Stau, cu carnetul deschis pe genunchi, pe această bancă, pe care o botezasem cândva banca lui Werther. Înainte de a dobândi o înclinaţie morbidă spre singurătate, nu dispreţuiam micile plăceri ale camaraderiei, aveam doi sau trei prieteni cu care zăboveam adesea în faţa unei sticle de vin, prin cârciumioarele de la periferia Berlinului, purtând discuţii interminabile despre artă. Ne întorceam în oraş abia când începea să se lumineze de ziuă, ţinându-ne de braţ şi Continuă să citești →