Tom, you did your way…

Ca de obicei, holul e plin. Poate de emoții, poate de plictiseală, dar lumea vine. Vine să râdă, să trăiască, să vibreze odată cu actorii, să ia parte la povești. Nu vorbesc de șoareci sau de motani, nici de rațe cu oameni pe fund, că nu e vorba de grădina zoo. Am să vă povestesc (deși nu îmi stă în fire) despre Tom și Jerry. Da, ați citit corect, indiferent că sunteți după a 4-a bere sau nu. Probabil nu îmi dați mai mult de 10 ani, dat fiind faptul că „inculpații” sunt Tom și Jerry. Nu! Aici nu este vorba despre mine, e dreptul la recunoaștere și libertate a celor doi protagoniști. E teatru… Ca bonus cultural și muzical, a fost prezent și un band live care ne-a trecut cam scurt ce-i drept, printr-o scurtă perioadă a muzicii bune, începând cu anii `71, până prin `92, indiferent de generațiile prezente în sală, consumatoare de muzică (nu zgomot) au ba. Revenind, despre Tom se poate spune că mânuiește pistolul, cuțitul, șișul (și alte arme care produc lacrimi familiale sau mondiale). Da, probabil este ușor de dedus că Tom este un asasin, trebuie să mergeți să vă convingeți că spun adevărul. Jerry, în schimb, este un mâncău notabil, amicul lui Tom, un asasin „șarmant”, cu suflet de Harap Alb și acțiuni de zmeu. Dacă i-ați fi văzut fața, probabil ați fi crezut că e copilul de mingi de la FC Scuipă-n Dunăre. Este de admirat conexiunea dintre band și desfășurarea întâmplărilor de pe parcursul piesei. Îmbinarea aia de limbaj de ghetou, vulgar, cu muzica victimelor celor doi. Da, la început Tom, pe parcurs și Jerry (după ce inițial are stări de greață excesivă când vede cum partenerul său ucide cu sânge rece) omoară diferiți indivizi, mai importanți, mai nevinovați, mai cum necum, care după ce își „varsă” sufletul, while knocking on heaven’s door, își cântă viața, în două strofe și-un solo scurt de chitară. Asemeni unui glob de cristal pe care îl agiți ca să ”simți” spiritul Crăciunului, la fel se derulează și întâmplările, care îți induc o stare de ”Stai! Nu trage!” continuă, de uimire amuzantă, de un deja-vu continuu al unui pasager care cu fiecare stație se apropie mai mult de trăgaciul lui Tom (sau al lui Jerry, ce rahat!). E simplu când ești orb. Ai șansa de a muri de două ori în același timp – atât psihic, cât și fizic. Indiferent de perioadele prin care am trecut împreună la această piesă de teatru, țeava pistolului a ținut loc de bună ziua…what a wonderful world! „Jerry, niciodată să nu îndrepți arma către cineva drag!” spune Tom, în timp ce whiskey-ul se scurge în stomac, făcându-și efectul, iar Jerry, nostalgic și paranoic fiind, stă într-o rână și îl podidește plânsul la gândul că le-ar putea pune pistolul la tâmplă copilului și nevestei. Toți, parcă și publicul, capătă o alură de James Bond pe parcursul piesei, hlizindu-și ochii de curiozitate din spatele ochelarilor de soare..sau de orbi.

Dar cine-i Vic? Sau Vick?? Unii ar spune că e „cappo di tutti capi”, alții doar un vechi amic de-al lui Tom. Nu știu care e punctul culminant al acțiunii, eu consider că e în bodega în care Tom, Jerry și Vic (sau Vick??) stau de vorbă și Jerry îl calcă pe Vic pe cap (literar vorbind), amintindu-i acestuia de familia Kennedy, pe care (di)amantul lui Marilyn Monroe i-a detestat. Vic vrea să-și lanseze o carte și un film despre propria-i viață amoroasă, însângerată, și îl ia peste picior pe Jerry, căruia îi spune că el nu va apărea în film, sau, în cel mai rău caz, rolul lui va fi jucat de Mickey Mouse. Jerry, un dependent care din când în când își bagă în vene, scoate seringa și i-o înfige lui Vic în gât, omorându-l pe acesta fără să clipească. Am uitat să precizez, piesa începe cu finalul poveștii în care Jerry este plin de nervi și vrea să îl curețe pe un individ, iar ca să rămână în viață, îi turuie acestuia câteva bancuri. ”Așteaptă să sune telefonul, Jerry!” îi ordonă Tom, care stă lângă telefon, așteptând apelul salvator. De fapt, se pare că Tom era tovarăș cu cel care stătea pe scaun, legat fedeleș, aproape să moară dacă nu suna telefonul iar Jerry, nervos, cu ochii ieșiți din orbite, își îndreaptă cuțitul spre individ, dar în clipa în care lama cuțitului ar trebui să îi smulgă beregata tipului, Tom îl împușcă pe Jerry și îi cere scuze partenerului său. Plătit sau nu, mitocan sau nu, asasin sau nu, Tom did his way…R.I.P. Jerry, asasin plătit de viață cu moartea…