1.Sate din România – Dintr-un album reprezentativ pentru România interbelică…
Arhive etichete: Cultura imaginii
Erica OPREA – Gânduri la final de an
Finalul de an este un moment de bilanț pentru majoritatea dintre noi, un moment de analiză asupra noastră, asupra celor cu care ne-am intersectat, asupra lucrurilor în care am reușit sau în care am eșuat, o punere în balanță a mulțumirilor și a regretelor.
Această stare de scrutare a sinelui ne poate surprinde în momentele de solitudine, de retragere din vâltoarea lumii, sau chiar în însuși miezul acestei vâltori, când frica de singurătate este prea puternică pentru a ne lăsa să ne înfruntăm pe noi înșine într-o stare de nuditate a sufletului, dar nu suficient de capabilă pentru a ne înăbuși o dorință ascunsă de a fi altundeva, de a face altceva, de a simți altceva. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” – Roland Barthes – Camera luminoasă
Continuă să citești
Erica OPREA – Ce s-a întâmplat anul trecut?
Ce s-a întâmplat anul trecut?
Coridoare prelungi, coloane, decoruri grandioase, covoare care absorb, în moliciunea lor, sunetul pașilor care le traversează, un spațiu repetitiv, ermetic, dar în mod continuu surprinzător prin prețiozitate… astfel se deschide spre a te închide, aproape imperceptibil, universul filmului care m-a captivat. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” – Roland Barthes – Camera luminoasă
Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești
Erica OPREA – Lecția de zbor
Cunoaștere-re-cunoștință
Recunoștință
să fie
oare prea mult spus?
În sine
nu.
Recunosc
și parcă nu mai recunosc
în parte.
Întregul
însă
este devenire
și pentru de
venire
și des
prindere
simt mulțumire.
E bine
să afli
și ce nu e bine
să vrei.
De ce nu ai defini
prin negare?
Întunericul este
absența.
Luminii.
Lumina rațiunii
se naște
din păcat.
Din păcate.
Mulțumesc
pentru
Iluminare.
ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…
Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” – Roland Barthes – Camera luminoasă
Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești
Ioana PIOARU – Calendar de octombrie…
IOANA PIOARU este absolventă a Facultății de Arte Plastice a UNA – București, o tânără artistă de recunoaștere națională și europeană și, mai ales, absolventă de CARABELLA târgovișteană…
„Aparţinând uneia dintre primele generaţii a căror mentalitate nu a fost influenţată de ideologia comunistă, Ioana Pioaru este o tânără artistă care a început să se bucure, pe parcursul ultimilor ani, de recunoaştere naţională şi europeană. Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (2008 – licenţă, 2010 – master), Ioana Pioaru s-a impus rapid în atenţia publicului de artă prin lucrări care, provocând reacţii extrem de variate, reuşesc să nu lase pe nimeni indiferent.” (Daniel TACHE) Continuă să citești
Erica OPREA – Tindem să oferim mulțumire
Un principiu economic în relaţia vânzători-clienţi, în ţările vorbitoare de limbă engleză, susţine faptul că cei dintâi au aspiraţia să îi mulţumească pe cei din urmă („we aim to please”), un echivalent al expresiei româneşti „clientul nostru, stăpânul nostru”.
Ideea se poate extinde mult în afara sferei mercantile, pătrunzând, în diferite grade, în feluritele noastre relaţii interumane, provenind din unul dintre cele mai puternice principii psiho-sociale care stau la baza interacţiunilor noastre, şi anume schimbul. Ați putea spune că schimbul e un lucru cât se poate de firesc. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
„Din punct de vedere imaginar, Fotografia (cea pe care o doresc) reprezintă acel moment foarte subtil în care, la drept vorbind, eu nu sunt nici subiect, nici obiect, ci mai degrabă un subiect care se simte devenind obiect: trăiesc atunci o microexistenţă a morţii (a parantezei): devin cu adevărat spectru” – Roland Barthes – Camera luminoasă
Ceea ce mă atrage nespus de mult la fotografie este o curiozitate-fascinaţie de genul celei expuse de Barthes; Fotografia este pentru mine terenul explorator, cutia cu jucării şi cutia Pandorei în acelaşi timp. Sunt fascinat de acest joc serios care pune în mişcare reprezentarea interioară cu care operează pictorul, cel care îşi expune în tablou realitatea psihică pe de o parte, iar pe de altă parte, mişcarea reprezentării numită „obiectivă” dată de lentila foto – cea care ne-ar prezenta realitatea „aşa cum este ea” (sic). De fapt, cu cât iscodesc mai mult fotografia, ca şi pictura, nu văd decât un joc al imaginarului şi într-un caz şi în celălalt. Şi acest joc este minunat şi în a-l inventa (ca actor principal) şi a-l consuma (ca spectator)! Continuă să citești