Arhive etichete: Radu Părpăuţă

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2UNA SEACĂ –  Ce au în comun un elefant şi o zebră?  Amândoi au trompe, cu excepţia zebrei.

EXCEPȚIONAL – În Moartea lui Ivan Ilici el este bolnav, dar încă nu știe, însă e iritat mereu, face scene. Iată cum observă Tolstoi reacțiile soției lui Ivan Ilici: „Cugetând că soțul ei are un caracter îngrozitor și că el este nenorocirea vieții ei, își deplângea soarta. Pe măsură ce își făcea milă de sine, își ura și mai mult soțul. Începu să-i dorească moartea, dar se gândi că aceasta nu se poate, pentru că ar fi însemnat să se lipsească de salariul lui. Și asta o făcea să fie și mai pornită împotriva lui. Se socotea cumplit de nenorocită, anume pentru că nici moartea lui nu putea s-o salveze, iar acest fapt o mânia și mai mult; era pornită împotriva lui, dar ascundea aceasta, iar faptul ascunderii furiei o înfuria și mai tare.” Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_Părpăuţă_2

UN  FRAGMENT… – dintr-un text la care scriu, cu mari ambiții acum: Mănâncă și se gândește la durere. La durerea lui, la durere în genere. Da, n-o simți la început aproape deloc, dar ea vine, te încalecă încetul cu încetul. Ca la rodeo. Ești sălbatic, inconștient de fericit și haști! îți sare în spate. Tu ești tânăr, fericit, inconștient deci, te simți iubit, dar durerea lucrează, borhotește încetul cu încetul, pe tăcute, iar tu habar n-ai că există. Însă pixelii ei se adună până ce rezoluția durerii devine clară. Tu crezi că fericirea e perpetuă… Ca-n copilărie, când se trezea duminica dimineața în dangătul clopotelor bisericii din apropiere. Razele soarelui se jucau pe patul lui, umbrele crengilor de vișin săltau tremurătoare pe pereți… Și viața i se părea îmbelșugată, încântătoare. Doar sărea fereastra și, gata, era în grădină, între pruni și vișini, nu-i mai sta gura cărăbănind prune, și cireșe, și zarzăre. Găsea „cucoși”, acei monștri acri ai prunelor, dar nu le dădea importanță – îi arunca cât colo! Însă acolo era diformitatea, urâțenia, durerea. Pe atunci nu-i păsa. Iar după aceea… Ce a mai fost după aceea în viață? La drept vorbind, nimic. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2BEST JOB !!!!  – Radu Părpăuță, scriitor cu patalama, traducător, publicist, premiat, antologat (vezi dosarul de cadre numit pre limba mai nouă curriculum vitei), totalmente lipsit de simțul afacerilor, angajez EDITURĂ SERIOASĂ PUBLICAT CARTE PROZĂ (150-200-250 pagini sau cât trebuie). Ofer celebritatea și celeritatea câștigurilor (în urma vânzării cărții). Condiții: editură curățică, difuzare națională, publicitate frumoasă, dar nu curvă. Aștept provincia și Polirom-ul. Ofertă limitată. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_Părpăuţă_2PE COPOU  –  În sus şi-n jos pe bulevard, un Nevski Prospekt al orașului nostru, unduiește o mare de fete şi băieţi în blugi, noua uniformă a tineretului: benevolă şi globalizantă. Seara tihnită de toamnă, leşioasă şi leşinată ca o proză de Simirad, este salvată de valurile de blugi, care se revarsă la vale, spre statuia lui Eminescu, ce urmărește cu mîinile aduse a închinăciune frumuseţile filiforme şi mai trupeşe îmblugite. O mare albastră de blugi: şi spălaţi, şi prespălaţi, şi decoloraţi, şi frumos călcaţi, şi revoluţionar nespălaţi, şi „blugi lişenţî”, cum spunea moldovineşte colega mea din Hârlău, şi rupţi, şi flenduriţi dinadins, cu floricele, cu cănăfiori de mătase şi cu alte bibiluri. Iar la blugi – adidaşi, dar, fireşte, şi pantofi cu ţiu ascuţit şi cu toc, toc cît mai înalt (nu strîmba din nas, cititorule, acum tot mai puţini sîntem aceia, care credem că blugii cu pantofi ultraeleganţi înseamnă ţopenie). Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2PUȚIN FASCISM, NU VI SE PARE?  –  Ambasadorul Norvegiei în Lituania, Dag Malmer Halvorsen, pentru canalul de televiziune norvegian NRK: „Există o mare problemă de ani de zile în Norvegia pentru că există o incidență mare a sindromului Down în rândul copiilor. Prin urmare, este important ca autoritățile norvegiene să recurgă la aceste soluții (plasarea copiilor în custodia serviciilor de protecție) pentru a obține copii proaspeți, străini, cum ar fi cei de la lituanieni [și de la români, zice Mandea], pentru a consolida materialul genetic al țării.” Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_PărpăuţăGARA  DIN PIATRA  OLT –  Ați fost vreodată în gara Piatra Olt? Eu am fost, ferește-mă, Doamne, să nu mai ajung acolo! O chichineață puturoasă, înăbușitoare în miezul nopții de vară. Muște peste tot, zburând bezmetice și așezându-se cu precizie direct în nara ta sau roind în jurul gurii cu spume a unei doamne cu fustă înflorată, care dormea pe o bancă răpănoasă (doamna și fusta) din sala de așteptare. Altă doamnă cu fustă înflorată și păr îmbâcsit se scărpina în fund… Am ieșit afară să mâncăm, era un părculeț rahitic acolo. După ce am pus toate pe un ziar, am înțeles de unde venea sunetul unui mișunat abia auzit, dar tenace. Erau gândaci peste tot: negri ca niște felahi care lucrau la ridicarea piramidelor lui Hufu, Hafra și Menkaura (sau, mai degrabă, la distrugerea lor) În văzusem și în sala de așteptare (să-i spunem așa din lipsă de alt cuvânt), erau cu miile, unii cât unghia, alții de dimensiuni ce întreceau imaginația unor biologi nebuni. Am strâns repede ziarul cu alimente asediat și ne-am întors flămânzi pe peron. Mai aveam trei ore de așteptare… Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2MULT  E  DULCE… – Dragnea se luptă din greu cu limba română și pierde mereu prin KO. „Sunt decât câțiva care n-au înțeles că PSD-ul a intrat în alta etapă”, spune Dragnea, care a mai folosit „decât” în loc de „doar” și luna trecută după audierile de la Înalta Curte. Ca să-l imit, să zic că sunt decât câțiva politicieni cu astfel de exprimare, de exemplu Tăriceanu, care făcea aceeași greșeală chiar și când era prim-ministru. Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_Părpăuţă

GHIOCEL  –  Ghiocel era un țigan, care stătea în apropiere de noi. El și Geta, nevastă-sa, colegă de clasă cu sora mea, au murit. Beau ca nebunii și, bănuiesc, mâncau prost. L-am făcut personaj într-o povestire în care vorbea cu Hristos. I-am zis acolo Vișinel, nu Ghiocel, m-am gândit să nu se supere. Vișinica era o elevă de-a mea de la Burdusaci, județul Bacău, unde am lucrat. Taică-său, Buruiană, era un lăutar vestit. Calistrat Hogaș scrie de un lăutar Buruiană în scrierile lui. Trebuie să fi fost un strămoș al acestui Buruiană. Tatăl lui Hogaș era de fel din Tecuci, a fost protopop acolo, și încingea niște chefuri acolo, venea Buruiană cu orchestra lui, venea Motăș, care era tot din Burdusaci, a dat culturii noastre pe un vestit economist liberal, Ștefan Motaș. Dar să mă întorc la Ghiocel. Era tare simpatic. Mama îi spunea de Crăciun sau Anul Nou: „Măi, Ghiocel, vezi că eu închid poarta la 11”. Mama, femeie singură, se teme (în treacăt fie spus, fără motiv). „Poți s-o închizi, tanti, da’ eu îți sar gardu’” Și venea în miezul nopții, sărea poarta, o deschidea și venea cu o ceată. Cântau ei ceva cu . „Sus în poarta raiuluiu” și pe urmă, bineînțeles îl primeam în casă. Dă-i un pahar de vin, râdea, cum spuneam era foarte simpatic. Fura struguri de la IAS și ni-i vindea nouă. Pe urmă venea și cumpăra vin de la noi: „Măi, Ghiocel – îi spunea mama – tu îmi cumperi mie vin din strugurii tăi. De ce nu-ți faci și tu vin?” „Nu pot, tanti, că dacă-l fac îl beau tot” Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2LA  RĂSCRUCE  DE  VÂNTURI  –  Străbunii noștri, latinii (eu nu-s dacopat), nu se priponeau să tragă pârțuri, vânturi, să se fâsâie (sau, cum se zice în argou, să tragă rachete, să spargă nuci, să se gazeze ca la Auschwitz, etc). Naturalia non sunt turpia (Cele naturale nu sunt rușinoase), ziceau ei. În Corpus Hipocraticum există un capitol întreg intitulat Despre vânturi. Cuvântul însuși, cel pe care azi nu-l găsim în dicționare, este de origine latină, căci Rabelais, medic ca și Hipocrate, scria ironic de Ars bessendi și de bessendi et illustrandi fallaciis. Zărghitul de Dali scrie pagini de tot hazul pe această temă în Jurnalul unui geniu. De pildă, spune că într-o societate prea serioasă și plictisită, în care domnișoarele predomină, e benefic a se trage un pârț, fiindcă se destinde atmosfera: toți încep să râdă, să facă diverse comentarii asupra intensității pârțului, etâcâ. Luca Pițu (eram să zic Pârțu) a scos prin 1990 un număr al revistei Echidistante (la Editura Institului European, păcat că nu mai apare) dedicat unui petoman, un franțuz din provincie, care distra pe parizieni la Moulin Rouge, mi se pare, trăgând pârțuri. În pauze, când gagicile artiste se odihneau, ăsta se beșea spre hazul unui public, mă rog, caragealian: pîrțul croitoreei, când rupe pânza, pârțul brutarului (puf! ca de făină împrăștiată) Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

Radu_PărpăuţăTOADER TULBURE – Toader Tulbure cel bătrân a trăit demult, a făcut și războiul pe când nu mai era așa tânăr. Despre el se știu două lucruri. Mai întâi că era grozav de puturos, iezea apa sub el. Se spărgea acoperișul de stuf și ploua în casă. „Hai, măi omule, să dregem stuhu’” îi zicea nevastă-sa. „Du-te și adă-l pe Gheorghe”. Respectivul Gheorghe era vecinul, care, de cuvânt, venea și dregea stuful. „Măi omule, să bați cercurile că acuși culegem”. „Las’ că le bate Gheorghe”. Continuă să citești →