îi era totuna…Gemetele şi urletele şi strigătele de ajutor din interiorul său nu avuseseră ecou în niciunul dintre cei pe care spera că la un moment dat, o singură clipă măcar, îi va simţi rezonând… îi va simţi aproape. Continuă să citești
Ei
Nu, tată,
N-am uitat privirea-ţi!
Dulcea asprime ce m-a învăţat
Cu sârg, atent, neîncetat,
Drumul să-mi fac. Continuă să citești
O interesantă adunare a unor documente din arhive, mai ales corespondenţă purtată între biserica Stelea şi Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice sau Primăria Târgovişte, între 1866 şi 1933, mi-a atras în mod deosebit atenţia prin modul atent de consemnare.
E un soi de mic registru de ieşire a documentelor, ce consemnează corespondenţa trimisă; în altul asemănător sunt înscrise, în state de plată, sumele plătite de preotul Anghel „îngrijitorul bisericii Stelea din T-Vestei”. Continuă să citești
Am lipit afişe peste tot, în toate zonele aglomerate, acolo unde s-ar presupune că, fugari prin viaţa sau doar existenţa lor, unii dintre ei şi-ar întoarce o secundă privirea de la drumul drept ca un fir întins… ar fi de-ajuns pentru ca, măcar unora dintre aceştia ( chiar dacă puţini), le-aş trezi vreo fărâmă de gând… Continuă să citești
Fără a încerca să găsesc vreo vină mie sau vreunor împrejurări, am constatat cu regret la concertul dedicat târgoviştencei cu destin trist, talentata Laura Stoica, că nu am mai ascultat decât rar sau deloc muzica ei, după atât de nedreapta dispariţie. Readuse în urechile şi inimile celor ce o iubeau, piesele interpretate cu suflet de artişti pentru care „voce, muzică, versuri și prezenţă scenică” reprezintă valori fără care profesia aceasta atât de ingrată nu înseamnă totuşi nimic, versurile au revenit instantaneu pe buze. Combinaţia muzicii ei cu interpretarea orchestrei simfonice Muntenia a desăvârşit momentul. Continuă să citești
Întâlnirea cu oraşul Sfântului Francisc (Giovanni Bernardone) nu este nici pe departe una obişnuită. Apropiindu-te dinspre Perugia, ba chiar văzându-l mai de departe, de pe colina pe care este aşezată vechea Perusia(lat.), Assisi te copleşeşte prin amprenta de o austeritate ieşită din comun pe care o imprimă pe baza muntelui Subasio. Continuă să citești
E iarăşi toamnă
Am râs şi deopotrivă-am plâns
De jale, ori de fericire.
Prea rar cuvintele au spus
arzând, cuvinte de iubire. Continuă să citești
Până acum sufeream că ne pleacă din ţară, copiii. Mai nou, ne mor în ţară, atât de fragezi, copiii. Cum să-ţi mai doreşti să dai viaţă, să înveţi, să-ţi îngrijeşti părinţii, tu, om normal, în acest loc?!
Craiovenii sunt… aerieni! Iertată să-mi fie remarca născută poate dintr-o concluzie în grabă! Dar ce altceva pot să cred, când constat că habar n-au să îl îndrume pe călătorul străin de urbea lor?
Am reușit, mai degrabă călăuzită de fler, să găsesc de pildă, un loc unde să putem mânca decent, eu și grupul de olimpici, la orele înserării. Trimiși de la Ana la Caiafa, în locuri care nu aveau nimic în comun cu ceea ce indicasem a dori, am bătut orașul la pas, obosiți şi înfometaţi. Mai tineri sau mai vârstnici, păreau a fi supuși unui greu supliciu, dând dovadă de maxim efort pentru a-şi aminti dacă orașul are prin centru, măcar vreo pizzerie. Continuă să citești
