L-am aniversat pe Soljenițîn la Târgoviște. La Librăria Fragilistic, în centru. A fost o aniversare pe cinste. Patru inși. Am vorbit despre el și ne-am bucurat că există. Ar fi fost o uimire extremă să fie luată cu asalt librăria. Bine că nu a fost așa, căci și aniversatul ar fi căscat ochii. Ar fi însemnat că a murit comunismul, ar fi însemnat că schimbarea omenirii a început. Uff! Continuă să citești
Arhive etichete: Cultura urbană
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
Eminescu scrie pe marginea unui manuscris: «Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar».
Didactică și pedagogică – În zilele noastre mîncate de putregai, simpozioanele și alte pîrțuri din astea de profesori cocîrjați de griji au căpătat o culoare occidentală, că așa e moda, dă! Dar toate-s pe hîrtie. Totul e să răsucești lucrurile, să găsești dibaci niște titluri de simpozioane cu ajutorul Goagălului, după care să pui mîna pe niște fonduri, să-ți mai înfunzi și tu buzunarul și pe urmă să aduni gloata de oi profesorale. Dar să vezi, mă frate, ce titluri de stă mîța-n coadă. Cam așa: Metamorfozele Logosului. Echivalențe și identități la Ignațiu de Loyola și bibilicile de curte. Sau: Tradiție și perenitate în scrisorile erotico-creștine ale Sfîntului Pafnutie Spermatoforul. Bineînțeles, treaba asta nu mișcă nici un fir de păr de pe capul și așa chelios al învățămîntului. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Scurt-circuit politic
Mie îmi place Tramp. Mult! A început să îmi placă efectiv imediat după ce a fost ales. Înainte râdeam de el. Era un fel de Vadim al americanilor, un om cu probleme la cap, nebunul satului care se vede împărat. Nici el nu știe de ce a candidat. Nici el nu credea că o să iasă președinte. Dar, după ce a câștigat, mi-a devenit brusc simpatic. Am sucit armele. Am început să înțeleg și eu unele lucruri, altfel. Iar pe toate aceste lucruri nu pot să le văd decât într-un cadru utopic. Adică sunt purtat doar pe aripile science-fiction-ului politic. Mi s-a cam luat rău de realismul politic. Nu îmi mai plac deloc analizele reci, predicțiile științifice, aerul sobru al politologilor. Găsesc că tabăra conspiraționiștilor și a utopiștilor este cu mult mai serioasă decât prima. De ce? Cum? Să o luăm pe rând. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
ARGHEZIANĂ – Arghezi spunea că munca de ziarist și cea de traducător sînt benefice pentru scriitor, îl ajută. Și mai adăuga că trebuie să știi să te oprești la un moment dat din aceste munci. Nu-i urmez ultimul sfat, mai ales că el însuși a scris în presă toată viața. A și tradus, iar Mitzura, pofticioasă de bani pesemne, a băgat traducerile în ediția de Opere a lui taică-său. Cam măgăriță… Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – A fi politician este o rușine?
Intru într-un domeniu extrem de delicat legat de relația dintre politică și etică. Dar mă voi rezuma la o abordare mai restrânsă, cea dintre politică și morală. Adică voi coborî din sfera teoretică pură în cea a cazului particular, a agentului. Nu voi aborda frontal problema acestei relații dintre politică – sistem – și etică – teorie generală – ci voi deplasa discuția spre agenții acestora: politicianul și morala. Imaginea politicianului – fie el român sau oricare altul, european să zicem – este aceea care se colorează în nuanțe care trimit la etichete de genul: mizerie, corupt, imoral, hidos, fără caracter, alunecos, ipocrit etc. Este, într-un cuvânt, înconjurat de o aură estetică a urâtului. Iar din punct de vedere moral este înconjurat de o aură a răului. I se mai spune și răul necesar. Sau răul cel mai mic. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
NOSTALGIE – Cred că presa, prin deasă folosire, a depreciat cuvîntul „nostalgic” și nostalgia în general. Nostalgia este o stare frumoasă a sufletului nostru, chiar dacă are o anumită încărcătură de tristețe. Nostalgicii vechiului regim, cei invocați de presă, sînt de fapt regretomanii, dacă permiteți acest cuvînt inventat, cei care regretă vechiul regim. Însă nostalgii sînt cei care regretă doar tinerețea lor, cînd lumina tinereții învăluie multicolor răul, cînd orice rău este convertit în bine, cînd prospețimea sentimentelor, a iubirii alungă banalitatea vieții. Asta regretăm nostalgic – pierderea euforiei tinereții. Nostalgicii pomeniți de presă sînt cei care confundă acest regret cu părerea de rău maniacală după regimul trecut. Și proștii. În concluzie, sînt un nostalgic; nu regret din regimul trecut decît „eugeniile” și ciocolățelele cu rom. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Sărăcia ca mândrie națională
Ați văzut un clip simpatic care dorește sensibilizarea populației pentru a dona bani în vederea achiziționării Cumințeniei Pământului? Circulă peste tot în mediul online. Este vorba despre un clip făcut de o firmă de publicitate privată. Și subliniem asta căci Guvernul României a ținut să precizeze acest lucru, anume că nu are de-a face cu acest clip, că se dezice într-un fel de orice asociere sau implicare în realizarea clipului. Guvernul are alte căi de a sensibiliza populația. Este vorba acolo despre o manifestare spontană a unor indivizi inimoși care vor și ei să pună umărul, așa cum pot și îi taie capul, voluntar și cu inimile sus, pentru a aduce acasă opera lui Brâncuși. Asta spune Guvernul României. Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
1. ÎNTR-O DIMINEAȚĂ – Una Ileana într-un bar, mînca niște cîrnați unsuroși acolo cu o poftă demnă de era terțiară, și mă salută (chit că eu nu o cunoșteam!) cu un glas de sirenă de vapor, de s-au întors toți țiganii-gunoieri de acolo spre mine, erau toți înainte de începerea serviciului sau poate într-o pauză, îmbrăcați cu ilice din acelea reflectorizante de culoarea rodiei, iar ea zice că ne cunoaștem încă de pe cînd ne jucam de-a puța-n bortă, și toți țiganii rîd cu gurile pline, pe urmă Ileana îmi comandă un Becks și-mi spune să-l dau la ziar pe țiganul ei, că eu le am cu scrisul, că o bate baragladina de-o rupe, „îmi dă o mie de pumni în cap, să mor io”, e dus cu capul; n-am mai apucat să scriu despre țiganul bătăuș, fiindcă a murit de apă la plămîni, mai bine zis de votcă la plămîni. Continuă să citești
Pompiliu ALEXANDRU – Funcția electoratului
Sunt patru tipuri de democrație: democrația directă, democrația semi-directă, democrația semi-reprezentativă și democrația ultra-reprezentativă. Prima este o utopie absolută – chiar dacă se vorbește astăzi de existența unor landuri elvețiene unde cică ar funcționa așa ceva. Mă rog… Adică, ar spune această formă de democrație, că avem de-a face cu exercitarea puterii directe de către cetățean. El deține puterea. Nu o transferă unor reprezentanți. În condițiile unei populații imense – de sute de mii sau de milioane de persoane – acest lucru devine imposibil de pus în practică. De aceea au apărut celelalte forme, cele în care se „cedează” sau se „împrumută” această putere unor reprezentanți, unor angajați, unor funcționari care să se ocupe în locul nostru de gestionarea acțiunilor politice. Apare astfel, pragmatic, ideea unor reprezentați și a unor reprezentanți. Dar cum se stabilește raportul dintre aceștia în sânul democrației? Ce spune teoria? Continuă să citești
Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
UN SFAT – Nu te îngrijora în legătură cu bătrânețea. Nu ține mult.
O AMINTIRE – Am citit azi ceva despre frumoasa floare numită ochiul boului și mi-am amintit de ceva. Pe vremea lui Ceașcă, Piața Unirii, Iași. Se făceau pregătiri cu oamenii pentru venirea Tovarășului. Mulți erau cu portretele Scorniceșteanului, alții cu flori. Un tip, maestru de ceremonii, striga în microfon, încercând să mobilizeze oamenii destul de apatici: Agitați ochiul boului! Agitați ochiul boului! Continuă să citești