Se dau minimum trei bărbați. Fiecare cu berea lui. La o terasă, eventual. Trei bărbați cu oarece cultură. Discuția are ton civilizat, se ia atitudine cumpătată. E doar prima bere. Despre Roșia Montana fiecare are o părere proprie, documentată din fuga televizorului, din colțul ziarelor sau de pe FB. Continuă să citești →
Mai am două, trei generaţii care mă vor mai recunoaşte drept profesorul lor, apoi voi fi un anonim trecând pe stradă…
Stare… Un semn şi dispare… Efemeritatea stării de acum, efemeritatea parcurgerii unui drum de acum la acum…. Nu mai ştim cine suntem, ce identitate avem, care ne este propria noastră poveste, spre ce tărâm ne îndreptăm, cu ce tren ireal şi himeric ne rătăcim în vâltoare de abur şi scrum.. Continuă să citești →
Junker n-a venit chiar degeaba în România: a pupat și el un cur de frunte! Fiind cam de aceeași teapă cu posesorul bucilor frontale, nu cred să-l fi deranjat duhoarea neuronilor ticăloșiei și imposturii de sub ele.
Cel mai greu este să lucrezi cu oamenii, mai ales când ai de-a face cu indivizi şi individualităţi de larg consum care trăiesc cu/pentru impresia că au dreptate indiferent ce ar spune. Şi mai greu de digerat este acea clipă inefabilă când ei simt nevoia să îşi exprime părerile total neargumentate fără ca cineva să le fi dat de înţeles că opinia lor este necesară. Despre asta vreau să vorbesc azi. Despre cei care vor neapărat să fie băgaţi în seamă cu orice chip, chiar dacă atenţia de care au parte vine sub forma unei înjurături. Continuă să citești →
Alți oameni de ieri și alți oameni de azi… Continuăm să îi descoperim, continuăm să îi aducem în fața cititorilor noștri, cu recunoștință și prețuire… Și sperăm să-i regăsim și în viitoarea ediție a Enciclopediei orașului nostru…
Bianca Marinescu; despre copilărie și despre muncile ei
Bianca Marinescu este copilul care pune în umbră indiferența, care, cu forțe proprii, amplificate de hărnicie, dăruire și talent, impune un mod de viață care deja impresionează și impulsionează dorința noastră de a admira și de a privi mai atent persoanele din jurul nostru, persoanele care vor și care pot să facă ceva pentru domeniul căruia s-au dăruit. Acestea toate sunt motivele care o încurajează și o încarcă pe sportiva de top în devenire, sunt mărcile care îi fac din ce în ce mai vizibilă prezența și sunt calitățile care umbresc posibilele mici scăpări sau căderi. Bianca Marinescu dezvoltă o capacitate de disciplină a personalității ei care o face de fiecare dată să nu scadă, să nu lase garda mai jos de unde era până atunci și să se vadă întotdeauna plusul, ceea ce a câștigat și a realizat cu fiecare etapă parcursă. Continuă să citești →
Pornind de la acea leapşă cu cărţi care s-a desfășurat pe facebook, m-am tot gândit ce aş lua eu cu mine pe o insulă pustie; nu e prima dată când fac asta, mi se pare provocator să reflectez la ce lucruri sunt atât de importante în existenţa mea încât să nu pot trăi fără ele, chit că nu prea cred să mai fie multe insule pustii în lume, pentru că la câţi suntem pe pământ ne extindem pe unde putem; nu mai spun că nu mă dau în vânt după întoarcerea la natură şi că nici n-am bani pentru o croazieră în jurul lumii în timpul căreia să naufragiez pe vreun ţărm de ocean. Oricum, e interesant că întrebarea stereotipă se referă la ce ai lua pe-o insulă pustie, nu la pe cine, dovadă că obiectele contează mai mult decât oamenii, că – la o adică – fără tacâmuri nu poţi trăi, dar fără maică-ta te obişnuieşti tu în timp, trebuie doar să ai grijă la priorităţi. Dar asta e o altă discuţie… Continuă să citești →
Şcoala este de multe ori un teatru de război. Se dau bătălii aprige între părinţi şi profesori, dar mai ales între părinţi şi elevi. Îmi amintesc cu tristeţe şi chiar dezgust de o fostă colegă din Ardeal (ce ironie în alăturarea de cuvinte !) care, după fiecare oră, venea în cancelarie şi începea să-şi împrăştie veninul prin toate colţurile. De obicei, în pauze, profesorii fac schimb buimac de cataloage, mai sorb un strop de cafea, mai o reţetă de zacuscă şi tot în cele zece minute glorioase, aruncăm un ochi şi pe planificări şi mai răsfoim o dată manualul. Se mai întâmplă să mai şi bombănim din când în când, că deh, aşa-i omu’cârcotaş, dar doamna în cauză ducea critica destructivă, de altfel, pe culmile exagerării. Cine ar fi auzit-o, ar fi crezut că elevii dânsei erau demoni în trup de copil. Parcă ar fi fost Zeus al didacticii – tuna şi fulgera fără-ncetare ! Continuă să citești →
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
„Talentul, cultura, patriotismul și dăruirea pot transforma omul simplu într-un mare artist național… Patriotismul, informarea, tenacitatea și cultura pot transforma omul într-un politician național… Condiția fizică, tenacitatea și patriotismul pot transforma omul într-un sportiv național… Dar lipsa de cultură, de patriotism și nerecunoașterea valorilor naționale pot transforma o nație într-o nație de nimic”. (Adrian Daminescu) Continuă să citești →