Absolut descumpănit am fost în momentul în care ai mei m-au anunţat că mai am doar câteva zile la dispoziţie pentru a mă înscrie la nu ştiu ce concurs, că numai aşa pot deveni profesor. Şi descumpănit am rămas câteva minute bune apoi. Tocmai mă întorsesem victorios de la Bucureşti unde, Continuă să citești
Una dintre primele probleme cu care s-a confruntat PCdR/ PMR, forţa politică impusă la putere cu tancurile sovietice, dar care se legitima prin misiunea istorică a clasei muncitoare, a fost tocmai fundamentala sa lipsă de reprezentativitate, într-o societatea românească postbelică alcătuită majoritar din ţărani. Conform recensământului din 25 ianuarie 1948, 76,6% din populaţia României locuia la sate. Mai mult, în anul 1950, conform Raportului Tismăneanu, populaţia ocupată în agricultură reprezenta 74,1% din totalul populaţiei ocupate. Continuă să citești
Vezi, încă mă mir. De flori, de păsări, de oameni. De păsări, de exemplu, încă mă mir că trăiesc printre noi, dar fără noi. Ani la rând am visat că prind păsări. Şi că, neştiind de ce le-am prins, le eliberez. Visele acestea mi s-au tras de la o întâmplare din copilărie. Găsisem un pui de vrabie, refuza apa şi firimiturile de pâine, dar eu mă încăpăţânam să-l salvez. Îi făcusem şi un culcuş din cârpe, un fel de cuib. Şi pentru că trăgea să moară, am hotărât să fac o ultimă Continuă să citești
Despre gânduri şi cuvinte
Cuvintele sunt şi nu sunt ale noastre. Le învăţăm şi învăţăm să fim, învăţându-le. Avem sentimente cărora cuvintele nu pot decât să le dea ocol. Şi avem cuvinte pe care gândurile le ocolesc îndelung.
Gândul şi cuvântul fac o pereche stranie. Cât din ceea ce gândim este influenţat de bagajul de cuvinte de care dispunem? Şi în ce măsură cuvintele au fost create de gândurile care îşi pretindeau dreptul de a fi? Mai degrabă Continuă să citești
2015 a început rău. Trei cetăţeni francezi au ucis alţi doisprezece cetăţeni francezi. Motivul? Vechi de când lumea. Setea de putere. Aceeaşi sete de putere care a tot alimentat, vreme de milenii, mecanismele mai rudimentare sau mai sofisticate de care s-a folosit răul pentru a-şi arăta faţa hâdă în lume. Pentru că asta trebuie spus cât se poate de răspicat: doar dorinţa irepresibilă de a-l controla pe celălalt, fie şi prin teroare, a stat la originea atentatului care avut loc zilele trecute la Paris, atentat care a şocat întreaga lume civilizată. Considerate ofensatoare, caricaturile avându-l ca subiect pe profetul Mahomed au reprezentat doar pretextul. Ca mai mereu în istorie, credinţa este din nou folosită pentru a legitima un război pe cât de interminabil, tot pe atât de absurd. Război a cărui miză reală, repet, este puterea. Şi tot ce implică ea.
Daniel TACHE este doctor în filologie, profesor la C. N. „Constantin Carabella”, Târgovişte
După anunţul lui Zarathustra, cel al lui Nietzsche, cu privire la moartea lui Dumnezeu, toate celelalte au urmat oarecum firesc. Cu nişte decenii în urmă, de exemplu, Maurice Blanchot a anunţat moartea literaturii, iar Roland Barthes, pe cea a Autorului; pe cale de consecinţă (uite că m-am molipsit!), iminentă a devenit şi dispariţia criticii literare, fie ea savantă, jurnalistică sau mediatică. Problema este că tot în ultima vreme am ratat de câteva ori sfârşitul lumii. Nu-i vorbă, ocazii vor mai fi…să-l ratăm: dacă Profeţia papilor, Continuă să citești
Deşi născut cu vreo cinci zile înaintea lui Jim Morrison, tata a ratat perioada hippy. Şi asta nu pentru că s-a născut în România. Ca peste tot în lume, pantalonii evazaţi şi cămăşile înflorate invadaseră şi străzile Târgoviştei, oraş cunoscut, de altfel, pentru apucăturile boem-balcanice ale locuitorilor săi. Acum, nu ştiu câţi dintre cei care purtau plete şi ciocate, celebrele încălţări cu toc înalt şi bot alungit, auziseră de Joan Baez, Santana, Creedence Clearwater Revival, Janis Joplin, The Who, Joe Cocker şi Jimi Hendrix sau câţi auziseră măcar de Woodstock. Poate că unii auziseră. Unii, puţini, poate chiar ascultau The Doors. Cei mai mulţi însă ascultau The Beatles, iar asta le era suficient. Continuă să citești
M-a urmărit constant, pe parcursul ultimilor doi ani şi jumătate, senzaţia că sunt străin în ţara mea. România mea, cea pe care am învăţat să o iubesc din multe cărţi şi de la câţiva oameni, nu mai avea nimic în comun cu România în care trăiam. Impresia că alunec printr-o lume ale cărei mecanisme nu le înţelegeam devenea tot mai pregnantă pe zi ce trece. Şi da, pe măsură ce se apropiau alegerile prezidenţiale, tot mai des îmi revenea în minte avertismentul înscris de Dante pe Continuă să citești
de Daniel TACHE
Primele baloturi au venit cu tirurile. De la ajutoare. Că aşa li se spunea pe atunci. Li s-o fi părut lor, occidentalilor, că revoluţia televizată n-a fost aşa, o simplă revoluţie, ci un adevărat război civil. Că altfel ce sens ar fi avut să ne trimită haine. Purtate. Că haine aveam şi noi. Altele ne lipseau. Dar haine aveam. Alor noştri, cum vedeau camioanele acoperite până la jumătate cu inconfundabilul strat gros de noroi, mărturie de netăgăduit a parcurgerii sutelor şi sutelor de kilometri ce Continuă să citești