Marius Alexandru DINCĂ – Treaba e simplă

Alexandru_DincăAdevărul e că nu sunt aici să fac probleme

Da, păi ce să zic…

Când aproape găsești ce trebuie, nu găsești. Asta e ideea. Nu știu cum să traduc asta în termeni mai memorabili. Treaba e simplă. După ce crezi că ai găsit șmecheria universului și că tot ce înseamnă lucru în viața asta se aliniază profund în favoarea ta, vine ceva, cumva, nu știu de unde are bani de bilet către loc așa de important și ascuns, și ți-o dă în mufă de te izbește de colo-colo. Nu contează cât de tare e bărbatul din tine sau cât de indiferent, dar te scutură bine rău.

Pe de altă parte, îți pune pe tavă niște chestii pe care nu le știai despre tine sau îți aduce în prim plan un adevăr oarecum major. Cumva e bine, cumva nu prea e și mai devine și obositor. Cum începe să arate frumos pe o direcție, cum pe alta începe declinul. Și dacă e okay pe ambele, nu te supăra, dar ți se taie șmenul imediat. Ceva sigur apare. Nu vreau să aud vrăjeli și proteste apropos de energii și de nu știu ce puteri mirobolante, că nu mai cred. Totul e cât se poate de real și-ți notezi în minte toată bătălia asta.

Îmi place maturitatea de acum. Și zic că am pornit ușor în direcția opusă prostiilor ce se promovează mai nou, sunt total conștient de asta. A fost ideea mea. Punct. Bucuros. Tăcut. Puțin viclean. Sunt în schimbări, pot să le zic așa, și chiar nu am idee când o să mă potolesc. Am început să accept ce e mai bun și să renunț la ce e lipsit de interes sau de o logică sigură și aparte. Îmi place să lupt și să trag tare pentru tot ce iubesc: pentru profesie, pentru fata aia dragă și cuminte, pentru familie, pentru prietenii ăia de bază care sunt cu tine, se știu ei. Da! Așa e. Cu toții avem porneala asta sau… nu știu. Nici nu știi ce să mai crezi când te raportezi la tot răul de pe vremea asta. Poate că-s simple iluzii și dincolo de ce e frumos se ascunde ceva personalitate de negustor care caută interes pentru felia lui.

N-am de ce să mă plâng. Sunt prea indiferent și calm și poate uneori prea neiertător. Pesemne nu pică bine negustorul ăla și după ce ajung la esența lui, zâmbesc al dracului de bine și îi stric jocul. Și tot așa până când ajung la ce e bine. Bucuria e să nu creadă că ei au învățat foarte bine dansul, iar eu sunt nepriceput. Știu bine să adun ce-i bun și să mă ridic, să promit și eu, dar să-mi păstrez cu onoare cuvântul.

Și cu asta am pornit de la ideea că sunt cumva împărțit în două. Unul extrem de bun și de optimist și unul creionat în ființa ăluia dat dracului, care nu acceptă orice lucru în primă instanță și care trece prin multe alegeri ca să stea în final lângă ce e bun și normal. Habar nu am de ce, dar sunt sigur că așa e. Și au legătură strânsă, zici sunt asemănători, dar diferiți în situații diferite. Și cu orice istețime trântesc rol peste rol, schimb personaje temporar și pare că amalgamul iese așa cum trebuie. E chiar plăcut din moment ce îți dai seama că îți aduce liniște și stare de bine și vezi că ce faci și cum lupți aduce bucurie și oarecum o siguranță față de persoane dragi ție.

Se iartă și multe altele. Cuminte așa, îmi dau seama că tot ce e acum nu se mai raportează la foarte mulți oameni și la pretenții pompoase. Totul se rezumă la ce e mai bun, la câțiva. Și cu ăia câțiva cam trebuie să îți promovezi educația și valorile, că ei au jocul ăla frumos din viața ta și descoperi cine ești cu adevărat și care e influența ta asupra lor. Ce rost au ăia cărora le-ai făcut bine și apoi ți-au trântit uși? Grămada de negustori probabil și-a pierdut unealta de supraviețuire. Om bun, ai ajutat grămada să se ridice și grămada ți-a dat-o tare și de data asta. Cum afli care parte din grămadă e bună? Simplu. Schimbi uneori rolul cu ăla care e mai dintr-o bucată și nu iartă ușor lipsa de onoare.

Altă idee e că sunt oameni de care dai și realizezi în timp că au loc bun în sufletul tău. Și nu renunți așa ușor, că lupți cu drag pentru ei. Și după ce treci prin toată răceala aia nenorocită au ei planul lor de a-ți deschide inimi calde și cuminți. Că așa sunt unii. Totul se rezumă la ceva, la cineva.

La început de 2017, în egoismul meu, îmi doresc mai mult, ceva mai bun și mă doctoricesc astfel încât să fie totul așa cum trebuie, să trag tare, să fie evident. Planuri mărețe și schimbări în bine. Nimic nu vine ușor, sunt conștient de asta. Am ambiție, mă caracterizează. Îmi doresc esențialul. Printre alea importante din capăt de listă să fie și starea de bine. Oameni buni, sinceritate, iubire. Să o strângi în brațe și după ce ai dat lumea peste cap pentru ce vrei să realizezi, apropo de tine și de ea, să-i urezi tot ce-i mai bun și să stea cu grijă. Asta vrei. La orice oră. Cu orice risc.

MARIUS ALEXANDRU DINCĂ este student, absolvent de „Carabella” și scepticul nostru de serviciu…