- Societatea „Automobil Club Regal Român” organiza la 15 iunie 1922 o „mare cursă de regularitate” pe circuitul Bucureşti-Piteşti-Câmpulung-Braşov-Făgăraş-Sibiu-Sebeş-Deva-Lugoj-Timişoara-Arad-Oradea-Cluj-Turda-Tg.Mureş-Sighişoara-Odorhei-Braşov-Sinaia-Târgovişte-Bucureşti, ocazie cu care locuitorii oraşului s-au înghesuit pe Calea Domnească, pentru a-i urmări pe participanţi.
- În acelaşi an, 1922, era interzisă difuzarea filmului „ Carol de Habsburg”, din motive de-la-sine-înţelese (e vorba de ultimul împărat al Austro-Ungariei);
- Tot în 1922 se constata o creştere alarmantă a falsificării vinurilor, pe care „unii cetăţeni îl produc din boască sau drojdie de vin”;
- E anul în care se interzice acordarea de autorizaţii pentru cluburi „în care se joacă cărţi şi jocuri de noroc”;
- Şi atunci, furtul lemnelor era „sport naţional”, fapt dovedit de adrese ale Ministerului de Interne care solicita adoptarea unor măsuri aspre în aceste cazuri;
- Trei tinere orfane din judeţul Dâmboviţa primeau câte 3000 de lei ca zestre, din partea reginei Maria, în acelaşi an;
- Deşi programul funcţionarilor de la Prefectura Dâmboviţa era de la 00 la 13.00, se prevedea că aceştia puteau întârzia un sfert de oră, doar dacă acest fapt nu „devenea o obişnuinţă”;
- De departe cel mai interesant aspect caracteristic anului calendaristic la care ne-am referit ni s-a părut intensificarea propagandei în favoarea emigrării în… SUA.
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…