Arhive etichetă: Daniel Tache

Daniel TACHE – Pe urmele lui Perceval

http://www.gazetadambovitei.ro/wp-content/uploads/2014/04/poze_articole_daniel_tache.jpgPe urmele lui Perceval

Pornind de la premisa că fiecare individ se naşte cu conştiinţa binelui şi a răului, este de bănuit că la Judecata de Apoi vom da seamă doar pentru convingerile şi faptele noastre, nu şi pentru cele ale vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Altfel spus, nu vom fi judecaţi în funcţie de ceea ce au crezut alţii că ar fi trebuit să fim şi să facem, ci ne vom judeca noi pe noi înşine, în orizontul acestei conştiinţe, doar pentru ceea ce am fost şi am făcut. Şi este de presupus că cei care şi-au construit viaţa în funcţie de valori induse sau impuse de alţii, valori care le-au fost şi le-au rămas, de fapt, străine, vor fi găsiţi vinovaţi. Pentru păcatul de a-şi fi irosit viaţa. Continuă să citești

Daniel TACHE – Tradiția gogonelelor modificate genetic

Prețul pe care Aurelian l-a plătit pentru depășirea crizei ce măcina de câteva decenii Imperiul Roman a fost retragerea din Dacia. Nou sol invictus, este adevărat, ceva mai puțin școlit decât împăratul roman și poate tocmai de aceea doldora de prejudecăți, Trump declama zilele trecute, pe treptele Capitoliului: We will bring back our borders. Unii ar spune că istoria se repetă. Mă întreb totuși dacă, știind că retragerea din Dacia va marca începutul sfârșitului pentru imperiul pe care se străduia să-l salveze, Aurelian ar mai fi luat această hotărâre. Continuă să citești

Daniel TACHE – Poezia ca formă de protest

Într-o lume, cea de astăzi, tot mai însetată de poveşti şi tot mai puţin deschisă către poezie, volumul Marilenei Vişinescu reprezintă, prin simpla sa apariţie, o formă de protest. Protestatar, de altfel, este şi tonul poeziilor. În tradiţia poeticii lui Ion Barbu şi a lui Nichita Stănescu, propoziţiile sunt eliptice, asocierile de cuvinte sunt căutate (uneori, cam prea căutate), poeta creează şi se creează, ne aruncă nade care se dovedesc cum altfel dacă nu înşelătoare, pare apoi a se dezvălui, pentru ca, în secunda imediat următoare, să-şi facă pierdută urma într-un labirint de cuvinte. Continuă să citești

Daniel TACHE – Paiaţa, barbarul şi Noua Ordine Mondială

Daniel_TacheDupă ce s-a scălâmbăiat în faţa faraonilor, i-a maimuţărit în fel şi chip pe spartani, s-a dat în stambă pe străzile Romei antice, a mimat nebunia la curtea vreunui rege medieval, s-a cocoţat pe scena teatrului Globe şi a cucerit ropotele de aplauze ale publicul elisabetan, s-a întors apoi în stradă şi a făcut mulţimea de gură-cască, cea pentru care tocmai inventase Commedia dell’arte, să se zguduie în groase, neruşinate hohote de râs, după ce părea că şi-a găsit, în cele din urmă, locul în sofisticatele spectacole de circ ale epocii noastre, spectacole în care modernitatea a îngrămădit cam tot ce nu mai putea înţelege din lumea veche, paiaţa, umbră pe care haosul a proiectat-o asupra lumii doar pentru a ne feri de procesele anchilozante la care ordinea este predispusă, sătulă să tot stea de veghe prin cotloanele istoriei, s-a hotărât în anii din urmă să iasă la lumină şi să facă ea însăşi istorie. Continuă să citești

Daniel TACHE – Triumful democraţiei

Daniel_TacheAm fost întrebat de ce nu mai scriu. De ce nu mai public. Eseuri şi articole de atitudine, adică. Da… am scris. La început, am scris un articol pe săptămână. Apoi, unul la două săptămâni. Apoi, unul pe lună. Apoi, tot mai rar. Scriam atunci despre ce se întâmplă acum. Ştiu, sunt cât se poate de enervanţi cei care nu pierd ocazia de a puncta faptul că au avut dreptate, că nu s-au înşelat. Ideea este că eu am scris atunci tocmai pentru a nu mai fi nevoit să vă întreb acum, retoric: Păi, nu v-am spus eu? Continuă să citești

Daniel TACHE – Rânduri către generaţia mea

Daniel_TacheÎntr-o vreme în care disperarea şi trufia nu-l determinaseră încă să facă apologia morţii în cămaşa de culoarea măslinului turbat, Eliade lansa o Invitaţie la ridicol. Era, dincolo de tot şi toate, invitaţia la o deplină, dat tot pe atât de riscantă sinceritate:  Căci la aceasta se rezumă ridicolul: la trăirea vieţii tale proprii, nude, imediate – refuzându-te superstiţiilor, convenţiilor şi dogmelor. Cu cât suntem mai personali, mai identificaţi cu intenţiile noastre, cu cât fapta noastră coincide mai perfect cu gândul nostru – cu atât suntem mai ridicoli (Invitaţie la ridicol, în Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 9). Continuă să citești

Daniel TACHE – amintiri din țara de carton

Sticle și borcane

Pentru că blocul în care locuiam era unul respectabil, avea la parter o băcănie.  Dovadă de netăgăduit a permanentei preocupări a partidului pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor ţării, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie, amplasarea câte unei alimentare la fiecare două-trei blocuri îţi asigura participarea la cotidianul performance cu rafturi goale fără a mai fi nevoit să baţi pentru asta drumul până în centru. În plus, aveai un spaţiu care îţi era destinat, ce-i drept, nu în exclusivitate, dar un spaţiu în care puteai socializa cu cele două vânzătoare, mereu aceleaşi, care te întâmpinau de fiecare dată cu acelaşi surâs ireal, de madonna dolorosa, pe post de scuze pentru faptul că, nemaiavând ce face, erau nevoite să concureze în imobilitate cu manechinele din Femeia. Continuă să citești

O incursiune în lumea lui Doktor Schnabel

 

– de vorbă cu Ioana Pioaru –

 

 Ioana_PioaruAparţinând uneia dintre primele generaţii a căror mentalitate nu a fost influenţată de ideologia comunistă, Ioana Pioaru este o tânără artistă care a început să se bucure, pe parcursul ultimilor ani, de recunoaştere naţională şi europeană. Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (2008 – licenţă, 2010 – master), Ioana Pioaru s-a impus rapid în atenţia publicului de artă prin lucrări care, provocând reacţii extrem de variate, reuşesc să nu lase pe nimeni indiferent. Aflată zilele acestea la Veneţia, unde participă la Bienală, fosta elevă care punea – exasperant – totul sub semnul întrebării a răspuns de această dată întrebărilor mele. Continuă să citești