1.. Un trist periplu undeva la Curte
– Confetti-n păr ca la serbări galante –
Trasau în aer degetele curbe
De fum verzui în seri halucinante Continuă să citești
Arhive categorii: Octavian SOVIANY
Octavian SOVIANY – Dumas – Dulapul de acaju…
DULAPUL DE ACAJU
O povestire poliţistă a lui Dumas
Am auzit în tinereţe, de la un aghiotant al prinţului Eugéne, care servise sub comanda tatălui meu şi se numea Bataille, povestirea care urmează şi pe care ar trebui s-o trimit confratelui Gaboriau, ce, cu talentul său special pentru acest gen de istorii, ar putea face din ea un pandant la Crima din Orcifal sau la Afacerea Lerouge. Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Opt …
1.
Amoarea mea să facem socoteală
Şi să vedem pe ce putem conta:
E între noi un fluviu de cerneală
Un vultur spânzurat de o zăbrea Continuă să citești
Octavian SOVIANY –Jacques Ellul – Metamorfoza burghezului
4. Burghezul a avut întotdeauna vocaţia de a fi un personaj grotesc. Tot ce parvine de la el, provoacă râsul. El este sperietoarea obsedantă, dar doar caraghioasă a unei societăţi. Grimasa lui e de neplătit. Este mereu încornoratul păcălitul, imbecilul. Tradiţia teatrală îl oglindeşte cu fidelitate. Deja în fabliau-urile şi povestirile Evului Mediu, burghezul este fricosul care se ascunde în spatele tejghelei sale ori de câte ori apare o spadă, pântecosul care se lasă tîlhărit de maleficii golitori de pungi, omul liniştit care îşi varsă oala de noapte peste scandalagiii care îi tulbură somnul.
Octavian SOVIANY – Sovianysme
OCTAVIAN SOVIANY – Fragmente
XXX – din punctul meu de vedere, marx nu e un gânditor tocmai de dispreţuit, deşi greşeşte în multe privinţe…una din ele…nu exista revolutii….doar lovituri de stat, care survin pe fondul unui vid de putere….autoritatea îşi pierde credibilitatea…..şi nu mai funcţionează.. în situaţia asta, cineva trebuie să preia puterea….dar asta nu înseamna mare lucru… de fapt revolutia franceză s-a terminat in 1871, odata cu instaurarea celei de-a treia republici…iar dacă miza revoluţiei bolşevice a fost modernizarea rusiei, ea nu s-a terminat nici azi…. Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Opt …
1.
Cântec de mangafa
Chiar dacă-ţi roade şalele rugina
Ce trai nineaco cât eşti mangafa
Hrănit cu baclavale de Didina
Şi îndopat de Miţa cu halva! Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Jacques Ellul – Metamorfoza burghezului
Jacques Ellul – metamorfoza burghezului
2.Am ajuns şi la cel mai bun de gură dintre toţi: intelectualul, artistul – prin tradiţie antiburghez. Noi scoatem strigăte de admiraţie vizavi de antiburghezismul Beattleşilor, a beatnicilor, a teatrului lui Albee şi tutti quanti. Nu e un lucru nou. Să ne reamintim că de la apariţia burgheziei în calitate de clasă, artistul s-a ridicat împotriva Nenorocitului. Romanticii au fost – trebuie s-o reamintim – antiburghezi. Marea perioadă a Fovilor, ilustrată de Daumier, arăta convingător opoziţia dintre geniul (deja cu plete) şi burghezul ( cu pălărie înaltă). Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Sovianysme
Eternul crepuscul sau lecţia despre moarte
Probabil sunt ultimul verlainian din poezia românească de astăzi. L-am citit pentru prima oară pe Verlaine în adolescenţă, poate cu mai puţin entuziasm decât pe
Baudelaire sau Rimbaud. Pentru că lectura poeziei verlainiene presupune, îmi închipui, o anumită maturitate sufletească, o anumită capacitate de a percepe lirismul în starea lui cea mai pură, adică de a percepe acele frisoane şi reverberaţii care vin dinspre text şi te străbat ca o electricitate, antrenând într-un cutremur al fibrelor sufleteşti şi chiar al ţesuturilor din care eşti plămădit, carapacea tare a gândului ce se dizolvă astfel, sub timbrul inconfundabil al muzicii, pe care o secretă cuvintele şi pauzele dintre cuvinte, devenind ea însăşi stare lirică. Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Opt…
1.Aria eroică a lui Gagamiţă
Curat murdar! Cu furie dementă
Îmi explodează bumbii câte opt
Dând nas în nas cu falnica sergentă
Ce m-a iubit nebun la patruşopt! Continuă să citești
Octavian SOVIANY – Sovianysme;
Un nou roman –
Profesorul Faustin (fragment)
-Pe seama averii mele s-au spus vrute şi nevrute – istorisi mai departe acesta. E adevărat că am agonisit, e adevărat că am făcut poate şi lucruri nu tocmai cinstite, dar o parte însemnată a capitalului care mi-a permis să mă lansez în afaceri la începutul anilor ’90 a fost rodul unei întâmplări stranii, pe care n-am povestit-o până acum niciodată şi despre care n-aş dori să se scrie în jurnalul lui Radu Rogalski.
-Rămâne de văzut – chicoti jurnalistul. Continuă să citești