Arhive etichete: Cultura online

Alexandra MOCANU – O apă mare

Alexandra Mocanu 2Despre cum să tratezi un ego (text mincinos)

Atenție: a nu se citi dimineața, în metrou, tramvai, la serviciu sau înainte de culcare.

Deja ianuarie e cea mai depresivă lună din an. De la cercetătorii britanici citire: Am 23 de ani și mi-au căzut dinții. N-am nimic de spus, astfel încât să fiu citită pe nerăsuflate sau măcar pe răsuflate. N-am reușit să storc nici măcar un moment la maximum și cu toată strădania unei sincerități simulate n-am putut să scriu cu vână. Orice ar însemna asta. Unele lucruri trebuie să rămână nespuse. Habar n-am cine a spus-o, dar trebuie să fi știut ceva. Continuă să citești →

Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală

Mai am două, trei generaţii care mă vor mai recunoaşte drept profesorul lor, apoi voi fi un anonim trecând pe stradă… Mircea_Drăgănescu

1.Curioasă şi absolut nedumeritoare este reacţia oamenilor la gesturi, rememorări şi reevaluări ale unor oameni, ale faptelor lor, al contextelor în care au fost făcute… Vrei să valorifici, să scoţi în evidenţă şi te trezeşti cu proces de intenţie, cu interese ascunse, cu fariseisme… Eşti sincer şi eşti măsurat cu etalonul celor care te judecă… Eşti nedumerit, stupefiat şi te întrebi ce să faci? Să mergi înainte sau să clachezi, să te retragi în cochilia singurătăţii şi să rămâi uimit şi înspăimântat în faţa opacităţii şi siguranţei de sine a celor fără de gând şi simţire? Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – Contrapuncte

Ioan Vistea1.Tăcutul de la „Masa Tăcerii”

A devenit virală pe Internet fotografia, pînă mai ieri, tăcutului Iohannis, imortalizat stînd călare pe unul din scaunele Ansamblului sculptural Brîncuși de la Tîrgu-Jiu. Ceea ce pentru vizitatorul, cetățeanul de rînd gestul s-ar fi constituit într-o amendabilă contravenție, pentru Iohannis nu e decît traducerea în românește, clară, explicită, a disponibilităților arbitrar căpătate, a multor libertăți luate cu de la sine putere, inclusiv de se considera îndreptățit să-și așeze dosul oriunde vor mușchii lui prezidențiali. Continuă să citești →

Teodor Constantin BÂRSAN – Îndemn la poezie, Daniel IRIMESCU…

Teodor_Bârsan„Tălmăcire de Taine”, de Daniel IRIMESCU

Printre poeţii de azi pe care mulţi dintre noi îi evităm, ale căror probleme existenţiale reuşesc de multe ori să ne plictisească şi să lăsăm volumele prăfuite pe rafturi este și Daniel Irimescu. În secolul nostru, poezia în România pare-mi-se că nu a cunoscut un risorgimento, ci mai degrabă a intrat într-o nebuloasă, o stare de confuzie totală, unde poemul e mai mult un „rant”, adică defularea frustrărilor poetului. Continuă să citești →

Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală

Mircea_Drăgănescu1.Mama mare Ioana, fostă baron din Găleteni mă priveşte blând şi îmi spune să am răbdare că şi ea în preajma Prejbii Poieni a avut răbdare când a fost nevoită să fugă de prigoana celor pe care îi botezase şi cununase şi care atunci s-au năpustit în conacul unde avuseseră parte de conacul de la sfârşitul secerişului şi culesului toamnei… parte în parte cum nu vor mai fi avut parte de la cap….Mama mare se plimbă prin curtea din Titu şi acum după ce de atâta timp a murit. Se plimbă prin creierul meu… Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – Contrapuncte

Ioan Vistea1.Un an de Halloween tehnocrat

După o anume logică, jumătate justificativă, jumătate demascatoare, a fost nevoie de un pretext tragic pentru schimbarea intempestivă, forțată a ordinii constituționale și desemnarea impusă a unui guvern de tehnocrați autiști, realitate în care ne zbatem, ne mai aflăm încă, trăind în prelungirea și-n travestiul sărbătorii păgîne. La un an de la noaptea celui mai tragic, mai de groază Halloween întîmplat pe pămînt românesc, nici durerea imensă, sfîșietoare, nici marșurile tăcerii, nici ipocrizia reculegerilor cu fețe de politruci și nicio statuie comemorativă nu ne-au apropiat, măcar cu-o cîtime, de aflarea adevărului, singurul care ar fi putut să ușureze sufletele celor plecați la ceruri și a celor rămași să-și strige, să-și plîngă durerea și disperarea. Continuă să citești →

Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală

Mircea_Drăgănescu1.Şi mă cutremur, cum oameni fără coloană vertebrală, vor să acceadă la funcţii, cum oameni fără nici un fel de pregătire vor să ocupe funcţii de reprezentare pentru oameni fără nici un fel de pretenţii şi pregătire…

2.Nu gândesc la evadare, mă gândesc la implicare într-un proiect al Titului tradiţional, patriarhal, fără „venetici”, fără „alogeni „, fără oameni fără nici un Dumnezeu, care să ne dicteze, care să ne impună regulile lor imunde în spaţiul restrâns al oraşului, sau al gării Titului unde au scoborât regi şi regine şi scriitori de renume….Mă cutremur când văd degradarea morală a oraşului meu… Continuă să citești →

Mariana OPREA STATE – Pierdut identitate (?), o consider furată…

Mariana_StateAm lipit afişe peste tot, în toate zonele aglomerate, acolo unde     s-ar presupune că, fugari prin viaţa sau doar existenţa lor, unii dintre ei şi-ar întoarce o secundă privirea de la drumul drept ca un fir întins… ar fi de-ajuns pentru ca, măcar unora dintre aceştia       ( chiar dacă puţini), le-aş trezi vreo fărâmă de gând… Continuă să citești →

Ioan VIȘTEA – Contrapuncte

ioan_vistea_70Cioloș, tehnocratul căruia, cică, nu-i stă bine cu drumul

În vara asta, nu căldura excesivă, nu imaginea edulcorată și festivistă a unei țări pîrjolită la soare, aflată parcă permanent în vacanță, au fost în stare să toropească pana unui jurnalist, să-i slăbească interesul și motivația, direct proporțional cu creșterea senzației de lehamite și-a sentimentului zădărniciei oricărui demers, tot mai agresiv și persistent. Nimic din toate acestea nu i-au înmuiat și lenevit pana mai mult decît concluzia că trăim într-o țară bolnavă încăpută pe mîna unor forțe oculte sustrase, insidios, pas cu pas, regulilor democratice, în plus, ambiționate să scrie și să programeze viața peste capul, mintea și voința suflării noastre de alegători. Continuă să citești →

Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală

Mircea_Drăgănescu1.De ce sunt mândru că am fost profesor (gânduri dintr-un posibil jurnal)… 1 septembrie 2016, începutul unui nou an şcolar. Colegii încep activitatea. Eu mă duc la Târgovişte la Casa de pensie pentru recalculare. Din fereastra maxi-taxiului mă privesc doi ochi albaştri. Mă urc şi Tinica, o fostă elevă mă invită pe o canapea alături.. „Ce mai faceţi domn profesor, vă mai aduceţi aminte de mine?”  Cum să nu îi răspund, plonjând în răstimpul celor 20 de ani de când nu   ne-am mai văzut… O oră de filosofie despre fericire şi un răspuns… impertinent, inocent al Tinicăi… Continuă să citești →