Pe urmele lui Perceval

Pornind de la premisa că fiecare individ se naşte cu conştiinţa binelui şi a răului, este de bănuit că la Judecata de Apoi vom da seamă doar pentru convingerile şi faptele noastre, nu şi pentru cele ale vecinilor, prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Altfel spus, nu vom fi judecaţi în funcţie de ceea ce au crezut alţii că ar fi trebuit să fim şi să facem, ci ne vom judeca noi pe noi înşine, în orizontul acestei conştiinţe, doar pentru ceea ce am fost şi am făcut. Şi este de presupus că cei care şi-au construit viaţa în funcţie de valori induse sau impuse de alţii, valori care le-au fost şi le-au rămas, de fapt, străine, vor fi găsiţi vinovaţi. Pentru păcatul de a-şi fi irosit viaţa. Continuă să citești →

După ce s-a scălâmbăiat în faţa faraonilor, i-a maimuţărit în fel şi chip pe spartani, s-a dat în stambă pe străzile Romei antice, a mimat nebunia la curtea vreunui rege medieval, s-a cocoţat pe scena teatrului Globe şi a cucerit ropotele de aplauze ale publicul elisabetan, s-a întors apoi în stradă şi a făcut mulţimea de gură-cască, cea pentru care tocmai inventase Commedia dell’arte, să se zguduie în groase, neruşinate hohote de râs, după ce părea că şi-a găsit, în cele din urmă, locul în sofisticatele spectacole de circ ale epocii noastre, spectacole în care modernitatea a îngrămădit cam tot ce nu mai putea înţelege din lumea veche, paiaţa, umbră pe care haosul a proiectat-o asupra lumii doar pentru a ne feri de procesele anchilozante la care ordinea este predispusă, sătulă să tot stea de veghe prin cotloanele istoriei, s-a hotărât în anii din urmă să iasă la lumină şi să facă ea însăşi istorie. Continuă să citești →