Arhive categorie: Ioana PIOARU

Ioana PIOARU – Calendar de martie

https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xtf1/v/t1.0-9/11220931_1001957296515344_8647764918551063737_n.jpg?oh=6a0745901586f91b6326d126e2545f53&oe=5868D53C&__gda__=1483871124_65e4da224d96b0a4c0f95a36d4e0b9e3„Life is great. Without it, you’d be dead.”

Vreau să scriu despre Gummo, dar fără să scriu de fapt prea mult despre el. (Hai că am început bine!) E un film care aș vrea să îți placă. Dar în caz că nu-ți va plăcea (și e genul de film care ori îți place, ori îl abandonezi în primele 5 minute, ori te uiți până la sfârșit scrâșnind din dinți și când s-a terminat ieși pe stradă și omori în bătaie prima persoană care îți iese în cale), n-aș vrea să fie vina mea că te-ai uitat, că am zis eu că e așa și pe dincolo. Iar dacă e să îți placă, nu vreau să stric surpriza. Și dacă l-ai văzut, ce sens ar avea să îți spun lucruri pe care deja le știi? Așa că o să mă străduiesc să nu zic nimic despre el. Continuă să citești

Ioana PIOARU – Calendar de octombrie…

Ioana_PioaruIOANA PIOARU este absolventă a Facultății de Arte Plastice a UNA – București, o tânără artistă de recunoaștere națională și europeană și, mai ales, absolventă de CARABELLA târgovișteană…

„Aparţinând uneia dintre primele generaţii a căror mentalitate nu a fost influenţată de ideologia comunistă, Ioana Pioaru este o tânără artistă care a început să se bucure, pe parcursul ultimilor ani, de recunoaştere naţională şi europeană. Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (2008 – licenţă, 2010 – master), Ioana Pioaru s-a impus rapid în atenţia publicului de artă prin lucrări care, provocând reacţii extrem de variate, reuşesc să nu lase pe nimeni indiferent.” (Daniel TACHE) Continuă să citești

Ioana PIOARU – O luptă asimetrică

Ioana_PioaruMă plimbam acum câteva zile, cam fără țintă, printre rafturile unei librării, când am dat din întâmplare peste o carte pe care am deschis-o la întâmplare și din care am citit câteva rânduri la întâmplare. Acum, gândind retrospectiv, nu știu să zic dacă chiar a fost o întâmplare sau dacă nu cumva cartea mă aștepta acolo, fatidic, în timp ce în jurul ei plutea certitudinea faptului că eu voi veni la un moment dat și voi citi mesajul plantat acolo special pentru mine, ca apoi să merg și să-mi împlinesc destinul. Continuă să citești

O incursiune în lumea lui Doktor Schnabel

 

– de vorbă cu Ioana Pioaru –

 

 Ioana_PioaruAparţinând uneia dintre primele generaţii a căror mentalitate nu a fost influenţată de ideologia comunistă, Ioana Pioaru este o tânără artistă care a început să se bucure, pe parcursul ultimilor ani, de recunoaştere naţională şi europeană. Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (2008 – licenţă, 2010 – master), Ioana Pioaru s-a impus rapid în atenţia publicului de artă prin lucrări care, provocând reacţii extrem de variate, reuşesc să nu lase pe nimeni indiferent. Aflată zilele acestea la Veneţia, unde participă la Bienală, fosta elevă care punea – exasperant – totul sub semnul întrebării a răspuns de această dată întrebărilor mele. Continuă să citești

Ioana PIOARU – Anotimpul despărțirilor

 

Ioana_PioaruÎndată ce am început să merg la școală, s-a născut în mine o mare și sâcâitoare nemulțumire –nu reușeam să mă împac cu gândul că anul școlar începe toamna, așa… anapoda, când totul se ofilește și se sfârșește, când lumina e atât de tristă și de palidă, iar culorile de-afară te îndeamnă la singurătate și la privit în gol așteptând iarna; și, mai ales, că se termină când vine vara. Oamenii mari din jurul Continuă să citești

Ioana PIOARU: Arta renunțării

 

Ioana_PioaruMi-am propus acum câteva săptămâni să scriu un articol despre o artistă excepțională, probabil una dintre cele mai interesante figuri ale artei contemporane (și ale artei în general), dar a trebuit  să renunț în repetate rânduri, pentru că, în ciuda documentării sârguincioase, aveam senzația că îmi scapă ceva esențial, ceva care să dea sens practicii sale fără îndoială impresionante și demne de admirație dar care, la o privire superficială, ar putea părea haotică și incoerentă… Continuă să citești

Ioana PIOARU – Un text mic despre un om mare

 

Ioana_PioaruAm ascultat odată, la un post de radio britanic, o emisiune în care prezentatorul compara diferite interpretări ale Concertului pentru două viori în Re minor, de Johann Sebastian Bach. Îmi amintesc fascinația cu care am urmărit emisiunea, minunându-mă de lejeritatea cu care prezentatorul folosea limbajul teoriei muzicale, de acuitatea sa perceptivă, de finețea cu care reușea să distingă între diferitele interpretări și, mai ales, de exprimarea sa care, Continuă să citești

IOANA PIOARU – Câteva lucruri pe care documentarul „Vin Românii” nu mă lasă să le uit

 

Ioana_PioaruS-a scris mult pe tema asta în ultimele săptămâni, și bine și prost. Și scandalos de prost dar și dureros de bine. Mi-am zis că n-are sens să-mi mai bat și eu gura (și tastatura), că oricum tot ce aveam de gând să zic au zis alții, și-ncă foarte bine și frumos articulat. Dar na, ce să-i faci? când e rost de dat cu părerea, hop și nea Ion, că și el e om. Oricât de mult s-ar dezbate, analiza, comenta și răscomenta un subiect și oricât de neavizat, de părtinitor, tendențios sau „politically Continuă să citești

IOANA PIOARU – Un festin

 

Ioana_PioaruSăptămâna trecută mi s-a îndeplinit un vis. Am fost în Vienna, la Kunsthistorishes Museum, și m-am îndopat cu Bruegel. Doar acolo poți să te îndopi (nu și să te saturi). Mai sunt și alte locuri pe unde-l poți găsi, dar numai așa, cu țârâita – o fărâmă la National Gallery în Londra, cât să-ți deschidă apetitul, alta la British Museum, o bucățică la Prado în Madrid să te facă să crăpi de poftă și de nervi, mai sunt câteva risipite prin Belgia și Germania, altele prin America, doze mici, înnebunitoare și frustrante. Continuă să citești

Ioana PIOARU – Scrisul și frica

 

Ioana_PioaruÎmi este din ce în ce mai greu să mă hotărăsc să scriu. Altădată reușeam să o fac cu ușurință, iar într-o vreme, nu chiar demult, devenise un gest aproape natural ca, ori de câte ori îmi trecea prin minte vreo idee sau când mă bântuia vreo stare mai neobișnuită, să mă apuc să o transpun în cuvinte. Era ca și când aș fi smuls gândul din cap și aș fi început să-l întorc pe toate părțile, să-l sucesc și să-l Continuă să citești