Arhive etichetă: Povestitorul

Radu PĂRPĂRUȚA – Povestitorul

Radu_PărpăuţăLĂMPIȚA – Cred că lăcrița cu amintiri a copilăriei este mai degrabă un fel de vestibul, care duce spre celelalte cămări ale vieții noastre, luminează sau întunecă toate vârstele. Această lăcriță-vestibul fer(m)ecată cuprinde nu numai merele de aur ale lui Prâslea, nu numai chei minunate, care deschid ușile bucuriilor, ci ține ascunse și alte cheițe, care închid porțile spre ținuturi pline de făgăduinți, alte mere, otrăvite de data aceasta, care ucid suflete. Sigur, copilăria este întotdeauna fericită, tot repetăm după un dicționar al ideilor de-a gata, fie în opinci, fie în botine. Dar… Îmi amintesc de o poveste chinezească, pe care am auzit-o în copilărie la radio (la Noapte bună, copii! o emisiune pe care o ascultam cu sfințenie) și pe care, uite, o țin minte și astăzi: Un împărat a voit ca băiețelul lui să fie mereu fericit. Și i-a făcut toate voile, i-a dat tot ce acesta a vrut. Dar într-o zi căluțul de porțelan al copilului s-a spart. Atunci micul prinț a început să plângă Oricâți alți căluți la fel i-a dat împăratul, copilul plângea, fiindcă numai cu cel spart a călătorit în lumile feerice ale imaginației. Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_Părpăuţă1.DIN SLUGĂ LA UN CRÂȘMAR BOIERIT MARE SERDAR (din Arhondologia Moldovei de Constantin Sion): BENCOVICI. sârb, pe la 1810. Având tata meu în posesie moșiea Bahnarii din ținutul Vasluiu au venit acolo un Constantin Bincovici gol ca vai de el, s’au tocmit slugă, la Angheluță, ce era crâșmar la ratoșul de la gura Muntenilor, unde au slujit câțiva ani, și mai în urmă s’au făcut tovarăș cu Angheluță, și s-au Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

ÎN OSPEȚIE

Radu_PărpăuţăAm fost mâniet rău! Da’ mâniet, nu așa! Am 87 de ani, da’ până acuma nu mi s-o întâmplat așa ceva. Îs luat cu baba mea de… de nu mai știu câți ani (numa’ popa Neculai, care ne-o cununat, mai știe de când îs luat, păcat numa’ că el îi la cimitir în deal de hăt ani), da’ să am așa nacaz în casa mea, n-am pățit. Era după Paști. Țin minte că mă Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Genealogia mea (alt fragment)

 

Radu_PărpăuţăNu mă lasă, totuși, inima să nu pomenesc de încă alți câțiva strămoși ai mei. Iată, de pildă, ceașnicul (paharnicul) „a triilea” Vasile Părpăuță, care a mers pe amăgitoarele cărări ale pribegiei alături de domnul său, Petru Șchiopul. Of, supușenia și credința de plăvan în fața feluriților stăpânitori! În tristul alai îl însoțeau pe domn cei trei Movilești – Gheorghe, Ieremia și Simion – apoi hatmanul Andrei și hatmanul Gheorghe, nepotul domnului, cămărașul Gheorghe Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

LA „ZOIOSU”

Radu_PărpăuţăDoamna Gina de la Zoiosu la fel ca totdeauna: cu pampoanele roz-căcănii ale papucilor, cu amplasamentul sînilor defuncți undeva spre buric și cu vorba ca o adevărată patiserie turcească – numai miere. Să îmi dea rețeta mea? mă întreabă. Din uniforma politeții mele cuceritoare nu lipsește nici un nasture:

-Dacă sînteți amabilă… Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

O VIZITĂ

Radu_PărpăuţăDe-abia pe la 11 am ajuns la apartamentul din Alexandru cel zis Bonomu’ al Maurei. Îmi deschide uşa costisitoare de metal, cu diverse dispozitive antifurt, chiar Maura. Lasă uşa deschisă şi intră repede în bucătărie, fără să-mi spună o vorbă. Îmi dau seama că Facocerul îi dăduse telefon că voi veni. Continuă să citești

RADU PĂRPĂUȚĂ – POVESTITORUL

 

LA STROPIT VIA

Radu_PărpăuţăCând te uiți în sus „pe coastă”, vezi oastea de araci egali, fermi, parcă atingând cerul și păzind vița-de-vie. Adie ușor vântul. Lăstarii verzi fug în sus, tremurând spre lumină. Dedesubt, sub frunze, stau butucii: groși, întunecați, răsuciți ca niște coarne de berbeci de prăsilă.

Tata, Augustin și Răducu stropesc via. Bărbații merg înainte pe rânduri. Urcă îndoiți sub greutatea vermorelelor, potopiți sub arșița soarelui, cu cămăși și pantaloni înăspriți și îmbibați de vinețeala de la piatra vânătă. Vermorelele Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_PărpăuţăTRADIȚIE – Lui Plumb (tatăl lui Costică, colegul meu de la V-VIII, un tip cam zurliu, dar tare simpatic și bun la suflet) i s-a dărâmat casa. Era ridicată pe o coastă de deal, pământul a alunecat și i-a dărâmat casa. Unii i-au spus să o facă mai jos, ca să nu mai aibă necazuri, dar el „nu” – a dat pământul, care se cocoșase monstruos, la o parte și a făcut-o pe același loc: „la tata și la mama me”. După vreo doi ani pământul i-a luat la vale și casa asta. Plumb voia să ridice și a treia casă pe același loc, dar cei de la primărie nu l-au mai lăsat. S-a certat Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_PărpăuţăJoi seara, pe întuneric, am deschis ușa de la sufrageria-bucătărie. Afară ploua cu găleata. O vrăbiuță a venit în zbor din întunericul smoală și căta să se bage sub streașină, chiar lângă ușă, unde au vrăbiuțele locul lor. Vara clocesc și cresc pui acolo de două-trei ori. Dar săraca vrăbiuță nu nimerea crăpătura din streașină pe unde intră ele. Lumina palidă care venea din casă nu o ajuta. Atunci a intrat în casă și s-a așezat între niște cactuși și niște farfurii abia spălate. Am dat s-o prind și ea a început să zboare bezmetică prin Continuă să citești

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

 

Radu_PărpăuţăRenunţ să mai merg spre pasarelă. Paşii mi se îndreaptă de la sine spre dreapta, peste calea ferată, unde pe vremea Împuşcatului era un punct feroviar de control grăniceresc. Atunci cînd îţi place un oraş, cînd eşti îndrăgostit lulea de acesta, după ani şi ani de plimbări prin el, paşii îţi găsesc de la sine o casă sau o stradă. Nu numai sufletul, ci şi trupul tău le recunoaşte. Continuă să citești