Dar ce; el n-a fost gazetar ca noi? Îl știu, l-am văzut înainte și doar i-am zărit fotografia prin ziar – de mai multe ori. Scria bine; i-am citit fiecare articol și l-am admirat. Apoi, brusc, nu am mai auzit nimic de el, nu a mai publicat, iar numele nu i-a mai apărut pe nicăieri. Nici măcar cu ocazia vreunei critici negative. Poza? Nici atât… A murit social.

Azi am fost la spital; mă rog, în clădirea aia infectă care se numește așa, dar care este în fapt, crescătorie de șobolani și latrină. Am avut ceva treabă pe la dermatologie – la subsol, iar odată cu mine și alte cozi de oameni disperați și înghesuiți. Era și el acolo: avea locul lui pe una din băncile tari și ședea nepăsător cu picioarele întinse în față și ochii ațintiți în pământ. Nu aștepta tot la dermatologie – altundeva. Nu m-a văzut; nu s-a uitat… și dacă ar fi făcut-o, m-ar fi recunoscut? Sunt sigură că nu i-ar fi fost rușine să mă privească în ochi: de ce să-i fie? Că e bolnav ca vai de el? Că e sărac? Că e îmbrăcat prost? Amândoi știam că aici se va ajunge – doar a fost gazetar: e artist cu stiloul.

Toți ăștia suntem! Suntem un cerc închis de nebuni și de muritori de foame care trăim… în fine, supraviețuim cu banii de pe un articol o lună întreagă. Ai zice că ne furăm singuri pâinea de la gură, promovând idei ciudate și un grad prea mare de cultură. Noi scriem ca să ne certăm cu societatea; scriem pentru că nu suntem de acord cu toată idioțenia ei – noi scriem pentru că suntem înconjurați de proști care ne iau aerul fără ca măcar să-l folosească. Da, spune-ne nebuni; spune-ne săriți de pe fix sau ciudați. Poți chiar să ne condamni că nu suntem în „trend”. Păi normal: umblăm prin spitale publice, nu prin cabinete private. Nu ne permitem. Vezi? Nici măcar nu ne permitem să fim cool; să fim stupizi! Prostia ne costă prea mult – spiritul ăsta de turmă are un preț exagerat pentru noi.

De unde bani pentru haine cu o etichetă renumită? De unde bani pentru tot felul de terapii și ședințe; de unde? Dintr-un articol apărut într-un ziar, citit de câteva sute de persoane? E adevărat, pretindem că îmbogățim lumea; și o facem – dar nu cu un card de credit la o bancă oarecare! Ah, și nici măcar „lumea” – doar o părticică inteligentă din ea! Restul sunt o apă    și-un pământ! Cerșetori la cravată care dispun de jocuri de lumini. Tipul ăsta, fost gazetar, a ajuns rău: da’ nu cere! Își așteaptă rândul liniștit și privește (acum) chipurile urâților din jur – m-a văzut și pe mine; dă din cap. Știam că n-o să se rușineze… Am știut precis! Ăsta e muritor de foame – dar e artist; adică tot nebun dintr-ăla cu mândria până la cer. Ăștia suntem: nu scriitori și nici îndrăgostiți de literatură… Mai degrabă literatura ne chinuiește pe noi.. Noi, invincibilii săraci!

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a XII-a, la CARABELLA și i-a apărut deja prima carte…