Arhive etichete: Cultură şi călătorie

Ovidiu IVANCU – Arhivă… Israel, impresii de călătorie…

Ovidiu_IvancuSunt în Israel pentru prima dată. De fapt, sunt pentru prima dată în această parte de lume. Înainte de a ateriza pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în avion, încerc să îmi imaginez Israelul și oamenii lui. Mă fascinează în special ideea că voi ajunge într-o stat construit, din multe puncte de vedere, de la zero, în condiții vitrege, pe un sol a cărui supunere presupune un soi de încăpățânare ce mă interesează. Apoi, limba… În călătoriile mele prin Asia, am descoperit că a-i auzi pe nativi vorbind în mediul lor natural, oferă limbii pe care o folosesc un exotism pe care nu-l poți descoperi stând acasă, în fața televizorului, ascultând vocile actorilor din cine știe ce filme sau seriale tv. În aeroport, descopăr că ebraica are, pentru mine, sonoritatea limbii arabe, cu importanta excepție a unor „h”-uri. Este, desigur, o apreciere eminamente subiectivă.   În Tel Aviv, mă întâmpină o vreme plăcută, un fel de primăvară timpurie românească sau toamnă târzie. Se întunecă devreme, iar seara este rece. Din mașina care mă duce către hotel văd palmierii așezați de o parte și de alta a drumului. Străzile Tel Aviv-ului sunt paralele, în așa fel încât, nici să vrei, nu te poți rătăci. Punctul meu de reper este faleza Mării Mediterane. De la Old Yaffa și până în apropierea hotelului, o plimbare în pas lejer pe faleză durează cam 40-45 de minute. Clădirile Tel-Aviv-ului au toate aceeași nuanță. De la alb la bej sau gri, ele oferă ochiului o imagine liniștitoare, de un calm cu care până astăzi asociez, poate în mod paradoxal, Tel Aviv-ul.  Continuă să citești

Roxana CLOPOTARU – La pas prin Ucraina…

roxana_clopotaru-1Dacă v-ați întrebat ce loc să mai vizitați, pot să vă recomand cu încredere o vizită la Cernăuți, acolo unde frații noştri români trăiesc atât de liniştit şi de frumos. Știu că nu este o țară care să fie doldora de turişti străini şi probabil că nici eu nu aş fi ajuns acolo prea curând, dar m-am hotărât să particip la un festival internațional de folclor, „În grădină cu flori multe”.

Am ştiut de la bun început că o să fie o nouă experiență fantastică pentru că ardeam de nerăbdare să vină ora plecării. Tot la fel de repede s-a lăsat şi seara, iar după aproape 600 de kilometri parcurşi, destinația mea avea să fie undeva pe partea dreaptă… Noaptea a trecut ca un fulger! Dimineața, am îmbrăcat alături de micuțul meu coleg de cântec, Alex Garzia, straie populare româneşti şi am pornit la festivalul nostru. Continuă să citești

Iulian MAREȘ – Suedia, schimbarea mea de paradigmă (2)

iulian_mares

Din nou, despre calatoria pe care am facut-o in Suedia, in anul 2001 … dar, inainte sa reiau povestirea, sa explic inca o data de ce cred ca relatarea acestei experiente personale poate fi utila vreunuia dintre cititorii nostri. Pe scurt, acolo am vazut o tara a “lucrului bine facut”, diametral opusa Romaniei de atunci si chiar de acum. Nu doar din perspectiva nivelului de dezvoltare materiala, net superior noua, ci mai ales din perspectiva maturitatii institutionale: acolo, statul cu adevarat serveste cetateanul, dar ambele parti au drepturi si obligatii, asumate ferm si reciproc. Acolo, resursele nu sunt irosite, indiferent daca tin de proprietatea publica sau cea privata, caci sunt complementare si utilizarea lor, in ansamblu, genereaza deopotriva binele comun si binele individual. Continuă să citești

Iulian MAREȘ – Suedia, schimbarea mea de paradigmă ( 1 )

iulian_maresÎn anul 2001, România nu aderase nici la NATO, nici la Uniunea Europeană, iar în străinătate era încă percepută în tonurile de gri imprimate de evenimentele tragice din precedentul deceniu, precum mineriadele și  „revoluția”. În Europa, mare lucru nu se știa despre România, dar ignoranța opiniei publice nu salva numele țării de o rezonanță negativă, de o asociere difuză a acestui spațiu social-geografic cu lucruri rele întâmplate localnicilor sau care ți se pot întâmpla ție, ca străin, dacă ai nenorocul să ajungi pe acolo. Continuă să citești

Teodor Constantin BÂRSAN – În Liverpool

Teodor_BârsanApele învolburate ale râului Mersey, docurile Prinţului Albert mă poartă undeva departe în istorie. Ceaţa, ploaia măruntă, mirosul mării îmi deschid ochii către istoria oraşului în care mă aflu. Corăbii ancorate în port, hamali încărcaţi răcnind unii către alţii, marinari şi căpitani de vas, ameţiţi de valuri şi licori tari coboară pe cheiuri, treziţi şi învigoraţi de aerul tare şi vântul aprig ce vine dinspre Marea Irlandei. Mărfurile sunt încărcate şi transportate în lungul cheilor. Oameni din ţări exotice şi îndepărtate, în cătuşe grele de fier sunt aruncaţi şi ei din corăbii pe pământ străin. Negustori îmbrăcaţi în veşminte alese, se tocmesc pe mărfurile proaspăt aduse. Continuă să citești

Alexandra VLADOVICI BÂRSAN – Liverpool my love

Alexandra_VladoviciAm fost de curând în Liverpool, UK. Am plecat cu prejudecăți, ca și în țările nordice, de altfel…o să dau numai de fețe acre, de oameni mult prea ocupați să schițeze un zâmbet, de britanici constipați care să -şi dea ochii peste cap când află de unde vii.

 Nu l-am ‚gugălit’ înainte și mi-am imaginat un oraș plictisitor, gri și mohorât, în genul porturilor industriale. Beatleşii …singurul lor atu, gândeam. Continuă să citești

Mariana OPREA STATE – Artificii de lângă serele cu flori

Mariana_StateCând pleacă toamna  –  Lasă-mă să mă satur de tine!  Să mă scufund adânc în frumuseţea ta. Şi să uit pentru totdeauna de mine… de ei… Să sorb cu nesaţ din nectarul de preţ, ce sufletelor frumoase e hărăzit… Lasă-mă să mă acopăr cu tine! În mii de culori şi nuanţe să ard, lent, priviri și să pierd chiar şi ideea fricii de mine… de ei… Răutăcioase gânduri, porniri nesăbuite să  scutur, de mohorâtul  din ele… Lasă-mă să mă-ndulcesc de tine! Să fiu eu asfinţitul din miere plăsmuit… și-n întuneric  să-nchid dorinţa de mine… de ei… Aripa ce sfâşie văzduhul, plecând,  încheie însă abrupt,  prea-grăbitul sfârşit…. Continuă să citești

Adrian CIOROIANU – Pași în trei prin orașul dintre ape – Stockholm

 

Adrian CioroianuStockholm este un oraș alcătuit, de fapt, din câteva insule nu tocmai mari, atât de bine legate prin infrastructura rutieră încât nici nu-ți dai seama când treci de pe o insulă în alta. Am văzut cartiere animate – în ploaia care cade de măcar două-trei ori pe zi -, în care tineri sau mai puțin tineri angajați merg cu capul între umeri, precum toți angajații lumii. Dar am văzut și piețe cochete, cu flori plantate fix înainte de a Continuă să citești

Mariana OPREA STATE – Un mai cu parfum de vacanţă

 

Mariana_StateVACANȚĂ VECHE – Vin vacanţele cu miros de libertate, adică de trandafiri roşii parfumaţi, aflaţi şi azi în curtea din Pucioasa, a părinţilor. Din ei mama îmi împletea invariabil, în fiecare jumătate a lunii iunie din vremea anilor de şcoală, coroniţa de premiantă. Aceasta şi diploma erau deja o constantă, nu-mi mai desenau în minte, semne de întrebare. Continuă să citești