Foșnetul frunzelor de pe tulpina porumbului. Foșnetul lor în momentul atingerii tale, a corpului tău. Răsuflarea lor la atingerea ta, la ruperea păpușii de porumb, la smulgerea ei. Mirosul adunat în apropierea nărilor mele, zgârietura severă și rea de pe mâna mea. Zgomotul făcut la ridicarea grămezii, la înălțarea ei, zgomot amplificat cu fiecare înălțare, cu fiecare ridicare. Continuă să citești
Despre poezie și discursurile ei.
Aşa cum am văzut încă de la început, de când l-am descoperit (1994?), Ioan Viştea scrie o poezie rea, abruptă, a cotidianului frust, dezgolit. Răzbate din poezia lui Ioan Viştea un fel de ,,democraţie lirică” (Gh. Grigurcu), o căutare permanentă, o trimitere de fapt a cititorului către o (in)vizibilă ieşire, către o evadare de multe ori imposibilă mai ales în vremurile de început ale poetului Ioan Viştea.
Ioan Viştea ignoră în permanenţă să arate ceea ce se vrea să se vadă şi îşi continuă netulburat mersul Continuă să citești
La începutul anilor optzeci (mai exact în 1982), ia naştere la Târgovişte un proiect, un vis al unor tineri frumoşi şi, desigur entuziaşti, un proiect care pe atunci se putea urni foarte greu şi cu foarte multe piedici. Pe scurt, au îndrăznit să înceapă şi să continue cu toate greutăţile acelor vremuri, o trupă rock. Să asculţi sau să procuri muzică rock atunci era o aventură, dar să-ţi faci o trupă şi să mai vrei şi să o faci viabilă asta chiar că îi forţa pe membrii ei să îşi trăiască fiecare zi ca pe o aventură. Bineînţeles frumoasă! Viitorul a Continuă să citești
-fragment-
Marele tată este o carte ce cuprinde povestea integrală a lumii şi a celor ce s-au scris despre ea. Marele tată este de asemenea o carte a căutării tatălui şi a aducerii lui la rangul acesta: marele tată! Pentru că indiferent pe care îl găseşti şi îl arăţi – pe cel de sus, al soarelui şi al vieţii, pe cel de jos, al întunericului şi al morţii – împreună, prin împreunare în această poveste, în acest mare text, dau rezultatul căutării permanente, intermitente, fără oprire. Continuă să citești
de Gabriel ENACHE
Pe domnul care a murit chiar în prima seară de când sunt aici l-am dus la morga cu singurul asistent de pe secţie. M-a rugat să îl ajut pentru că ,, morga este singurul loc din spitalul ăsta de care îmi este frică!” L-am ajutat. Am mers împreună prin noapte cu o targă rablagită cu roţi până la morga, undeva prin spatele curţii. Locul nu este deloc înfricoşător. Doar liniştit. Foarte. Continuă să citești
de Gabriel Enache
Paul Ioniţă a spus despre el într-un interviu că se consideră un artist al detaliului. Într-adevăr, putem afirma despre acest artist şi acest lucru, îl putem lăsa să mai poarte această haină o vreme dar eu cred că mai degrabă o putem lărgi, mări şi lărgi câmpul vizibilităţii artei lui Paul Ioniţă şi să spunem că este un artist al… detaliului invizibil, detaliu ascuns cu dibăcie în manşeta… vizibilă şi văzută a tematicii artistice pe care Paul Ioniţă încă o caută cu asiduitate şi hărnicie. Continuă să citești