Frunzele ruginii şi aerul răcoros al toamnei se răsfrâng în valuri de melancolie în inima oricărei persoane, în sufletul fiecărui şcolar, pentru că este un anotimp amorţit care te trezeşte la realitate din frumosul vis care se numea vacanţă şi te readuce în spaţiul familiar al existenţei tale, care se împarte intre muncă şi casă.
Aşa să fie oare? Pentru marea majoritatea a oamenilor, răspunsul este afirmativ. Şi pentru mine este la fel, iar realitatea gerului care ne învăluie treptat şi a verdelui care se stinge învins mă copleşeşte precum o tristețe neînţeleasă, care nu are niciun motiv aparent, dar care totuşi este acolo, prezentă, fără să o pot ruga să plece. Se măreşte proporţional cu tăria vântului care usucă obrajii şi fiinţa şi se instalează desăvârşit, în timp ce soarele străpunge neputincios nişte nori denşi. Continuă să citești →
Conflictul din Orientul Apropiat dintre organizația Stalul Islamic și cei cere i se opun acesteia a escaladat în ultimele luni, scorul fiind încă indecis, chiar dacă statele NATO și Rusia au hotărât să intervină militar pentru a îi stopa fundamentaliștilor și pentru a își impune interesele în zonă. Războiul nu a făcut numai victime în rândul populațiilor din Irak și Siria, dar și în rândul patrimoniilor acestora, extrem de importante pentru istoria universală, deoarece se știe că bazele civilizației au fost puse în Orientul Apropiat. Statul Islamic și-a făcut un renume prin distrugerea de artefacte, totuși cea mai mare și cea mai recentă ispravă a sa a fost distrugerea Palmirei, o oază a civilizației greco-romane aflată în deșertul sirian. Comoditatea decidenților politici occidentali a jucat și ea, trebuie să recunoaștem, un rol important în această afacere.
Voi face un scurt istoric al Palmirei urmând perioadele sale de glorie și de decădere de-a lungul Antichității și epocii moderne pentru a arăta importanța acestui oraș în istoria lumii.
Perla deșertului
Palmira s-a situat, prin poziționarea sa geografică, la intersecția civilizațiilor, primind astfel influențe greco-romane, mesopotamiene și semitice din partea populațiilor nomade din deșert. Constituirea acestui mozaic cultural a fost posibilă datorită amplasării Palmirei pe drumul comercial ce lega marile orașe ale Orientului de porturile grecești de la Marea Mediterană, aflându-se la distanță egală față de cele după repere.
Templul lui Bel, în prezent distrus
Orașul s-a dezvoltat în secolul I î.e.n, fiind una dintre puterile Siriei antice, tocmai acest aspect i-a făcut pe romani să îl cucerească. Romanii vor găsi un oraș organizat după modelul așezărilor grecești din Orient, modelul democratic atenian fiind oarecum aplicat în Palmira. Anexarea romană va juca și ea un rol important mai departe în dezvoltarea economică a Palmirei, făcând din oraș un punct obligatoriu de trecere pentru caravanele ce se îndreptau către Mesopotamia. În plan cultural, Palmira a fost îmbogățită prin construcția unui amfiteatru, a unei agore și prin organizarea urbanistică după canoanele romane. Se construiesc și temple precum cel al lui Bel, zeu al cerului și pământului preluat din mitologia mesopotamiană.
Templul lui Baalshamin, dedicat unei alte zeități importante pentru Palmira
La începutul secolului al III-lea, colonia romană Palmira este sever amenințată de catre expansionismul persanilor. Se vor da lupte grele între romani și perși, romanii fiind înfrânți într-o bătălie în care va cădea prizonier chiar împăratul Valerian, o situație de altfel penibilă pentru Roma. Lui Septimius Odenath îi revine sarcina de a apăra provinciile romane din Orient. Acesta își face bine datoria, reușind să îi împingă pe persani către Mesopotamia. Împăratul Galian îi va acorda titlul de Imperator, pe care acesta îl va păstra până la asasinarea sa din 267.
Lui Odenath îi urmează la tron soția sa, Zenobia, despre care se zice că ar fi contribuit la asasinarea consortului ei. Zenobia, originară din Italia, are totuși planuri mari, aceasta dorește să transforme Palmira într-o adevărată capitală. Astfel, ambițioasa regină caută să își întindă autoritatea în tot Levantul controlat de către romani, reușind chiar să își extindă influența asupra Egiptului, grânarul Romei. Această atitudine nu convenea împăratului mai ales datorită importanței economice și strategice a regiunilor pe care Zenobia încerca să pună mâna. Împăratul Aurelian (din ordinul lui s-a retras administrația romană din Dacia) începe expediția care va pune capăt măreției Palmirei.În 272, legiunile romane cuceresc orașul din deșert și o iau prizonieră pe Zenobia.
Zenobia, regină a Palmirei (267-272)
În anii ce vor urma. importanța Palmirei va scădea treptat, acest lucru datorită unui acord ce va fi semnat către sfârșitul secolului al III-lea între romani și perși prin care vama pe unde trebuiau să treacă toate caravanele este mutată întru-un oraș ce se găsea mai la nord. Astfel, Palmira va fi izolată complet în secolele ce vor urma, locuitorii săi, cu mult mai puțini, urmând să locuiască in continuare în locuințele antice. Datorită amplasării vechiului oraș într-un deșert cunoscut ca fiind periculos datorită jefuitorilor care îl bântuiau, descoperirea Palmirei de către europeni va fi amânată până în secolul al XVII-lea când niște negustori britanici o vizitează.
De atunci, Palmira a devenit unul dintre cele mai importante situri din Orient pentru arheologi, acolo fiind găsite multe artefacte care reflectau opulența de altădată a orașului precum mătăsuri originare din China, adevărate obiecte de lux pentru acea perioadă, chiar dacă în prezent produsele de provenință chinezească au căzut în derizoriu. Asta susține și importanța avută pentru comerțul oriental de acest oraș caravanier.
Iconoclasmul modern
Dacă în Antichitate luptele în Orient se dădeau între romani și persani, în prezent luptele se dau între Statul islamic, de o parte a baricadei, și armatele guvernului sirian și respectiv irakian, plus populațiile care se opun fundamentaliștilor pe de cealaltă parte.
După cum spuneam mai sus, Daech (numesc Daech Stalul islamic deoarece acesta este acromimul arab al grupării, vehiculat mai mult de către presa franceză) și-a făcut un renume din distrugerea obiectelor de mare valoare ce datează din timpul Orientului Antic. Numai în primăvara anului acesta, Daech a distrus in Mosul și alte orașe irakiene artefacte akkadiene, deci urme ale lăsate de primele civilizații ale Umanității ( sumerienii, babilonienii și asirienii). Ulterior, liderii Statului islamic și-au dat seama că artefactele nu trebuie să mai fie distruse, ci vândute pe piețele din Europa și America. În prezent, vânzarea ilegală de obiecte antice de artă este a doua sursă de finanțare a Daech după vânzarea de petrol. Statul islamic a cucerit Palmira la sfârșitul lunii mai după lupte cu trupele siriene ale lui Bachar al-Assad. Palmira va urma să devină din acel moment locul de executie al mai multor persoane considerate ca fiind susținătoare ale lui Al-Assad, printre care și pe fostul responsabil al sitului arheologic din Palmira, Khaled Assad. Ruinele templelor din Palmira vor fi și ele dinamitate la sfârșitul lunii august.
Dar de ce caută Daech să distrugă patrimoniul Antichității? Răspunsul a fost dat de către istoricul francez Maurice Sartre, expert în istoria Orientului Antic. Acesta susține că Statul islamic dorește să distrugă idolatria, ceea ce ei consideră păgânism datorită neapartenenței la cultul mahomedan. Totuși, această idee riscă să lase un popor, și Umanitatea până la urmă, fără trecutul său istoric dacă nu este combătută activ. La ora actuală, Franța, Marea Britanie, SUA, și chiar Rusia au luat decizia de a ataca Daech, mai mult din aer decât de pe sol. Totuși, ar fi putut să intervină mai devreme.
Ca încheiere s-ar putea afirma că Palmira a fost distrusă de fanatismul religios combinat cu lipsa de inițiativă și comoditatea marilor puteri-o crimă odioasă. A priva un popor de trecutul său este o mare crimă, după cum susținea cunoscutul istoric medievist francez, Jacques le Goff. Totuși ar fi de afirmat că avem de a face cu o mică ironie a istoriei, Palmira antică, prin caracterul său cosmopolit și tolerant se află la un pol opus față de Statul islamic, ce promovează intoleranța față de tot ce nu corespunde fanatismului său religios, fie că e vorba de oameni, de idei sau de trecut.
ANDREI PETRESCU este elev, e pasionat de istorie, a publicat și alte articole și dorește să urmeze, cum zice, o carieră în acest domeniu…
De ce tot ceea ce e frumos încântă și ce e urât alungă? Răspunsul: pentru că nu știm să facem diferența între ceea ce vrem și ceea ce ne trebuie, negăm, pe cât posibil faptul că timpul este relativ, fericirea este doar a celor care o caută, iar frumusețea unui lucru se află în ochii celui care îl privește. Trăim într-o lume în care banii coordonează sufletele, credința este considerată mândrie, prejudecățile au fost ridicate la rang de artă, iar omul a devenit prizonierul propriei creații. Matematic vorbind, suntem destinați a fi o funcție ce tinde spre infinit, însă noi ne-am mulțumit întotdeauna cu minimul, suntem un „x” ce se zbate în anonimat până când cineva destul de curajos și nu neapărat pregătit, îi dă valoare. Iar noi trebuie să acceptăm acest statut, pentru că acum rolul nostru a involuat, suntem priviți ca niște unelte menite să le ofere altora putere, să le aducă faimă și glorie. Cum ar mai fi tipărite manualele de matematică dacă nu ar exista necunoscute? Continuă să citești →
Am venit pe această lume singur și tot singur am să plec. Nu, nu este vreo replică din telenovele, ci o axiomă în toată splendoarea sa. Oricât de greu de crezut ni s-ar părea, această lume este una egoistă și nu spun acest lucru datorită lipsei de altruism și empatie a unor persoane, ci efectiv datorită faptului că fiecare persoană face ce face pentru starea sa de bine și… cam atât.
Începând cu cel mai primitiv instinct de a mânca ultima prăjitură din farfurie, până la implicarea într-o relație ce presupune dragoste pură, totul este doar ca într-un final tu să te simți bine. Da, ne simțim mai bine când mâncăm pe săturate, când ne simțim iubiți și oferim ceva înapoi, dar tot pentru acel schimb de energie, care ne face să ne simțim bine, facem tot ceea ce facem. Continuă să citești →
Am găsit un trifoi cu 4 foi, o să am noroc? Sigur o să am, eu așa am auzit! Ce bine era să fii copil… Copil fiind eram mereu visător, doar un visător, dar am crescut, cineva trebuia să o faca și pe asta, nu? Și acum mă întreb, ce este norocul? Este o forță ce te binecuvântează să îți meargă bine pe orice plan decizi să întreprinzi o activitate? Oare? Prostii, prostii, norocul e nimic, norocul ți-l faci tu. Aud persoane spunând, în momentul în care reușesc să-și îndeplinească un scop, o dorință, cum că au avut noroc. Minciuni… Continuă să citești →
Astăzi am realizat presiunea pe care trecerea timpului și-o exercită asupra mea. Aproape întâmplător am constatat că prima mea greșeală, pe care am făcut-o în mod repetat, a fost să cred că am timp. Mi-am spus de nenumărate ori că pot găsi timp pentru tot ceea ce trebuie să fac și, ca bonus, m-am minţit că am timp, de asemenea, pentru tot Continuă să citești →
În prezent, aproape de aniversarea a 101 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial încă se mai consider faptul că atentatul de la Sarajevo de la 28 iunie 1914 a fost evenimentul care a scos Europa dintr-un climat de pace și a introdus-o, în schimb, într-unul de război. Totuși, adevărul istoric este altul: declanșarea „Marelui Război” a fost o descătușare a unor resentimente profunde ce existau între state. Continuă să citești →
Ochii îi cădeau pe monitorul încins, dar privirea i se agăţa, încăpăţânată, prin inflexiuni albastre şi profunde de acele mici şi… de gheaţă puncte negre o mare albă, electronică. Ştie că a trecut atâta şi atâta timp de când nu a mai văzut chipul nimănui, până şi propriul lui chip alb, palid ca zăpada cea rece de iarnă, nu şi-l mai poate recunoaşte în Continuă să citești →
RAINING LOVE – Plouă pentru că așa vor oamenii singuri. Și câți oameni singuri nu există? Cu ajutorul ploii ei încearcă să își găsească lacrimile de fericire, ascunse pe undeva prin adâncul sufletului lor; ploaia este mesagerul iubirii. Ploaia unește și desparte. Alină și adâncește cicatrici. Unii oameni se feresc de ploaie. Folosesc umbrela. Continuă să citești →
Frunzele ruginii şi aerul răcoros al toamnei se răsfrâng în valuri de melancolie în inima oricărei persoane, în sufletul fiecărui şcolar, pentru că este un anotimp amorţit care te trezeşte la realitate din frumosul vis care se numea vacanţă şi te readuce în spaţiul familiar al existenţei tale, care se împarte intre muncă şi casă.
