Într-un budoar de bărbaţi, adică într-un fumoar elegant care aducea puţin şi a tripou, patru bărbaţi beau şi fumau; nu ştiu exact dacă erau tineri sau bătrâni, frumoşi sau urâţi, dar, bătrâni sau tineri, posedau acea distincţie nu greu de recunoscut, de veterani ai plăcerii, acel indescriptibil nu ştiu ce, acea tristeţe rece şi batjocoritoare, care spune limpede: ,,Ne-am trăit viaţa şi căutăm ceva demn de iubit şi de respectat”. Continuă să citești
De-abia pe la 11 am ajuns la apartamentul din Alexandru cel zis Bonomu’ al Maurei. Îmi deschide uşa costisitoare de metal, cu diverse dispozitive antifurt, chiar Maura. Lasă uşa deschisă şi intră repede în bucătărie, fără să-mi spună o vorbă. Îmi dau seama că Facocerul îi dăduse telefon că voi veni. Continuă să citești
30 septembrie1942
Stalingrad
Dragă von Pfuel,
Iartă-mă că-ți răspund cu atâta întârziere, dar aici se dau lupte grele și nu prea ne mai rămâne timp pentru corespondență.
Nici nu știu dacă trebuie să mă bucur pentru că mai ești totuși în viață sau să mă întristez pentru amputația pe care ai suferit-o. Îmi dau seama că treci printr-o experiență îngrozitoare, dar, oricât aș fi de imatur și de romanțios, vreau să fii convins că inima mea o să bată Continuă să citești
–Cum am ajuns aici știu, de unde vin nu-mi amintesc. Iar virtutea o mai ținem și pentru noi… Nu credeți ?
Cuvintele cădeau cu zgomot pe parchetul lăcuit de curând. Dana se întreba cum vor suna replicile acelea în transmisia pe care urma să o facă. Mai rămăsese doar o oră până la ediția de seară a știrilor, Coana Mare i-a sunat și le-a spus că a mai plecat o mașină spre spital, care să-i ajute la emisiunea în direct. Doctorul Maxim a invitat-o pe Dana în cabinetul lui, i-a adus o cafea și, a simțit fata, a început să-i facă un fel de curte, discretă și galantă. Continuă să citești
LA STROPIT VIA
Când te uiți în sus „pe coastă”, vezi oastea de araci egali, fermi, parcă atingând cerul și păzind vița-de-vie. Adie ușor vântul. Lăstarii verzi fug în sus, tremurând spre lumină. Dedesubt, sub frunze, stau butucii: groși, întunecați, răsuciți ca niște coarne de berbeci de prăsilă.
Tata, Augustin și Răducu stropesc via. Bărbații merg înainte pe rânduri. Urcă îndoiți sub greutatea vermorelelor, potopiți sub arșița soarelui, cu cămăși și pantaloni înăspriți și îmbibați de vinețeala de la piatra vânătă. Vermorelele Continuă să citești
Din când în când, la hotarul dintre noapte şi zi, înspre primul cântat al cocoşilor, răzbat din vremuri apuse amintiri, fâşii de gânduri, filme şterse, în nuanţe de gri. În buimăceala minţii, trecutul şi prezentul se confundă pentru o clipă, iar sufletul tresare bucuros în aşteptarea zilei ce va să vină. Apoi, negura se prelinge neştiută peste lumina leşinată a iluziei că timpul a stat pe loc. Trupul greoi începe să scârţâie iar din toate încheieturile, într-o mişcare ce pare a dura la nesfârşit, acompaniată de dureri surde şi indefinite, ascunse în locuri ce greu ar putea fi precizate în termeni anatomici. Continuă să citești
N.R. E gata încă un excepțional roman al prietenului nostru Octavian SOVIANY… Vă trimitem o „porție de cultură”, pentru ca așteptarea să vă fie mai ușoară… Până la urmă, afirma el, întotdeauna ţi-e puţin frică atunci când scrii, iar faptul de a inventa nişte oameni, cu poveştile lor, are poate, chiar prin natura lui, o anumită încărcătură de demonism. Oricum, scrisul e departe de a fi (aşa cum afirma un ilustru poet german) „cea mai inocentă dintre toate îndeletnicirile”. Continuă să citești
Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…
Agitația din redacție se încheiase de câteva minute, principala ediție a știrilor se strecurase printre genericele care umpluseră ecranul televizoarelor. Dana Mladin rămăsese în scaunul mare și negru, monitorul din fața ei izolase un fel de imagine lăptoasă, căldura o moleșise de tot și ar fi vrut să închidă ochii și să adoarmă acolo, în încăperea plină de lumini și aparate și cabluri de tot felul. O ușă a scârțâit în spate, i s-a părut că cineva a oftat departe, nu-și putea întoarce nici măcar fața spre locul din care se scurgeau, spre ea, pașii apăsați. Continuă să citești
Aduceţi-vă aminte, o, preaiubiţilor cetitori, de mine, ticălosul, cel care, când m-am născut, am murit. Că om sunt şi eu – muritor, asemenea tuturor celor din neamul lui Adam, omul cel dintâi, zidit cu mâna lui Dumnezeu din pământ. Și cu voia lui Dumnezeu în pântecele maicii mele, Maria, m-am închipuit în vreme de nouă luni de zile şi m-am închegat în sânge, din sămânţă bărbătească, din tata Hristofor şi mama, femeia lui, căci, după cum se știe, după căderea în păcat a lui Adam și a Evei, oamenii nu mai sunt zidiți de Dumnezeu, ci Continuă să citești
Privind fascinat minunea plină de culoare din faţa ochilor, nu putu să-şi oprească expresia de nemăsurată mirare, care-l împinse la un gest necugetat, ale cărui urmări nu le putea bănui în acele momente:
„Sunt aşa multe!! Nu se va supăra nimeni dacă-mi umplu de puţină culoare pumnii, palmele măcar…De fapt mă îndoiesc de-a dreptul, că va fi cineva care să observe!”. Continuă să citești