Era din altă viață

 

Cineva a inventat orașe albe,

zile colorate,

pe cărări negre…

și totul se învârtește

atât cât trebuie ca să rezistăm.

Dimineața ne amenință cu o moarte,

a orelor, a minutelor, a gândurilor neterminate…

susținem pașii în toiagul de dor

cu care cutreierăm anii.

Restartează Doamne jocul,

cineva a furat startul

și nu pot recupera cursa

cu ochii legați de anotimpul

cu flori la ureche…!

și tu, iubire, ai arma îndreptată la tâmplă,

nu știi că pot aluneca pe gheată?

Cu ochii deschiși, visul se șterge…

era din altă viață, când îți treceam

mereu prin gânduri…

 

Salt la trapez

 

 

Cărările scurtate,

viața, un trapez cu baza pe moarte,

visul are culoarul albastru,

iar eu încă mai bâjbâi

la porți cu lacăt ruginit.

Numai tu mă poți face acrobat

când gândul întrece pasul ostenit.

Am crezut că trăiesc între ziduri

colorate frumos, ocrotită de îngeri,

fără să văd că înăuntru nu mai este nimic,

nici o mănă întinsă, nici o chemare..

zborul, un fulger în noapte.

Știam că exiști și mă chinuiam

să spăl cuvintele de colb, de neputințe și dureri,

mă străduiam să-mi ridic rodul

deasupra potecilor înguste,

de dinaintea noastă…

Fără să vreau, fără să știu, am ales saltul

la trapezul dimineților începute altfel…

la lumina zâmbetului tău…

și totul a devenit culoare,

iar în fundal știam că mă aștepți cu îmbrățișarea…

 

 

Este o logică?

 

 

Un joc de cărți,

viață rostogolită

între două plusări…

nu pot decarta zilele goale,

prea multele dureri…

cine știe logica jocului, cine aplaudă?

Nu pot juca la cacialma,

când calea pe teren minat,

îmi rupe, la fiecare pas,

bucăți din zile.

Eu, mai am un As, întors cu fața

de la mine…